Curajul
Cine mai are nevoie de o reprezentare internațională decentă? Mai contează?

Fie și numai pentru mâinile încrucișate ale etiopianului Feyisa Lilesa, argint la maraton, și Jocurile Olimpice de la Rio au avut un rost. Pentru noi, care suntem, firește, buricul pământului, nu prezintă importanță, dar Etiopia are aproape o sută de milioane de locuitori. Există chiar temeiuri științifice să credem că povestea umanității de acolo – nu de la noi din munți – a început. Mofturi, desigur.
Înainte să fie etiopian, Lilesa este om și este oromo. Acesta nu e un trib oarecare – sunt peste treizeci de milioane de oromo în Etiopia, iar Guvernul de la Addis Abeba îi discriminează și – tot mai des – îi ucide pe cei care se opun unor politici publice în care oromo sunt practic jefuiți de pământurile lor. Și Lilesa a ridicat brațele. De un an de zile, oameni ca el protestează asemenea, cu brațele ridicate ca pentru cătușe, de un an de zile, oameni ca el protestează zadarnic în fața Guvernului. Sportivul nu se mai poate întoarce în țara sa. Uneori, acasă te așteaptă moartea sau – ca o concesie – pușcăria.
Etiopia e țara care l-a avut portdrapel pe Robel, „Balena”, un înotător obez, împins de la spate, pe pile, înspre bazinul olimpic. Dar Etiopia este și țara lui Lilesa. Și de data aceasta adevărul nu mai e undeva la mijloc. Ar trebui să înțelegem mai bine partea asta de istorie. Un gest, pentru ca lumea să știe. Un gest în contra tăcerii. E mai important decât aurul olimpic. E tot ceea ce rămâne. Muhammad Ali nu a fost cel mai bun doar între granițele ringului. Dimpotrivă. Știa pentru cine luptă. Și pentru cine mai luptă sportivii timpului prezent?
Curajul începe atunci când ai o cauză. Altfel, ai doar o meserie – nu de puține ori bănoasă – la bază. E bine, cum să nu fie bine?, dar e de ajuns? Reprezentarea nu e totuși un moft. Jocurile Olimpice vin periodic să ne amintească nu doar cine am fost, ci și cine mai suntem, ba chiar și cine am putea fi. Circulă totodată – nebăgat în seamă – un alt clasament pe medalii. Și în acest clasament, Uniunea Europeană are 325 de medalii, de aproape trei ori mai mult decât Statele Unite ale Americii.
E ironic, dar e adevărat: dacă ar fi existat, statul european ar fi fost – și în sport – cel mai puternic din lume. E o situație la care nu mai pare nimeni dispus să mediteze, fie și câteva clipe. Îți trebuie ceva curaj, dacă nu chiar puțină nebunie, să mai speri că vreodată… z