Criză mare, monșer!

S-a dereglat ceva în lentilele cu care privim lumea fotbalului. La patru meciuri fără victorie, o echipă mare (de milionari, nu glumă!) e deja făcută de două parale

Real Madrid întreprinde patru remize în serie și lumea se prăbușește, iar Zinedine Zidane, antrenorul, trebuie sacrificat ca un miel pascal. Nu e prea mult? Mă împotrivesc acestei pripe. Am uitat să avem puțintică răbdare? De-abia a venit octombrie, oameni buni!

Iar eu, ca vechi iubitor al egalului în jocul de fotbal și, în general, între oameni, mă declar scandalizat de această obligație a triumfului continuu. Să nu uităm că, până la urmă, un egal nu este totuși o înfrângere. Patru meciuri fără victorie și nu mai știm de unde să scoatem epitetele care vestesc Apocalipsul. Nu mai înregistrăm surprize, consemnăm tragedii. Ceva se întâmplă cu noi. Ce?

Clasicii ar fi de acord că ne-am cam pierdut uzul rațiunii, că nu ne mai bucurăm de lumina minții, că ne-am prostit de tot. Ne umflăm în pene precum cocoșii și ne dezumflăm ca baloanele de bâlci, totul, repede, repede, căci nu mai avem timp. Nu mai avem.

Trăim sindromul unei societăți de consum care devorează cu o viteză greu îndurabilă (vă mai amintiți, cumva, că în vară am avut turneu final european de fotbal masculin?). Se joacă meciuri într-un ritm nebun și, dacă îmi dați voie, puțin inuman, și nu chiar în înțelesul galactic.

Meciul secolului nu mai e, de-acum, nici măcar săptămânal. E de două ori pe zi. Orice lipsă de victorie devine, de facto, o catastrofă cât scufundarea Titanicului. Mijloacele media sunt cele care au impus această cultură a superlativelor în exces. Nu mai putem trăi normal, avem nevoie de mega. Avem?
Real Madrid face o banală remiză acasă cu Eibar (cu Eibar!), scor 1-1. Ei, și ce? S-a săvârșit lumea? A uitat Gareth Bale fotbalul? Personal, prefer să rețin din această confruntare golul din minutul 6 al domnului Fran Rico și mai ales numele dumisale. Fran Rico de la Eibar. El nu o să fie niciodată făcut zeu de viu, și asta mă bucură. Acest Fran Rico o să rămână un om, de meserie fotbalist profesionist. Și știți acea poveste veche cu golurile de povestit nepoților, mai ales golurile contra celor de la Real Madrid? Nu mai e chiar așa și îmi pare rău că va trebui să o afle și domnul Fran Rico. Nu mai au nici nepoții răbdarea de altădată.

Și această neînțelegere în raport cu timpul nu se rezumă, din păcate, la fotbal. Sunt întâmplări și mai grave. Tocmai am auzit o nouă teorie: America se aruncă în Trump ca în prăpastie, nu atât din furie (deși, și din), cât din curiozitate. Carevasăzică, din poftă de extravaganță și senzații tari. Vă miră?