Nu simțiți că lipsește ceva?

Vine Mondialul rusesc, și ne prinde și el cu consoanele care ne țin loc de echipe de fotbal tot prin comitete și comisii

Repede, să-l anunțe cineva pe Papă! Circulă pe internet o serie de coincidențe care ar trebui, cumva, să-l îngrijoreze pe îndrăgitul suveran pontif, dar și puțin marxist, de la Roma.

Se face că în anul 1981, când Liverpool a câștigat Cupa Campionilor Europeni și s-a însurat Prințul Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii, Papa Ioan Paul al II-lea a fost împușcat de un fanatic, supraviețuind atentatului.

Și se mai face că în anul 2005, când Liverpool a câștigat Liga Campionilor (după cea mai frumoasă finală din mileniul al III-lea, până acum) și s-a însurat pentru a doua oară Prințul Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii, Papa Ioan Paul al II-lea s-a săvârșit.

Și se mai face că în acest an are programată nuntă Prințul Harry, mezinul lui Charles, și că Liverpool e din nou în finala Ligii. Papa Francisc însă se simte foarte, ceea ce ar trebui să aducă o oarecare liniște la Madrid, dar nu aduce.

Real a avut un sezon prost, salvat de tradiționalul meci bun făcut într-un an de Benzema, de ambiția nevindecată a lui Ronaldo, de flerul lui Zidane și de bunăvoința marilor arbitri.

Sezonul european se încheie cu un Liverpool-Real, și știm toți că Liverpool, cu tot cu nebunul de Salah (Salah e mare!), poate să piardă orice meci, cu orice scor, cum, de asemenea, poate să întoarcă orice partidă.

Cine poate deci să spună de pe-acum că există un favorit limpede în finala de la Kiev? Pe ce se bazează? Că nici pe coincidențe (care nu spun adevărul integral) nu te poți baza.

Altfel, la noi, toate cum le știm, tot cu jongleriile lui Costică Budescu și mofturile lui Alibec și furiile domnului Dan Petrescu, și comitetele și comisiile la care până la urmă se ajunge într-un epilog care explică de ce sunt mai mulți spectatori în liga a IV-a, la promovare.

Ceva lipsește. Nu simțiți? Mai e o lună de zile și începe Mondialul rusesc, dar e ca și cum nici nu ar urma.

Ne plângem de calitatea fotbalului jucat în România, dar uităm întotdeauna esențialul: de douăzeci de ani lipsim. Au crescut generații care nu au cunoscut emoția pe care o dă prezența României la un campionat mondial de fotbal. Și în această absență trebuie căutate sensurile adânci ale rătăcirilor noastre în chestiunile de minimă demnitate națională.

Sigur, vor cădea laurii peste niște consoane, formal vom avea campioni, ei vor genera patronilor profit. Și mai departe? Câștigi campionatul românesc – ca să ce?

Am bagajele făcute și aștept Mondialul rusesc, consultând zilnic vremea probabilă pe Nevski Prospekt din Sankt Petersburg, mi-am ales până și favorita – echipa națională a statului Costa Rica (deși….) – și mă uluiește detașarea cu care vom primi și acest eveniment totuși planetar.

Și în fotbal, ne-am retras dincoace de Nădlac, telespectatori sastisiți ai unui univers de care suntem tot mai străini.