Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Fantezia

Frumusețea jocului care ne înnebunește nu ține niciodată nouăzeci de minute plus prelungirile

Permalink to Fantezia
miercuri, 16 decembrie 2015, 10:26

Sînt partide neîncheiate de decenii, la fel cum sînt meciuri care n-au început niciodată. Există clasice chiar și printre acestea: sfertul mondial cu Suedia, semifinala aceea cu Brazilia, pe care desigur că am cîștigat-o.
Iubim fotbalul pentru că nu este niciodată doar o simplă realitate.

Îl iubim pentru fantezia pe care ne-o îngăduie. Putem visa la ce va fi, la fel cum putem visa la ce ar fi fost dacă. Fotbalul este, și el, o ficțiune perfectă, fără limite. De aceea așteptăm așa cum așteptăm tragerile la sorți, de aceeea ne aruncăm ancorele adînc în trecutul personal, agățîndu-ne de amintiri. Așa sîntem: credem că găsim în meciuri de acum douăzeci de ani chei pentru prezent.

Franța, Elveția, Albania. Ne gîndim cu groază la Dugarry, îl mai știți dumneavoastră pe Dugarry?, sau la marele Chapuisat, îl mai știți dumneavoastră pe marele Chapuisat?, sau la ultimul meci disputat pe „Lia Manoliu”. Era 21 noiembrie 2007, România învingea Albania cu 6-1, unii sceptici ridicau sprîncenele și la acest scor, ba chiar din cauza acestui scor. Oricum, era pe vremea cînd Tamaș încă putea înscrie pentru națională. Fericiți cei care nu au aceste motive de melancolie! Ei sînt încă foarte tineri, pentru ei nimic nu s-a întîmplat încă și, cu atît mai mult, totul este posibil.

Cîți dintre noi nu proiectăm deja toate rezultatele turneului final din Franța, acum, cu o jumătate de an, deci cu o lume, înainte să se petreacă? Confruntate cu realitatea, acestea se numesc „calculele hîrtiei”.

Adevărul e însă că ele sînt niște calcule naive și sentimentale, în care cifrele doar înlocuiesc cuvintele, căci nu există poezie mai pură decît în matematici. Am umplut, cîndva, zeci de caiete cu proiecții ale ligilor ce aveau să înceapă. Eram în școala primară pe atunci. Tatăl meu îmi profețea că nu o să îmi dea fotbaliștii de mîncare și mă îndemna la mai multă rigoare în abordarea concretului. Se înșela.

Am fost cronicar sportiv, ziarist de presă scrisă, reporter fără frontiere – acestea sînt, de altfel, singurele meserii care m-au interesat vreodată. Am trăit din fotbal. Și reporter – măcar harnic, dacă nu talentat – la Europeanul din 2008, îmi aduc aminte de parcă a fost azi, am întîlnit la St. Gall un japonez. Numele său era Junya Kasa. Venea de la Tokio și avea douăzeci și șase de ani. Se îndrăgostise de naționala României la Mondialul din 1998. Am vorbit cu el. Insista să strige în continuu „Ba-tem Italia! Ba-tem Italia!”. Îi smulgea zîmbete pînă și lui Victor Pițurcă. Îl priveam, desigur, ca pe un nebun.  Nu l-am uitat.

Există, iată, pe lume astfel de nebuni care se îndrăgostesc de o formație și țin cu ea toată viața, în contra celor întîmplate cu adevărat pe gazoane, o înnobilează cu proiecția iubirii lor. Uneori, se poate să fii nipon, iar echipa aceea să fie chiar România, da!

Veneam după un 0-0 cu Franța, vicecampioana mondială de atunci. N-am bătut Italia. Junya Kasa s-a întors în Japonia, la calculatoarele lui. Au trecut opt ani de atunci, mă mai gîndesc uneori la el.

Știu ce va face pe 10 iunie 2016, dacă nu a fost înfrînt de Apocalipsele ultimilor ani: va fi la Paris, pe Stade de France, strigînd numele României. Junya Kasa, un japonez care înțelege esența fotbalului – tocmai infinita sa capacitate de a ne face să visăm că putem cîștiga cu oricine.  Abia aștept să-l reîntîlnesc și  să-l îmbrățișez, ca pe un frate din aceeași Internațională.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Manea Catalin (2 comentarii)  •  16 decembrie 2015, 12:41

Domnule Craciun, din memorie…, am senzatia ca meciul cu Albania a fost in octombrie 2007, nu noiembrie. Si, totusi, capitala Japoniei parca se numeste Tokyo.

shab (1 comentarii)  •  16 decembrie 2015, 14:39

Frumos. E reconfortant sa mai gasesti si cate un editorial de calitate in presa noastra de doi bani.

Freddy RE (7 comentarii)  •  16 decembrie 2015, 19:23

Bravo, Andrei!
Always top shelf.

constanteanul (2 comentarii)  •  16 decembrie 2015, 19:51

Frumos…

mocanu cosmin alex. (8 comentarii)  •  18 decembrie 2015, 14:17

Frumos

BN (2 comentarii)  •  19 decembrie 2015, 14:10

Foarte frumos. Unul din cele mai inteligente bloguri de limba romana, indiferent de tema/subiect. De fapt, mai mult din motivul asta postez aici (ptr a 2-a oara acum): pentru a-i arata autorului ca nu e singur (singur cu Radu Cosasu, that is) si ca lipsa comentariilor de pe blogul sau nu face altceva decat sa reflecte calitatea si valoarea a ceea ce scrie. Un blog NU pentru ghertzoi. Cu recunostinta si cu felicitari pentru rezistenta, …!

sonumbitch (1 comentarii)  •  20 decembrie 2015, 19:56

Zau?!
Un articol slab si atat.

Ereb (6 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 21:46

🙂 Iti astept articolele ca pe painea calda. Foarte fain!

Comentează