Lăcătuş în infern

Turcii sacrifică un berbec la marginea terenului, înaintea fiecărui sezon. Mircea Lucescu poate da mărturie despre cum a călcat prin sînge proaspăt, urmat de jucătorii lui. Steaua sacrifică un antrenor. În ultimii ani, aşa s-a întîmplat. Benefic sau nu, ritualul […]

Turcii sacrifică un berbec la marginea terenului, înaintea fiecărui sezon. Mircea Lucescu poate da mărturie despre cum a călcat prin sînge proaspăt, urmat de jucătorii lui. Steaua sacrifică un antrenor. În ultimii ani, aşa s-a întîmplat. Benefic sau nu, ritualul e ritual. Şi aici, în tenta asta sălbatică, fotbalul nostru se apropie de cel turc. În rest, comparaţia nu se susţine. N-avem nici mistica voinţei, nici nebunia eroică, nici banii şi nici başkanii lor.

Pentru Galata, nu există decît două variante: calificarea şi calificarea. Pentru Steaua, eliminarea „n-ar fi o tragedie”, zice Becali, pregătind terenul fertil pentru eşec. Un mesaj mai puţin războinic decît în mod obişnuit. Să-l numim realist?

Dacă Rădoi înseamnă 25 la sută din Steaua, restul de 75 la sută ar trebui să fie motivaţie. Întrebarea e: cît de tari sînt nervii steliştilor? Pentru că aici se joacă meciul, de cîte ori una dintre echipe vine din Turcia. Pe nervi. E una dintre învăţăturile de bază de la Euro. Moralul, moralul şi iar moralul.

Prin urmare, întrebarea nu e Toja sau Neaga, Arthuro sau Bogdan Stancu. Nici cîte grade de infern vor suporta steliştii pe Ali Sami Yen. Se ştie deja. Multe, inuman de multe. Întrebarea e dacă Steaua are sau nu echipă. Un grup matur psihic şi închegat, în care fotbaliştii îşi cunosc locul şi rostul. Sau dacă are măcar un nucleu dur şi luptător.

Întrebarea e dacă Lăcătuş va fi în stare să-şi inspire jucătorii şi altfel decît o face patronul. Nu, n-ar fi o tragedie eliminarea. Ar fi o cacealma. Pentru că aşa îşi conduce Becali clubul. Pariază pe un titular sau pe altul, uneori îi iese, alteori nu. Nu are ce pierde. Cel care plăteşte, pînă la urmă, e antrenorul. Şi echipa. Pentru că jocul ăsta de noroc, mai mult sau mai puţin distractiv, are drept rezultat sigur faimoasele blocaje în meciuri decisive. Stilul nestatornic al indicaţiilor reprezintă adevăratul infern al roş-albaştrilor.

De aceea, Steaua are nevoie, în primul rînd, de un punct fix. De un pămînt ferm. De Lăcătuş. De adevăratul Lăcătuş. E „dubla” vieţii lui. Pragul de sus. Cotitura la care i se decide viitorul ca antrenor. La Steaua sau în altă parte. De aceea, ar trebui s-o ia personal, foarte personal. Adică să compună echipa cu mîna lui, cu pixul lui şi pe foaia lui. Steaua are nevoie de o minte limpede şi, mai ales, de o minte liberă.

Lăcătuş trebuie să-şi strîngă oamenii alături şi să uite că e angajatul cuiva. Să-şi aducă aminte şi să le aducă aminte jucătorilor că, înainte de toate, sînt bărbaţi.