Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Momentul adevărului

Trebuie totuși să avem tăria să recunoaștem că de la 0-1 cu Albania la 1-1 cu Muntenegru s-a făcut un pas înainte

Permalink to Momentul adevărului
joi, 8 septembrie 2016, 9:58

E lăudabilă dorința echipei federale de a schimba la față fotbalul românesc, dar e trist că în cadrul acestei schimbări se ocolește, cu ostentație, oglinda. În lumina celor arătate mai sus, Administrația Burleanu ar trebui să se supună unei autocritici severe, urmată de niște asumare.

Cum nu se va întâmpla una ca asta, nu ne rămâne decât să constatăm că Daum a făcut și el ce a putut, și că nu mai poate prea mult. Nu poți să pui pe tarabă ce nu ai, iar marfa noastră – asta e situația – e cam românească. Nu e vorba că lasă selecționerul de dorit, e vorba că naționala e vârful unei piramide înălțatăe pe alba-neagra și niște excepții.

Nu e rușinos, desigur, să faci 1-1 acasă cu Muntenegru, căci nu mai sunt echipe mici, iar România – n-ați uitat – s-a târât înspre Europeanul din Franța după aprige încleștări cu Insulele Feroe. Trăim încă un binevenit moment al adevărului. Suntem nu doar vechi, domnule, suntem și moromețieni: n-avem!

E săptămâna în care se va inflama corul antrenorilor pământeni, care se va trage de mustăți cu Daum în baza nemțității dumisale îndoielnice. Carevasăzică, a venit dumnealui să ne învețe meserie,luându-ne de sus. Pe de altă parte, vor ridica glasul apărătorii necondiționați ai veneticului: cu alde nea Piți și nea Puiu ne învârteam în cerc, bezmetici, fără ieșire. Și, în toată această gălăgie, nu i se va da cuvântul și lucidității.
Domnul Daum rămâne ceea ce e: un om care și-a găsit un loc de muncă bine plătit mai la Răsărit, fiindcă nu mai avea loc în Occident. Și dacă ne ia cu abecedarul nutriției și metodelor de recuperare e pentru că nu a aflat încă rețeta noastră secretă, nu știe că merge și altfel, că merge și așa.

Iar naționala României rămâne și ea ce-a fost și acum o lună: cetățeni de profesie fotbaliști profesioniști, care și-au făcut un rost în viață, aici, la noi, într-o lume strâmbă, răzbind din talent, cât de cât, nu prea mult.

Asta e situația, doamnelor și domnilor: jucăm un fotbal sec și absurd pe un ogor, nu știm să atacăm, iar Săpunaru-Hoban-Bicfalvi au funcționat ca un Triunghi al Bermudelor în care s-a risipit toată ofensiva trâmbițată de Daum. Această echipă nu se va califica la Mondialele din Rusia decât în urma unui miracol.
Din păcate, din vârful limbii sale de lemn, Burleanu are dreptate: s-au pierdut decenii. Au trecut douăzeci de ani de la ultimul nostru Mondial și vor mai trece – poate –  alți douăzeci. Suntem abia la jumătatea rătăcirii prin acest deșert care a rămas după ce ne-am tot atacat cu bombe atomice de presă și ne-am făcut că plouă când dispăreau, rând pe rând, tradiția și demnitatea și decența și dăruirea și toate celelalte.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

comentario23 (4 comentarii)  •  8 septembrie 2016, 17:16

Pot doar spera ca nu va trece atat de mult timp pana cand vom incepe sa ne recuperam trairile de dinainte meciurilor noastre dragi-pentru mine cele mai elocvente raman cele din '98. Poate urmatoarea generatie va reusi sa se califice la trei turnee finale, fara sa ne intoarcem dupa grupe la macar doua dintre ele. Tind sa cred ca asta ar fi un prag decent, care, odata trecut, devine un argument irevocabil, o garantie a valorii. Bogdan Taru, Ionut Nedelcearu, Alexandru Ionita, Cristi Manea, Alexandru Mitrita, Dragos Nedelcu, Mihai Balasa, Vlad Dragomir, Ianis Hagi, Nicusor Craiu, George Puscas sunt doar cativa. Ar fi util cred sa invete unde au de invatat si de la cei de la care merita, sa-si dezvolte discernamantul si sa se raporteze intotdeauna corect la realitate. Vor fi apreciati atunci cand vor deveni de apreciat, caci sunt destui care vad. Salariile nu trebuie sa fie scopul, ci doar o urmare fireasca, rasplata dupa o treaba bine facuta. Nu cred ca putem afirma acum ca ei nu vor reusi nimic. E, bineinteles, o posibilitate, dar sa lasam timpul sa decida. Nu vad niciun motiv sa nu sper ca poate cu ei ne vom redobandi dreptul la bucurie si suparare, si poate chiar valorile demult pierdute...

emg (4 comentarii)  •  9 septembrie 2016, 0:37

buna analiza

Comentează