Contra: elogiu mediocrității

Ce îl recomandă, până la urmă, pe noul selecționer?

Cosmin Contra lasă Dinamo pe locul 7 în clasamentul la zi, și doar pronia cerească i-a salvat echipa leșinată în finalul celei mai recente încleștări cu oltenii. Pentru că fotbalul românesc e un univers magic, îmbelșugat în paradoxuri, iată că nu urmează tradiționala demitere și zicere de dulce. Nu. Are loc un gest frumos al conducerii dinamoviste: în loc să-l dea afară, îl lasă să plece selecționerul României.

Administrația Burleanu, cea atât de dedicată cuvintelor preferate de impostori (proiect, înainte de toate!), acționează în pripă și îl unge pe Guriță. Ce îl recomandă însă pe bravul fost fundaș? Nu mai e apropiat al fraților Becali, dar s-a legat de familia Prodan-Reghecampf. Ce să-i facem? Țară mică, câteva familii.

Spre deosebire de Daum, Contra e tânăr. Are aproape patruzeci și doi de ani, e în floarea vârstei, mai ceva ca Gavrilescu (un personaj, nu e prea cunoscut, n-a jucat în Liga I).

Tinerețe! Auguri, tinerețe! Nu de tinerețe pe bancă avem noi nevoie la națională? Adevărul e că nu știm. Selecționerul nu este doar un tehnician, el este și un funcționar obligat, la birou, la analiză și la cumpănire. Mai rar selecționeri tineri buni.

Pe de altă parte, privind spre buletin, putem rata esențialul: cât de tânăr mai este, de fapt, Contra în meserie?, că nu mai e nici el chiar boboc. Se preumblă pe bănci de șapte sezoane.

Iar șapte ani nu sunt puțin într-o viață de om, darămite într-una de câine. Au fost anii lui Contra anii unor vaci grase? Dimpotrivă? Răspunsul e: așa-și-așa.

În șapte ani, a câștigat Cupa României și Cupa Ligii, cu Petrolul și cu Dinamo. A bifat echipe mici și medii din Spania și s-a îngrijit de bugetul personal în China, unde, ca să fim blânzi, nu s-a adaptat (iată că nici antrenorul român nu se adaptează ușor, mai ales când nu are rezultate).

Chiar dacă nu ne place să le ascultăm, rezultatele totuși vorbesc: în cariera de antrenor, Cosmin Contra a bifat 181 de partide și are un procentaj de victorii de sub 50%. Și atunci? De ce el? N-a avut soluții Federația? A încropit? Nu putem crede noi așa ceva!

Să observăm și această anomalie grozavă din fotbalul nostru: s-a trecut de la generația lui Nea Puiu și Nea Piți direct la Mister Contra. Cu excepția lui Hagi (și atunci prematur), Generația de Aur n-a avut loc la Casa Fotbalului. Bulgar să fii și ridici din sprânceană: cum așa?! Iaca așa, mister românesc!

Contra a fost un jucător inimos, iar lumea îl va ține minte mai degrabă pentru cum s-a tăvălit plângând o durere sinceră în iarba barajului cu Slovenia decât tăvălindu-se prin budoare, în trena lui Mutu, cu îndrăgitele starlete de odinioară.

A dat cândva în Edgar Davids, și a dat bine, iar asta în înțeles balcanic se cheamă că a pus suflet pe teren.
A avut o carieră mare, care, cu un plus de maturitate, putea fi și mai mare. Este Contra un exemplu pentru selecționabilii noștri? De ce n-ar fi? A fost și el tânăr, a trăit tumultuos, dar a și jucat de parcă ar fi avut un plămân în plus.

De fapt, ce se poate spune până la capăt în apărarea lui Contra: e un antrenor care are explozii de energie, de e capabil să scoale și morții. Pentru o națională de stafii, s-ar putea să fie totuși de-ajuns.
Ca întotdeauna însă, doar timpul va demonstra ce este de demonstrat.