Bari: 1990-2017

Am pornit într-un pelerinaj prin sudul Italiei (aici, stadioanele au nume de sfinți), în căutarea fotbalului de altădată

Prima zi a acestui an a căzut într-o duminică sportivă. M-a găsit în sudul Italiei, la Bari. Așa că nu am mai avut ce face și am mers, într-o ceremonie aproape religioasă, către Stadio San Nicola, din localitate.

Poate că nu mai știți, poate că nu ați știut niciodată, poate că nu vă mai intersează, dar aici, pe 9 iunie 1990, la Coppa del Mondo (unde sunt acum nopțile ei magice?), România a învins Uniunea Sovietică, scor 2-0, dublă Lăcătuș în poarta lui Rinat Dasaev, cel mai mare portar contemporan cu Walter Zenga. Pe vremea aceea exista încă URSS, vedeți bine, iar Stadio San Nicola era nou.

Au trecut, și peste Italia, acești aproape douăzeci și șapte de ani. Istoria se descurcă, dar la om douăzeci și șapte de ani nu e deloc puțin. Tempi passati! Stadio San Nicola nu mai e nou, iar Bari e pe locul 9 în Serie B și nu dă semne de promovare.

Mă gândesc că aici, chiar aici, la Bari!, a jucat Răducioiu primul său sezon occidental. Treizeci de meciuri, cinci goluri, să nu vi se pară puțin. Il Calcio era atunci Everestul.

Și tot la Bari, România a pierdut, pe 14 iunie 1990, cu Camerunul. Acasă, la București, studenții erau bătuți de mineri și ne întorceam toți în grota din care credeam că ieșiserăm în iarna uciderii dictatorului. Și cât de departe sunt toate acestea acum! Amintiri în alb și negru, dintr-o lume care a căpătat culori și frici globale.

Iată-mă, copil al anilor ’80, un cetățean liber al Europei încă unite, la pas prin sudul Italiei. Mă reculeg în fața propriei melancolii, apoi iau trenul către Lecce, unde și-a jucat Gică Popescu, mult mai târziu, doar din plasament, la începutul mileniului III, douăzeci și opt de partide din amurgul unei cariere orbitoare.

Ajung la Lecce, care nu e chiar un oraș, ci, mai degrabă, o capodoperă barocă pe care localnicii au învățat să o ignore ca să poată suporta marea frumusețe. Apusă e și gloria lui Unione Sportiva Lecce, care se zbate la promovare într-o ligă foarte mică. Și Dumnezeu știe în ce divizie a mai ajuns și Foggia! La sud de Roma, în Calcio mai contează astăzi doar Napoli. S-a pierdut ceva cu această rătăcire. E cumplit.

Mă întorc la Bari, ca într-un paradis. Nu e deloc frig pe Coasta Adriaticii, pe sub palmieri trec oamenii de acum, din adolescența secolului XXI. În căști, eu ascult Mina și Celentano, cel mai recent album, lansat în anul 2016. Se numește Le Migliori. Și Mina, și Celentano sunt, de-acum, cât se poate de septuagenari, dar uite că acesta a fost cel mai vândut disc, dacă mai țineți minte cuvântul, în Italia prezentului. Cei mai buni.

S-a făcut deja 2017 și poate că totuși timpul, îndurându-ne nostalgiile, încă are răbdare cu noi.