Trădătorii fotbalului

Dacă ar fi loial intereselor „naţionalei”, Piţurcă ar trebui să plece

Două curente de critici s-au conturat după eliminarea de la Euro. Unul, centrat pe jucători, celălalt – focalizat pe antrenor. S-ar fi zis că Piţurcă se pricepe atît de […]

Dacă ar fi loial intereselor „naţionalei”, Piţurcă ar trebui să plece

Două curente de critici s-au conturat după eliminarea de la Euro. Unul, centrat pe jucători, celălalt – focalizat pe antrenor. S-ar fi zis că Piţurcă se pricepe atît de bine la apărare, încît poate para singur observaţiile şi acuzaţiile. Şi totuşi, în jurul lui s-a ridicat cît ai bate din palme un zid protector mai ceva ca zidul de la Mogoşoaia sau gardurile de la Santispark. Piţurcă n-a reuşit să-şi apropie jucătorii şi să ţină echipa unită. A izbutit, în schimb, să coalizeze în jurul lui toate forţele care au pus fotbalul nostru sub sechestrul mediocrităţii şi stagnării. E şi asta o performanţă.

Pe cine apără, de fapt, cei care-l apără pe Piţurcă? Ce anume reprezintă un selecţioner limitat şi rămas în urma modernităţii? De ce întreaga populaţie de federali îi caută scuze, merite şi calităţi? Simplu. Pentru că Piţurcă a ajuns omul-emblemă al unui întreg sistem ostil la schimbări de orice fel, închis şi autosuficient.  Este un personaj extrem de preţios, pentru că ilustrează în formă condensată filosofia meschină, mentalitatea de amatori şi rezistenţa la nou a celor care conduc fotbalul nostru.

Schimbarea lui Piţurcă ar fi doar începutul. Apoi ar urma schimbarea rîndurilor în lot. Numai că nu există voinţă federală de schimbare. Nici măcar de analiză a situaţiei. Deşi, după cum reiese din „stenogramele” meciului cu Olanda, echipa n-a înţeles ce joacă. Şi atunci avem o problemă. Mare, imensă.

 Ce logică umană, sportivă sau de alt fel are acel „atacăm numai din minutul 75”? Cum e posibil ca într-un meci decisiv, capital, „meciul unei generaţii”, antrenorul să trădeze interesele echipei de dragul propriei tactici? Să trădeze jucătorii în numele propriilor idei fixe? Să trădeze fotbalul ca să nu-şi rişte reputaţia?

Că va schimba primul „11”, că va aduce nume noi sau nume vechi reşapate, stilul lui Piţurcă va rămîne acelaşi. Aceeaşi îngustime în viziune, acelaşi fixism la antrenamente, aceleaşi mize trunchiate şi calcule laşe. „Naţionala” nu respiră. E o formă agonizantă de viaţă, o sumă de spaime şi eforturi aiuristice. „Aleargă, Daniele, aleargă, că de-asta te-am băgat!”.

N-a pierdut nici o calificare, dar la prima participare la un turneu final, a arătat clar care-i sînt limitele. Dacă ar fi într-adevăr loial „naţionalei” şi meseriei, şi-ar da demisia. Numai că cine trădează o dată, trădează şi a doua oară, pînă la capăt. Dindărătul zidului de laude şi scuze, va începe să arunce săgeţi către propriii jucători. Iar cei care-l apără pe selecţioner se fac de două ori vinovaţi: iubesc şi trădarea, şi trădătorul. schină, mentalitatea de amatori şi rezistenţa la nou a celor care conduc fotbalul nostru.