Copa America 2015. Povestea
Fotbalul latino-american, la fel ca literatura latino-americană, păstrează o anumită lumină care e prezentă în toate fazele de atac și în toate frazele de apărare

Nu există pe pămînt, nici pe terenurile de fotbal și nici în cărți, lumină latino-americană fără umbră. Nu se poate altfel. Așa a fost lăsat. Iar Copa America 2015 n-a dat un nou Mario Alberto Kempes, care să ia o țară întreagă pe umeri, Copa America nu e totuși un Campionat Mondial, așa cum Lionel Andrés Messi nu este totuși Diego Armando Maradona, Diego, Diego, Diego, Diego, Diego, Diego, genio, genio, genio, tá-tá-tá-tá… Nu s-a născut încă un Victor Hugo Morales care să-l relateze plîngînd, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru fotbal.
Viața rămîne, desigur, o tombolă, iar mîna lui Dumnezeu chiar i-a dat totul lui Leo Messi în fotbal, exact ca în basme – totul, mai puțin forța aceea nucleară a inimii. Leo nu e Diego, nu are carisma lui, chiar dacă se poate întîmpla să joace fotbal încă mai bine. În America de Sud, și va trebui să mă credeți fiindcă am văzut-o cu ochii mei, povestea vine întotdeauna prima.
Copa America 2015 a avut povești, deși prea multe în afara fotbalului. Și la cum cunosc orașul Santiago de Chile, în care am pășit cîndva dansînd, ascultînd cînd de Pablo Milanés, cînd de Violeta Parra mulțumind vieții, ele se vor tot povesti pînă ce istoriile acestea vor căpăta aripi și se vor înălța la cer și mulți chilieni, încă nenăscuți, se vor sprijini mîndri de stelele acestea.
Chile n-a cîștigat jucînd cel mai bun fotbal de la Copa America. A fost ajutată de arbitri, a învins cu degetul mizerabil al fundașului Gonzalo Jara, l-a răsfățat pe Arturo Erasmo Vidal pînă era să îl îngroape de viu într-un groaznic accident rutier, ca în orice telenovelă. Iar în finală mai degrabă a pierdut Argentina. Argentina a început să piardă prea multe finale. Poate că tocmai aceasta este povestea profetului Leo Messi, plecat pribeag, încă din copilărie, în Catalunya. Poate că peste cincizeci de ani, într-o piațetă din Buenos Aires, se vor auzi întocmai aceste cuvinte: „A existat cîndva un geniu fără noroc – Leo Messi. Am jucat multe finale cu el pe teren și pe toate le-am pierdut”. Există legendă și dincolo de ultimele victorii…
Chile are o generație excepțională, dar triumful lor nu schimbă ordinea zeilor în fotbal. Mă urmărește încă acea cameră de luat vederi fixată pe ochii lui Javier Mascherano, căutînd acolo izvorul lacrimilor. Mă urmărește ca acel cîntec de disperare scris cîndva de poetul Pablo Neruda, cîntec în care, în unele amieze, erau aruncate capcane triste în valurile care se agitau într-o pereche de ochi marini.
Și tot ca în poemul lui Pablo Neruda, l-am văzut pe Javier Mascherano neputincios, cu brațele căzute ca ale oamenilor aproape de înec, coborît înspre țărmul infernului de loviturile atît de greșite ale lui Gonzalo Gerardo Higuain și Éver Maximiliano David Banega. Aceasta este povestea.