La sfîrșitul furtunii

Un complex de conjuncturi, retragerea lui Sir Alex de la United, Mourinho încă improvizînd la Chelsea, un City bogat, dar nu îndeajuns, le-au deschis ”cormoranilor”, din nou, drumul spre titlu.

Se vorbeşte încă în şoaptă despre asta, dar se vorbeşte. […]

Un complex de conjuncturi, retragerea lui Sir Alex de la United, Mourinho încă improvizînd la Chelsea, un City bogat, dar nu îndeajuns, le-au deschis ”cormoranilor”, din nou, drumul spre titlu.

Se vorbeşte încă în şoaptă despre asta, dar se vorbeşte. O idee atît de nebunească încît nu poate fi încă strigată, nici măcar în tabloide, a apărut duminică, în insula în care, la sfîrşitul altei săptămîni, ba chiar la sfîrşitul altei lumi, ni s-a arătat şi fotbalul.

“Nu cred că puten cîştiga titlul, dar voi scrieţi!”
Poate că aţi aflat deja: conform clasamentului în vigoare şi jocului prestat duminică în “Teatrul Viselor”, conform celui mai recent rezultat, trei la zero în deplasare cu Manchester United, Liverpool FC este, pentru prima dată în ultimul sfert de secol, gata să cîştige titlul în Anglia.

Brendan Rodgers, managerul, sabotează, evident din simplă superstiţie, această speranţă. “Nu cred că putem cîştiga titlul, dar dacă voi, ziariştii, gîndiţi că sîntem capabili de o asemenea performanţă, atunci scrieţi asta!”. Eu, ziaristul, o cred, deci o scriu.

Ştim, de la un clasic francez, că această conjuncţie adversativă – “dar” – dă viaţă frazei. Este, indiscutabil, viaţă în fraza lui Brendan Rodgers. Mai ştim, dintr-o altă carte, ceva mai sfîntă, că dragostea îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul.

Apoi, fotbalul, aşa cum ştim de la Bill Shankly, de la Liverpool şi el, e mai mult decît o chestiune de viaţă şi de moarte, ba chiar, îndrăznim să adăugăm, mai sfînt, în secolul acesta complicat, şi decît cele sfinte. În fotbal, cînd şi cînd, iubirii i se îngăduie să se trufească.

E adevărat: un complex de conjuncturi (retragerea lui Sir Alex de la “Diavoli”, Mourinho încă improvizînd la Chelsea, un City bogat, dar nu îndeajuns) i-au deschis lui Liverpool, din nou, drumul spre titlu. Nu e util, nu e bine să mînuim floreta acestor contestaţii. E nedrept faţă de Suarez, e nedrept faţă de Sturridge.

Adevărata nebunie? N-a plecat Gerrard!
Fireşte, din 1990 şi pînă acum, în 2014, Liverpool a cîştigat ceva mai strălucitor decît un campionat în Anglia. N-aţi uitat, căci aşa ceva nu se poate uita, miracolul de acum nouă ani. Cine (cînd?) va mai întoarce aşa un meci, dacă nu un destin, ca Liverpool împotriva Milanului, în finala Ligii Campionilor? Iar în toată această nebunie, adevărata, suprema victorie mi se pare că Steven Gerrard, încărunţit, n-a plecat de pe Anfield.

Steven Gerrard a mers, cum o cere şi imnul, cum o cere şi istoria, fără teamă, fără deznădejde, prin ploaie, după vise, iar acum, aproape de sfîrşitul furtunii, înscrie şi înscrie pe Old Trafford, pentru a săruta mai tîrziu o cameră de filmat, într-un epilog – de ce să ne ferim de aceste cuvinte? – de o frumuseţe brutală.

O frumuseţe brutală la care, în definitiv, în viaţă, doar în muzica proletarilor de la peluzele din Liverpool, cîteodată, se mai ajunge.

62 de puncte după 29 de etape are Liverpool, record al clubului în istoria Premier League, depăşind cu un punct performanţa din sezonul 2008-2009

25 de goluri a reuşit Luis Suarez în acest campionat, doborînd recordul lui Fowler. E cel mai prolific marcator din Europa, la egalitate cu Ronaldo şi Ibrahimovici

Ziaristul independent Andrei Crăciun poate fi citit și pe site-ul personal andreicraciun.eu.