Dacă viaţa ar purta mănuşi

Încă se mai auzea fluierul de final, cînd George Copos arunca lejer vina pe umerii lui Coman.

Nu există „greşeli inimaginabile”, cum crede şeful din Grant, decît pentru o imaginaţie limitată. Greşelile portarilor nu sînt doar foarte vizibile, ci şi […]

Încă se mai auzea fluierul de final, cînd George Copos arunca lejer vina pe umerii lui Coman.

Nu există „greşeli inimaginabile”, cum crede şeful din Grant, decît pentru o imaginaţie limitată. Greşelile portarilor nu sînt doar foarte vizibile, ci şi previzibile. Şi trebuie privit dincolo de ele, trebuie să le înţelegi, înainte de a condamna fără judecată. Din fericire, asta e specialitatea patronilor, nu a fotbalului şi nici a justiţiei.

Titularizarea lui Coman a fost o greşeală, nu „inimaginabilă”, ci inevitabilă. Lucescu jr. ar fi riscat prea mult trimiţîndu-l în poartă pe Edel. A preferat să-şi expună un jucător de valoare decît să expună poarta pur şi simplu.

În fotbalul nostru, se pune încă prea mult accent pe forma fizică. Or, forma psihică a jucătorului e cel puţin la fel de importantă, dacă nu mai importantă decît starea muşchilor şi a tendoanelor. Coman nu avea moralul pregătit pentru presiunea unui derby. Viaţa l-a tratat fără mănuşi pe omul cu mănuşi. Cu mama bolnavă de mult timp şi soţia pe masa de operaţie, după un accident, trebuie să fii supraom să nu te resimţi. Selecţionerul a intuit asta, de aceea a apelat la Lobonţ. Antrenorul rapidist n-a avut de ales.

E drept, Coman a fost pe teren cînd mama lui era internată în spital şi totuşi a făcut faţă. Necazul portarului vişiniu a început în vară. După peste şapte luni de griji, supărare şi chin, deja nu se mai pune problema tăriei de caracter, ci a uzurii nervoase.

Imaginaţi-vă o frînghie roasă de care atîrnă o greutate uriaşă. Aşa sînt nervii lui Coman. Întinşi la maximum, gata să cedeze în orice clipă. În starea asta a intrat pe teren la derby-ul din Giuleşti.

Poţi să rezişti un meci, poţi să rezişti două, Coman a rezistat 29 de meciuri. A acuzat şocul în timp. Frînghia s-a ros fir cu fir şi, duminică seară, s-a rupt cu totul, sub ferăstrăul de lumină al nocturnei.