Viitorul chiar există
Cred că sărim mult prea ușor peste acest clasament la zi, în care echipa de fotbal Viitorul se află pe locul doi în Liga I

Un singur punct o desparte pe Viitorul de Astra, dar Astra – sub năvalnicul Șumudică – este una dintre atît de puținele echipe românești care mai sînt în stare să demonstreze că un scor de 2-0 pentru adversari chiar poate fi periculos. Astra e altceva. E o confirmare.
Viitorul, însă, Viitorul este un pariu care începe să fie cîștigat. Este – totodată – dovada că, în ciuda celor care, prea iute, prea furios, exagerat, s-au spus în contra sa, Gheorghe Hagi poate fi și altceva decît fostul mare fotbalist. Gheorghe Hagi a construit, de la zero, un club de fotbal, și multe vor depinde în anii care vor urma de munca acestui om. Mi se pare – din nou – că, de fapt, tot el, Hagi, a fost cel mai generos. El nu și-a luat averea și nu și-a tocat-o în Caraibe, cum am fi făcut cei mai mulți dintre noi, cei care – tocmai de aceea – n-am fost niciodată campioni. El a ales cea mai grea, dar și cea mai frumoasă disciplină a fotbalului. El formează tineri. Desigur că nu este cel mai bun antrenor din lume, de altfel stîngul său devastator nu se poate preda în nici o academie din lume, dar nici nu trebuie să fie astfel.
Este suficient să ai o idee în care să crezi ca într-un Dumnezeu, o idee căreia să i te dăruiești. Căci asta este, în definitiv, lecția lui Gheorghe Hagi: el a fost convins dintotdeauna, și încă mai este, că munca, nu talentul, garantează succesul. El a muncit grădinărindu-și viziunea, a crezut, chiar a crezut, în tinerii români, și nu a făcut-o doar pentru profit. Nu. Chiar a făcut toate acestea și pentru viitorul fotbalului românesc. E deplasat, e mult, e enorm să îți mai iubești țara, dar Gheorghe Hagi – se vede limpede – încă iubește România. Este de salutat – cu speranță – și repetabila apariție a lui Ianis pe lista marcatorilor din Liga I. Poate că Ianis nu va ajunge niciodată ca tatăl său. Secretul este că – din nou! – nici nu trebuie să ajungă întocmai. E bine, e foarte bine că el intră în fotbal cu un nume nou, cu numele său mic, pe care singur îl va ridica. Începutul e bun.
Și iată: cînd ai un proiect pe termen lung, cînd pur și simplu vrei să faci ceva cu viața ta, viitorul chiar există. Cînd ai un har trebuie să nu uiți că ți s-a dat tocmai pentru a-l da mai departe. Exact așa spuneau, și încă mai spun, înțelepții evrei. Au dreptate. În felul său unic, puternic, Gheorghe Hagi este un înțelept.
Nu știu dacă știți, dar tocmai a fost descoperit și cel mai vechi mesaj aruncat, într-o sticlă, în mare. A fost găsit după ce supraviețuise 108 ani, în Marea Nordului. Nu erau cuvinte nemaiîntîlnite acolo, în mesaj, erau cuvintele Asociației de Biologie Marină din Marea Britanie, erau cuvinte-parte a unui experiment științific, dar chiar și așa ele erau -cum sînt toate frazele coborîte în mare pentru a rămîne la suprafață – o formă teribilă, minunată de încredere în viitor. Să învățăm de aici.