Curiosul caz al selecționerului echipei naționale
Trebuie să recunoaștem că această perioadă în care se dezbat (vorba vine...) atâtea variante pentru postul de selecționer este totuși una dintre preferatele românilor. Câți privitori, atâția selecționeri, cunoaștem

A fost o vreme în care s-a crezut pe pământ că istoria o fac masele largi (populare). Acea vreme a trecut și s-a constatat, nu fără o oarecare surprindere din partea maselor largi (populare), că istoria au făcut-o mai degrabă elitele politice, economice și culturale.
Într-un înțeles pragmatic, dar exact, prin elite înțelegem oamenii care decid. Ei determină încotro se îndreaptă o societate, fie ea și fotbalistică. În această logică, vedeți dumneavoastră, elită e astăzi mai mult Mihai Stoichiță, nu Gică Hagi. Căci Stoichiță decide.
Cele văzute și cele nevăzute
Elite sunt federalii văzuți sau, dacă preferați cealaltă variantă, cei de deasupra lor, nevăzuții. Ceea ce vrea să spună că noi, cei care suportăm istoria și meciurile mediocre ale naționalei, suntem mai mult marginali.
Elitele fotbalului românesc, așa (nu prea reușit) cum arată ele astăzi, ni i-au dat pe Daum și Contra. Și nu am putut decât să îi îndurăm. Primul era expirat pentru fotbalul internațional mare, al doilea era evident necopt.
Baletul
Într-o lume modernă, nimeni cu adevărat înțelept nu poate să mai decidă însă fără să țină cont și de capriciile maselor, și de aici baletul.
Un selecționer cu o peluză ostilă (și ce peluză nu are astăzi la noi gură de Târgoviște?), un selecționer cu o presă ostilă e un selecționer care pleacă la luptă pe un cal mort.
Pe de altă parte, postul de selecționer nu poate să devină un simplu concurs care stabilește cine e cel mai îndrăgit tehnician al momentului și, oricum, nici federația nu poate să-l cumpere pe proaspătul angajat al lui Tottenham de la Londra (nu că ar fi fost o idee strălucită).
E și un joc de noroc, fiindcă unul nu poate acum, unul nu mai vrea, unul vrea prea mult, dar nu e gata. Pe cine să alegi?
Există o veste proastă
Fiecare are un preferat, unul l-ar vrea pe Hagi, unul pe Dan Petrescu, unul pe Olăroiu, altul pe Mircea Lucescu, Șumudică, Rednic, Pițurcă, Rădoi, Reghecampf, Viorel Moldovan sau Guardiola însuși.
Vestea proastă e că nu avem instrumentele prin care să putem măcar influența decizia.
Există și o veste bună
Vestea bună e că avem la lot tineri care, cu puțin noroc, ar putea să dea o generație cu rezultate decente.
Și dacă nu o fi nici așa, nici altminteri, măcar ne rămâne plăcerea dintotdeauna a celor care n-au fost întrebați: să constatăm că noi am zis că nu e bine, dar nu ne-a ascultat nimeni.
Și așa începe partea chiar mai grea decât barajul: să mai avem, dacă mai putem, puțintică răbdare.