Lumea lui Daum

Impostorii au această trăsătură comună, eternă și universală: toți acuză conspirații împotriva lor

Umblam și acum cu greierii fotbalului mic prin călcâie dacă nu descăleca la noi în țară, în lumea a treia, iluminându-ne, arătându-ne calea, sofisticatul domn Christoph Daum, lăudat fie-i numele. Un vizionar, un tehnician de elită mondială în secolul XX, un profet în exil, un etern geniu neînțeles (aplauze!, aplauze!).

Uităm prea ușor că, înainte să-l scoată echipa Burleanu din joben, marele nostru selecționer excela în arta șomajului, după ce se lămuriseră și turcii cu el. În ciuda tuturor semnelor de întrebare din CV-ul dumisale, Christoph Daum a fost primit mai degrabă bine la București. A fost remunerat generos și am privit în altă parte când și-a trecut și fiul pe statele de plată ale Federației.

I-au fost apreciate (just) deschiderea spre comunicare și încercările de a apropia naționala de publicul ei, ba chiar și timidele tentative (mai degrabă eșuate) de întinerire a lotului. I s-a dat o bilă albă chiar și pentru citatele motivaționale de care abuza (altfel, atât de puerile). A fost înțeles și când nu îl vedea pe Alibec. A fost înțeles și când nu îl vedea pe Budescu. Nu i s-a bătut obrazul nici atunci când această boală a ochilor s-a agravat, cronicizându-se.

Dar în trista eră Daum, cea mai simplă cale pentru a ajunge la inima tribunei – rezultatele! – a fost ignorată. N-au fost rezultate. Și când nu sunt rezultate, nu e nevoie de niciun sondaj ca să-ți spună că lumea te-ar cam vrea dus. Decența te îndeamnă să te oprești. Dar domnul Daum nu se oprește.

Să observăm această caracteristică a gândirii sale: în lumea lui Daum, suporterii echipei naționale sunt suporterii lui. Iar cei care nu sunt suporterii lui sunt agenți instigatori, oameni răuvoitori, lipsiți de patriotism (mai puțin români decât dumnealui, desigur), și în general nu trebuie luați în seamă. Nu sunt reprezentativi.

Daum a defilat în aceste preliminarii înfășat în scuze. Asta nu e viață de lider, asta e viață de bebeluș. Când câștigi un meci din șase și faci puncte cât Armenia, să contești ideea că ai putea fi contestat, ce spectacol mai ridicol?

E adevărat că nu e o meserie ușoară să scoți puncte cu echipa națională de fotbal a României, dar nu e ca și cum domnul Daum s-ar afla aici la muncă forțată. Să nu ne amăgim: nu e legat de Burleanu de un simplu contract. Nu. Îi unește credința comună că dacă nu ar fi sabotați, ei și numai ei ar fi salvatorii fotbalului românesc. Pe scurt, în clar: îi unește impostura.