Căderea „câinilor” și alte întâmplări previzibile

După mai multe încercări eșuate, Dinamo a ajuns în sfârșit să aibă un obiectiv pe măsura forțelor sale: evitarea retrogradării

Cetățenii care s-au strecurat fraudulos în tricoul lui Dinamo pretinzând că sunt fotbaliști profesioniști tocmai au reușit să o facă mare și pe FC Botoșani. Ce urmează? Trebuie să consultăm țintarul. Următoarea adversară a lui Dinamo poate deja să pună șampania la rece.

Nici țurcă, nici popice
Echipa bucureșteană (deși e mult spus) joacă ridicol, ceva între țurcă și popice. Cel mai prost start din istorie – demonstrează statisticile. Bravo, statistici. Se vedea și cu ochiul liber: moștenirea lui Bratu, continuată strălucit de Niculescu, e o formație încropită din indivizi cu vocație de bugetari. Te uiți la apărarea lui Dinamo și îi vezi aievea bugetărind între zilele de salariu, practicând cu voluptate jocul solitaire, prea leneși să se ridice în capul oaselor, prinzând culoare în obraji doar la avans și lichidare. Cum a ajuns Dinamo aici?

Regretând fertilul comersant de butelii
Să începem cu geniul managerial al fratelui Negoiță. Antreprenorul încredințat că știe cum să facă din rahat bici a luat de la reduceri și a vândut tot ce arăta a fotbalist. Așa se face că astăzi, în afară de peluză, Dinamo nu mai are decât trecut. A ajuns atât de jos încât e regretat până și fertilul comersant de butelii Cristi Borcea, infractorul recent eliberat din închisoare, care mânărea odinioară tocmai bugetul lui Dinamo. Ne uităm un pic în jur și vedem că la ce anvergură a viziunii economice are fratele Negoiță ar putea ocupa, la o adică, și fotoliul ministerial de la Economie în care se odihnește astăzi marele Dănuț Andrușcă. Să nu ne abatem, însă! Și să ne îndreptăm acum atenția către echipa națională de fotbal care are o nouă încleștare cu un adversar de talia noastră: Lituania.

Întoarcerea fundașului trentagenar
Echipa națională este strunită astăzi de Cosmin Contra, ultimul care a creat aparența că Dinamo, totuși, ar mai exista. Rezultatele la reprezentativă i-au fost foarte românești, nici așa, nici altminteri. Ce speranțe poți să vehiculezi?

O vestă bună însă pentru bună-dispoziția băieților noștri este întoarcerea lui Gabi Tamaș, fundașul trentagenar fiind, orice s-ar spune, un element euforic. Să le dorim succes alor noștri, în ciuda faptului că Burleanu de la Federație, alt far al managementului în sport, era de părere că Liga Națiunilor e o competiție mai aproape de meciurile amicale, carevasăzică un moft. Și dacă nici la mofturi nu ne mai pricepem, ce o să se aleagă de noi?

Fie, deci, ca Gabi Tamaș să închine la sfârșitul victoriei din Lituania un țoi de țuică și viața să meargă, cum știe orice fotbalist, neabătut mai departe.