Meseriașul

Pe de o parte, CFR Cluj e singura echipă din România capabilă să fie la zi lider într-o grupă europeană, peste o echipă italiană, peste una elvețiană și chiar peste una bulgărească. Nu e tocmai puțin lucru și, la drept vorbind, ar fi putut să aibă deja șase puncte și să fie cu un picior și jumătate în primăvară

Pe de altă parte, CFR Cluj joacă un fotbal previzibil, fotbaliștii săi sunt experimentați, ca să nu le spunem bătrâni. Dar așa ruginiți cum sunt, ei excelează la fazele fixe, n-au noroc de arbitraje favorabile, iau gol rar și pierd și mai rar. Rezumând, CFR Cluj e o echipă matură, de la accidentatul Vinicius până la veteranul Hoban, serioasă până la delir. Există și un delir al seriozității.

Obsesia de bază
CFR Cluj nu se joacă de-a fotbalul, CFR Cluj îndeplinește cu maximă rigoare sarcini prestabilite. E o echipă funcționărească, obsedată să nu greșească. Iar aceasta este obsesia de bază a antrenorului său, Dan Petrescu. Antrenorul Petrescu vine din jucătorul Petrescu, singurul fotbalist român care a făcut carieră la Chelsea Londra, iar altul nici nu vom mai avea acolo în următorii cincizeci de ani (Adrian Mutu și-a făcut șansa praf). Iar jucătorul Petrescu excela într-un domeniu: ambiția sa friza nebunia. Era ambițios până la obsesie și tot așa a rămas.

Cel mai ambițios
Antrenorul Petrescu e obsedat de munca fotbaliștilor, de dăruirea lor, el stă prost cu nervii, el n-a făcut senzație nici în Polonia, nici în Rusia, nici în China, are gura slobodă, își laudă excesiv adversarii și e încredințat că universul fotbalului nostru mărunt conspiră permanent împotriva lui.

Dar el a rămas cel mai ambițios din ceea ce a fost cândva Generația de aur – generația de neuitat, cum mai bine și mai frumos i-a spus Răducioiu.

Toți cei mari, de la Popescu la Hagi, au mai făcut și pași înapoi sau măcar în lateral, au obosit, și-au mai văzut și de viață, măcar cât să-și tragă sufletul. Petrescu – nu. Petrescu a rămas acolo, muncind ca un apucat, mereu gata să se lupte cu toată lumea și, uneori, să câștige.

Muncă de om
CFR Cluj n-a făcut un meci mare cu Young Boys Berna, dar e singura echipă din România care va merge să joace la Roma, fiindcă îl are pe Dan Petrescu. El este, fie că ne place, fie că nu ne place, un meseriaș. Un meseriaș în cel mai românesc sens al cuvântului – și cuvintele noastre au sensuri bune.

El e înnebunit de propria meserie, nu vrea să lase nimic la voia întâmplării, vrea să îi iasă, indiferent care sunt costurile, sacrificiile, metodele.

CFR-ul joacă adeseori meschin, ciupește puncte și victorii, se bazează pe un corner salvator, pe o lovitură liberă, pe o lovitură de pedeapsă? Poate, dar chiar și așa nimic nu cade din cer la Cluj, e multă muncă de om acolo, se vede.

Între zelul harnicilor și cel al chiulangiilor
Petrescu e un meseriaș care muncește de dimineață până noaptea, într-o țară care nu e lipsită de zelul chiulangiilor. Măcar pentru atât și ar trebui să ne scoatem totuși pălăria ceva mai des în fața Bursucului, care înainte să rateze penalty-ul la loteria cu Suedia a învins totuși, și pentru noi, Statele Unite ale Americii în cea mai frumoasă vară a vieților noastre.

PS: Nu aș vrea totuși să închei înainte să las din acest colț de pagină o urare de bine și sănătate pentru sărbătoriții recenți. Pentru Pelé, care pe 23 octombrie a împlinit optzeci de ani, și pentru Maradona care pe 30 octombrie a împlinit șaizeci de ani. Dar și pentru Radu Cosașu al nostru, născut între ei, pe 29 octombrie, dar cu zece ani, respectiv cu treizeci de ani înaintea lor, a celor mai buni, fiindcă și legendelor le trebuie un cronicar.