Prizonierii propriei revolte
Dacă s-au predat, rapidiştii au o scuză. Dacă nu, au o problemă
Locul doi nu există. Nu există, prin urmare, nici lupta pentru locul doi. E o invenţie subţire, servită Rapidului pe post de morcov reparatoriu. Echipa din Grant a […]
Dacă s-au predat, rapidiştii au o scuză. Dacă nu, au o problemă
Locul doi nu există. Nu există, prin urmare, nici lupta pentru locul doi. E o invenţie subţire, servită Rapidului pe post de morcov reparatoriu. Echipa din Grant a fost înghiontită de terţi înspre o luptă care nu se justifică decît metaforic vorbind. „Pentru noi, lupta se încheiase demult, nu aseară”, a spus Dani Coman după meci.
Dacă au jucat prost intenţionat şi gratis, atunci au o scuză. Au chiar mai multe scuze. Din punct de vedere uman, sînt perfect acoperiţi. Refuză să-şi hrănească orgoliul cu resturi. În tur, ţinteau titlul. Titlul sau nimic. În sensul ăsta, eşecul de la Cluj are un „ce” explicabil. Giuleştenii n-au vrut să fie aghiotanţii Stelei şi s-au predat propriilor demoni răzbunători. Nu s-au înregimentat într-o tabără ostilă prin tradiţie. N-au abdicat de la rivalităţile care le-au definit istoria. Dinamo a făcut asta, la finalul sezonului trecut, şi plăteşte încă preţul ruşinii de a cîştiga pentru alte culori.
Dacă rapidiştii au jucat prost pur şi simplu, atunci au o problemă. Au chiar mai multe probleme. Iar cauzele lor se află, de ceva vreme, în interiorul clubului, nu în exterior. De exemplu, ciudatul obicei al conducerii de a premia înfrîngerile. Ce-or fi înţeles jucătorii lui Rada cînd l-au auzit pe Copos promiţînd prime „din care s-au plătit taxe şi impozite la bugetul statului”? Cît de credibile mai pot fi astfel de promisiuni? Şi cît de eficiente?
S-au strîns nemulţumiri, s-au acumulat tensiuni şi semne de întrebare. Scandalul „Bricheta” a lăsat urme. Lupta de care pomenea Coman s-a terminat cînd rapidiştii au ajuns prizonierii propriei lor revolte. Dacă aşa arată cu adevărat Rapid, o echipă dezbinată, epuizată, blazată, pe punctul de a se sparge în bucăţi, atunci e grav. În cazul ăsta, înfrîngerea de la Cluj nu e o răzbunare împotriva Stelei, ci a conducătorilor din Grant. Care s-au trezit prea tîrziu şi într-un deceniu greşit.
„Degeaba cîştigam!”, a adăugat Coman. Sînt vorbe teribile. Care în mod normal n-au ce căuta în vocabularul unui sportiv profesionist. Ce competiţie mai e şi asta, în care victoriile sînt inutile? E competiţia pe care o merită fotbalul românesc. Nici mai mult, nici mai puţin. Declaraţia lui Coman arată cît de ample sînt ramificaţiile tumorii. Ce mentalitate autodistructivă domneşte printre fotbaliştii români. Abandonul moral, prăpăstiile de valoare şi credinţa blestemată că meciurile nu se decid pe teren – toate astea, în două vorbe spuse de un portar.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele