Beția

Echipa care obișnuia să fie Steaua București suferă de iluzia propriei puteri

La echipa care obișnuia să fie Steaua București se întâmplă ceva care e mult dincolo de fotbal. Dintr-o beție cu alcool, precum se știe, te mai poți totuși trezi, însă sunt pe lume alte vicii incompatibile cu performanța.

La echipa care obișnuia să fie Steaua București e evidentă debandada, patronul, mesianic cum se crede, dictează tehnico-tactic, gândește iute și se răzgândește atroce, într-o nerăbdare de a-și bate joc de banii personali. Dar toate acestea se cunoșteau, iar rezultatele nu sunt noi.

Ce roade însă relațiile de joc – deplorabil din nou și meciul cu ASA Târgu Mureș, o echipă totuși de Divizia B – este fudulia care decurge din ideea că lor li se cuvine. Se suferă de o mândrie bolnavă acolo, începând cu banca tehnică. E un orgoliu care nu mai e dublat de atât de utila întrebare – domnule, pe ce vă bazați?

Pe ce se bazează, astăzi, preaplinul de sine de care se suferă la echipa care obișnuia să fie Steaua București? Răspunsul e un mister. Fotbaliștii care ajung aici se arată, deodată, osteniți ca și cum și-ar fi urcat Everesul, iar de-acum rostul lor e să aștepte ziua de salariu și să se odihnească îndelung.

Peluza, câtă mai e, nu greșește. Ea simte, dintotdeauna și pretutindeni, când trebuie să ceară o demisie. Când o peluză cere o demisie, ea o face din disperare. Echipa care obișnuia să fie Steaua București te dezarmează și prin autosuficiența sa.

Poate că echipa care obișnuia să fie Steaua București, chiar și așa, teribil de mahmură, va câștiga acest campionat (deși este puțin probabil la nivelul actual al jocului), dar va fi la capătul unui drum chinuitor, din care singurele povești care rămân sunt unele de pahar.

Ce nu ar strica deloc la echipa care obișnuia să fie Steaua București este, astăzi, ca să folosim un cuvânt pe placul patronului de acolo, mai multă smerenie. O umilință bună. Sunt fotbaliști cu reale calități în lot și e păcat, chiar e, că ajung să considere acel vestiar un apogeu de carieră dincolo de care e binevenită lehamitea celui sătul.

La echipa care obișnuia să fie Steaua București cel mai mult nu lipsește Stanciu, nu lipsește nici Chipciu, și nici măcar Toșca. Lipsește foamea. Foamea de rezultate, foamea de glorie, foamea de consacrare. Și toate acestea sunt consecințe ale unei ceva mai îndelungate beții de putere.

Echipa care obișnuia să fie Steaua București este un imperiu condus de un rege gol. Și prea puțini mai au curajul de a spune, până la capăt, adevărul. După care, puteți vedea.