Și deasupra lui Rădoi?

Există totuși vinovați mai vinovați decât Mirel Rădoi.

Federația Română de Fotbal are și ea, măcar formal, o conducere. Iar conducerea aceasta a ratat tot ce se putea rata la nivel de națională mare. De șase ani și jumătate o tot dă românește de gard. Fudulie multă, viziune puțină, realizări ioc!

Dar uite că oamenii de fotbal, vestiții oameni de fotbal din țara noastră, au fost mulțumiți cu proiectul Burleanu și a mers și așa și au votat să mai meargă și așa. Și, până la urmă, de ce să nu meargă? Impotența naționalei mari se vede doar de câteva ori pe an, când are meciuri.

Dacă nu se juca meciul de baraj cu Islanda, nici nu se remarca. Dacă nu ne bătea Haaland ca pe covoare (obicei vechi, dispărut), nici nu băgam de seamă. Dacă nu ne târau alde Alaba în derizoriu la Ploiești, dacă…

Rezolvarea românească

Mirel Rădoi are toate șansele să ajungă un antrenor bun, poate chiar foarte bun (la nivel românesc, se înțelege). E curajos, e direct, își propune să iasă din tiparele fotbalului mic și foarte mic, în care așteptăm un contraatac și un salvator al națiunii.

A făcut semifinală de turneu final cu tineretul, nu e chiar puțin lucru, dar nici nu cântă trompetele din atât.

Leagă vorbele și verticalizează, ca să spunem așa, discursul, dar a legat și trei înfrângeri, ceea ce și la județeană îți cam pune postul în pericol.

Încă nu e

Are șanse, spuneam, să ajungă antrenor. Pentru că – deși e atent la ce e nou în meseria asta, deși (uneori) nu e străin de buna motivare a jucătorilor, deși vorbește pe limba lor, deși cunoaște subtilități ale jocurilor psihologice – trebuie să fim corecți: încă nu e. Învață meseria direct la reprezentativă. E și asta o metodă românească de a rezolva problema selecționerului.

Să n-o mai lungim: Mirel Rădoi are calități și le-a demonstrat, dar când să confirme și să facă pasul cel mare a arătat ca talentatul Gabi Iancu dând cu nasul de străinătate.

Ce a văzut Lupu

Dar deasupra lui Rădoi e celebra administrație Burleanu, iar deasupra celebrei administrații Burleanu mai e și altceva. Ce? Fotbalul e și el un ecosistem tulburat, cum e toată galaxia noastră românească. Tribunele aveau rolul lor. Președinții de cluburi aveau rolul lor. Chiar și presa avea și ea rolul ei. Regretatele maidane aveau rolul lor magic.

Acum? Acum, nici pentru faimoasa tichie de mărgăritar a chelului nu mai avem mărgăritar.

Și nu-l mai avem dintr-un motiv banal, subliniat deunăzi de Dănuț Lupu: copiii din țara asta n-au de la cine să învețe să lovească o minge de fotbal. Cine și cum îi antrenează pe copii?

Niciodată

Acesta este adevărul fundamental, de la care pleacă toate cele vizibile și invizibile: fără abecedarul fotbalului se mai pot strecura excepții, poți să ajungi chiar în prima ligă turcă, dar n-o să ai niciodată un sistem capabil să facă performanță. Niciodată înseamnă chiar asta: niciodată!

Deasupra lui Rădoi, deasupra lui Burleanu, chiar și deasupra celor de deasupra stă această realitate: copiii care nu mai au de la cine să învețe cum să lovească o minge de fotbal.

E elementar și degeaba, fiindcă ne scapă mereu: până nu se rezolvă această problemă nu se rezolvă nimic.

Dincolo de noi

Totodată, din fericire, lumea fotbalului e un pic mai mare decât galaxia românească și Dumnezeul microbistului e ceva mai generos și în fiecare săptămână ne ține în carusel, ca pe vechii pronosportiști.

Ultima dată cu Real și Barcelona bătute la zero de echipe mici, cu derby-ul milanez tranșat de eternul și fascinantul Zlatan sau cu Everton-Liverpool, care ne-a cam arătat din nou de ce Anglia va avea altă campioană în acest sezon.