Cum am devenit burkinofil
Urmăriți Cupa Africii pe Națiuni? Ar trebui. E un fel de miracol
E multă strălucire în această competiție, mulți fotbaliști diamantini, care au încă puterea unui vis european. Vi se pare că Europa se încheie? Intrați o clipă în culisele speranțelor tinerilor africani!
Cupa Africii pe Națiuni se apropie de deznodământ, iar ceva trebuie scris în clar. Se joacă în Gabon, pe stadioane noi, dar pe jumătate goale. Ce se întâmplă cu gabonezii? De ce refuză spectacolul ce li s-a dat?
Suntem, trebuie să știți, martorii unui protest. În toamna anului trecut, președintele Ali Bongo a fost ales din nou, pentru încă șapte ani. Scrutinul a fost contestat. Cupa este înțeleasă ca o afacere destul de privată a președintelui Bongo. Gabonezii îi sunt, iată, în contra, în văzul lumii întregi. Mai mult, prețurile biletelor sunt – la cinci dolari – prohibitive.
În Gabon, unul din cinci majori este șomer, prețul mondial al petrolului a scăzut (nu și în România, dar asta e o altă poveste), așa că ne aflăm în plină criză economică. De la 1960 până astăzi, Gabonul n-a avut decât trei președinți aleși, și cred că înțelegeți foarte bine ce înseamnă asta.
Pe de altă parte, infrastructura se apropie categoric de cea est-europeană de la începutul mileniului curent. Nu vi se par cunoscute excentricele gazoane din Gabon? Nu altfel se prezenta și bătrânul „23 August” încăput pe mână de frate de baron local. Ați uitat Danemarca? N-ar trebui.
Acesta este contextul întrecerii. Dar decisiv este totuși jocul. Iar Cupa Africii pe Națiuni este, în inocența ei brutală, cea mai frumoasă competiție din lume. Chiar așa.
Se remarcă naivități cumplite în apărare și formidabile explozii de talent pe extreme, se joacă de parcă de rezultatele astea ar depinde ceva mai mult decât viața.
Și apoi, mai e și plăcerea de a vedea, de-acum, starurile de mâine. Pe parcursul competiției am devenit, fără recurs, burkinofil. Burkina Faso este surpriza de până acum a competiției din Gabon și, dacă îmi dați voie să risc un pronostic, viitoarea campioană a Africii.
Rețineți, vă rog, acest nume: Yacouba Coulibaly. Are douăzeci și doi de ani și joacă acasă, cu burkinabezii lui, la RC Bobo Dioulasso. Nu pentru mult timp. La ce tackling-uri a arătat e o chestiune de zile până când va fi semnat de una dintre cele mai mari echipe din Europa, probabil din Anglia. Apoi, îl știți pe Bertrand Traoré? E la Ajax și va fi la Chelsea. Un atacant-felină de douăzeci și doi de ani, internațional cu mult dinainte de majorat. Nu am mai văzut asemenea sprint de la Faustino Asprilla încoace. Și scriu asta doar pentru că sunt prea tânăr ca să mi-l amintesc pe marele Eusebio.
Da, se gafează enorm în Cupa Africii pe Națiuni, și deocamdată suntem nevoiți să acordăm prezumția de nevinovăție celor care greșesc. Totul e aici mai pur, mai puțin profesionist, poate, dar de aceea mai aproape de copilărie, deci de adevăr.
Cupa Africii pe Națiuni e, de aceea, un fel de miracol.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele