Puterea de a îndura

Altele avem noi în sufletele noastre, cum bine știau și clasicii.

Supărarea mare la zi este că nu s-a jucat strălucit în Franța, în ciuda superiorității numerice, precum și a faptului că în poarta adversă era un puber

Echipa lui Dan Petrescu e aproape de iarna târzie europeană, căreia îi spunem primăvară, fiindcă mereu ne grăbim. Chiar și așa, nu e bine, nu e bine pentru că s-a tras de acest rezultat la limită, etalându-se un joc obscen în goliciunea lui.

Oglinda
Suntem nemulțumiți și avem motive să fim, așa, în absolut.
În concret, nuanțând situațiunea, această echipă de la Cluj ghidonată de un Petrescu orientat brutal spre rezultat (și atât) este totuși o oglindă a campionatului românesc. Campioana din Liga 1 nu practică un fotbal generos, nu cu un fotbal generos a câștigat titlul și dacă vrem goluri multe, am face bine să ne uităm la liga a doua olandeză.

Norocul
Pe scurt: ăștia suntem și alții nu putem fi. O victorie cu Rennes în deplasare e totuși o victorie cu Rennes în deplasare și n-a fost câștigată la loz în plic. S-a tras de timp o repriză și jumătate pentru ea, cu doi oameni în plus. Ba mai mult, și-a băgat coada și norocul. Mereu neglijăm acest aspect care ține loc oricui de destin: în viață și în fotbal avem sau nu avem noroc.

Dan Petrescu are noroc în România și în cupele europene, n-a avut noroc în China. Se poate trăi și cu aceste paradoxuri lejere? Ar trebui să se poată.

Stilul Petrescu
Trăim într-o lume care s-a schimbat într-un mod la care nici nu mai stăm să ne gândim. Vă dau un mic exemplu chiar din Franța, de la Cannes: restaurantele serioase au, de acum, meniul și în chineză, și în rusă. Aceste detalii mici ne anunță viitorul.
Poate că vom avea la Jocurile Olimpice întreceri între tineri călăre pe trotinete electrice, cine știe? În tot acest marș bizar spre ziua de mâine sunt lucruri care nu se mai pot schimba.

Să ne obișnuim să supraviețuim cu ideea că unul dintre aceste lucruri este stilul de joc marca Petrescu, tușa Petrescu, mai ales că altceva mai eficient nici n-avem. Cât despre frumusețe în jocul de fotbal și în marginea lui…

Douăzeci de ani de singurătate
Să nu lăsăm să treacă aceste zile fără să consemnăm că în luna în care intrăm, noiembrie 2019, se vor fi împlinit douăzeci de ani de când nu mai trăiește, de când nu mai scrie Ioan Chirilă (născut pe 25 octombrie 1925). Douăzeci de ani de singurătate. Douăzeci de ani în care sportul românesc a tot înaintat într-un tunel la capătul căruia nu se mai vede lumina. Și poate că…

Poate că avea dreptate Cehov, poate că importantă e numai puterea noastră de a îndura.