Comisiile
Valiza cu bani a existat, fără îndoială. Există în continuare. Bine, sănătoasă, într-un seif. Dar fapta, ei bine, FAPTA nu există, conform CAF.
Dincolo de majusculele astea, stau nişte funcţionari minusculi, dar chibiţi. Din aceeaşi specie cu cei de la […]
Valiza cu bani a existat, fără îndoială. Există în continuare. Bine, sănătoasă, într-un seif. Dar fapta, ei bine, FAPTA nu există, conform CAF.
Dincolo de majusculele astea, stau nişte funcţionari minusculi, dar chibiţi. Din aceeaşi specie cu cei de la Apel şi Disciplină. O specie adaptabilă. După un hei-rup meditativ, s-au lămurit că nu e oportun să facă atîta caz de valiză. Pentru că, dacă la români fapta se cheamă „corupţie”, la fel o numeşte şi UEFA.
Prin urmare, au hotărît, brusc luminaţi, că aia nu e faptă şi în nici un caz nu e corupţie. L-au mustrat copios pe Becali, l-au şi suspendat, să-i fie învăţătură de minte şi gata! Celor de la UEFA nu le rămîne decît să constate că în fotbalul românesc nu există decît fapte bune şi conducători isteţi.
Pe cît de verticale, pe atît de orizontale, instanţele federale şterg faptele cu buretele şi spun că n-au existat. Se adaptează, adică, la normele europene. Vopsesc panseluţele, hătuiesc maidanezii, astupă gropile cu pudră de aur.
Numai că şiretlicuri din astea funcţionează pînă la un punct. În ciuda interpretărilor băştinaşe, mizeria de sub preş tot mizerie rămîne. Confuzia durează numai pînă la uşa Casei Fotbalului. Dincolo de ea, ancheta DNA continuă. Iar dacă se constată că FAPTA a existat, dacă se va ajunge la proces, nu Sandu & chibiţii vor stabili ce-s alea „mită” şi „corupţie”. Ci Codul Penal.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele