Seriozitate
Trecerea lui Răzvan Marin la Ajax Amsterdam, după un periplu belgian de succes la Standard Liège, este o dovadă îmbucurătoare că seriozitatea încă dă rezultate excelente

Răzvan Marin este rodul unei bune moșteniri genetice, bine antrenată. E fiul lui Petre Marin, un fotbalist harnic și paradoxal, care mereu a lăsat impresia că ar fi putut ajunge mai sus, deși niciodată nu a lăsat impresia că nu a dat totul.
Dar Răzvan Marin este mai ales rezultatul propriilor alegeri. El – spre deosebire de atâția colegi cu potențial din generație – nu este un cocalar pirogravat interesat doar de mașini puternice, acuplări cu instagramerițe și jocuri pe consolă.
Înțelepciunea de a ocoli ciobăneala
Mai mult, Răzvan Marin a avut înțelepciunea de a evita FCSB, care funcționează ca un abator de talente, în care primul cioban al țării noastre dictează greșit și eșuează, an de an, în a construi un club profesionist. Rămân capriciile, pornirile primitive, efuziunile sentimentale și misticismul decăzut în ridicol. Primul cioban al țării noastre te ridică sau te îngroapă, după cum îi dictează buna sau proasta dispoziție. Răzvan Marin a avut inteligența de a nu intra în acest malaxor. Foarte bine a făcut.
Calea de progres înspre o echipă care contează, nu una de la periferia fotbalului îngropat în petrodolari, nu trece obligatoriu pe la palatul primului cioban al țării noastre, ba – cum se va tot vedea – chiar dimpotrivă.
Muncă, nu fușereală
Răzvan Marin va reuși sau nu va reuși la Ajax Amsterdam, va face sau nu va face o mare carieră occidentală, dar are toate datele să rămână departe de intrigile de două parale din România. El pare un tânăr deja copt, genul care nu se va întoarce în țară după ani pierduți în Vest ca să facă gușă la grătare și să atârne la un post de valet pe lângă bișnițarii de mâine.
Acolo unde evoluează Răzvan Marin contează alte lucruri și înveți alte principii. Sigur că poți să ratezi zgomotos, ca alde Mitea, până ajungi pe ultimele pagini și ale tabloidelor. Dar ai mai multe șanse să reușești să rămâi la un nivel cel puțin decent. Seriozitate.
Răzvan Marin e posibil să nu fie cel mai talentat din generația lui, dar cu siguranță este unul dintre cei mai muncitori dintre copiii pe care Hagi i-a oferit fotbalului nostru în anii din urmă. Muncă, nu fușereală. Responsabilitate, nu împăunare din nimic.
Normalitatea ca excepție
Nu l-am văzut până acum să snobeze, să fie gratuit arogant, să răspundă în doi peri, din vârful buzițelor, să arunce peste umăr sudalmă. E un om tânăr și normal, cu capul pe umeri. În lumea noastră tot mai greșită, normalitatea a ajuns, din normă, excepționalul. Trăim o gigantescă prăbușire a valorilor. Și e, până la urmă, un semn bun că seriozitatea, uitata seriozitate de furnică, te urcă Everestul.
Răzvan Marin a ajuns în cel mai bun loc în care putea fi la vârsta lui. Căci Ajax Amsterdam, înainte de a fi o mare echipă de fotbal, e o excelentă academie care te pregătește pentru viață. Și acum ar fi normal să ne bucurăm pentru această carieră construită pas cu pas, cu răbdare și – o scriu iar și iar și iar – seriozitate.
Seriozitate!