Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
De câte ori mai merge și așa?

Victoria FCSB în deplasare, la Backa Topola, la Sepsi-ul Serbiei (cum altfel să-i spunem?), după un 6-6 de județeană și o loterie norocoasă la penalty-uri, a fost o excelentă demonstrație de merge și așa românesc. Mai merge încă de două […]

...

Ce-o să fie, ce-o să fie?

Chiar și cu victoria cu Irlanda de Nord ratată prostește, echipa națională a fost revigorată de Mirel Rădoi, care a știut cum să îl ia până și pe capriciosul Denis Alibec (probabil cel mai talentat fotbalist român încă în activitate). […]

...

Aproape totul despre România

Echipa lui Rădoi a avut un om în plus și a terminat egalată pe final, într-o fază în care apărarea noastră se bâlbâia ca într-o divizie județeană. Tătărușanu. A fost unul dintre cei mai bun portari români din mileniul III. […]

...

Cine va câștiga Liga Campionilor

E ora închiderii și secretul lui Polichinelle strălucește ca aurul curat. Secretul: s-a încheiat epoca Messi-Ronaldo și s-a încheiat urât Trăim în epilogul istoriei giganților. E o coincidență nefericită că în acest an nu se va acorda Balonul de Aur, […]

...

Ne înțelegem noi

Ne-am întors pe vremea lui Nicu Ceaușescu, după cum frumos s-a constatat. Ne-am întors, nu-i vorbă, la începutul anilor 1970, mai puțin fotbalul care pe atunci avea obiceiul să și existe, ba chiar să fie încântător. Dinamo nu merita să […]

...

Cine va câștiga Liga Campionilor

Ne apropiem de sfârșitul sezonului cu acest turneu final care ne ține loc de Campionat European.

Permalink to Cine va câștiga Liga Campionilor
luni, 17 august 2020, 10:29

E ora închiderii și secretul lui Polichinelle strălucește ca aurul curat. Secretul: s-a încheiat epoca Messi-Ronaldo și s-a încheiat urât

Trăim în epilogul istoriei giganților. E o coincidență nefericită că în acest an nu se va acorda Balonul de Aur, deși trebuia să-l ia Lewandowski, și trebuia să-l ia fluierând. Vom avea deci două semifinale franco-germane. Nu e o întâmplare, e noua ordine continentală în fotbal.

David din Bergamo și nedreptatea fără odihnă
Prima veste proastă pentru fotbal este că Atalanta nu va juca în semifinalele Ligii Campionilor, deși a fost la un minut distanță de miracol. Într-un minut se pot întâmpla însă multe. Era bine pentru naivii care mai cred că în fotbal nu joacă bugetele și departamentele de marketing să câștige David din Bergamo, orașul de lacrimi.

Marele Goliat nu pierde însă de fiecare dată decât în Biblie. Pe pământ, lucrurile rămân puțin mai complicate și nedreptatea nu cunoaște odihna, cum știm de la Sancho Panza.

Spaima petrecerilor și bucuria coafezelor
De pildă: mai există și alți eroi. Mbappé a intrat și l-a eliberat pe Neymar Jr., fantele de Instagram, geamănul lui Narcis cel îndrăgostit de sine, din chingile jocului de artificii, spectaculos ca o focă de circ și ineficient ca un guvern românesc. PSG rămâne dependentă de cheful (și chefurile) lui Ney, acest Rică din Obor de la Paris, spaima petrecerilor și bucuria coafezelor de toate sexele.

Va câștiga falanga pariziană a Qatarului Liga? Adevărul crud este că depinde și de dispoziția, de capriciile doamnei Icardi, de pofta dumisale de party.

În caz de bucurie precoce, dacă au apucat să curgă deja râurile de șampanie scumpă, surpriza va veni de la Leipzig.

Adevărul elementar vizibil de pe lună
Calificarea lui Leipzig este vestea bună pentru fotbal: o echipă curajoasă, care nu se teme să-și atace toți adversarii. Julian Nagelsmann, antrenorul de treizeci și trei de ani, e un temerar, e un revoluționar. Tinerețea sa scandaloasă trece firesc în jocul echipei. Leipzig e o Atalantă est-germană care știe totuși că meciul durează până se urcă ei, nemții, în autocar.
Barcelona? Cu Setién pe banca lui Cruyff, cu Setién deci, acest Marcel Vela altoit cu Mircea Diaconu, nu poți să te aștepți decât să pleci cocoșat din fața münchenezilor. Pe de altă parte, Bayern este cea mai bună echipă din competiție și acest adevăr elementar se vede din Bavaria până pe lună. O echipă capabilă să dea opt goluri Barcelonei și șapte goluri lui Tottenham e o bestie însetată de trofee. Doar o minune o mai poate opri.

Câte meciuri mari poate face Lyon?
Singurii care pot sta în calea acestei avalanșe sunt deci francezii surprinzători și bravi de la Lyon, care au trecut categoric de cetățenii domnului Pep, după ce îl trimiseseră și pe Cristiano să-și pună impresarul să-i caute echipă. Ceea ce știm deocamdată este că fotbalul rămâne ce era și înainte de pangolin: o poveste. O poveste cu personaje principale și personaje secundare, cu personaje pozitive și personaje negative, cu început, cuprins, punct culminant și încheiere.

Cine va câștiga Liga Campionilor? Deznodământul este, bineînțeles, cunoscut. Iar povestea e că în 2020 vor câștiga cei care știu să gestioneze cu desăvârșit echilibru crizele, cei puternici psihic și fizic, cei care nu cunosc defetismul, cei care greșesc cel mai puțin. Și, nu în ultimul rând, cei care au noroc. Din care se vede din nou că fotbalul mare e întocmai ca viața bine trăită.

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Boreal (1 comentarii)  •  17 august 2020, 13:07

Ar fi frumos sa câștige Lyon.Sau o finala Lyon- Leipzig .

adi_stelistul (24 comentarii)  •  17 august 2020, 13:49

“Nu e o întâmplare, e noua ordine continentală în fotbal”... Imi amintesc de maestrul Chirila care, in cartea lui despre Italia’90, găsea la fel un determinism imanent propriu evoluției fotbalului care a dus la victoria Germaniei și profețea ca nemții vor câștiga toate titlurile după acel turneu. Următoarele doua ediții aveau sa fie dezastruoase pentru ei (“doar” sferturi). Ce vreau sa zic e ca, din fericire pentru noi toti, habar n-avem ce surprize ne mai rezerva fotbalul.

Matei (1 comentarii)  •  17 august 2020, 14:38

Nu mai forțați apocalipsele, detronările dramatice, descălecările noilor magi ai balonului, odele triumfale ale pragmatismului și solemnizarea "declinelor" .. au mai pățit și Messi și Ronaldo și în plinul lor avânt efervescent umilințe usturătoare și de la Bayern și de la alții .. li s-a cântat adeseori prohodul și nu are rost să subliniem amănunțit situația actuală neobișnuită cu impact greu de evaluat plus una dintre regulile bunului simț .. și anume .. succesiunea reușitelor .. firescul ocazional al anilor slabi (mai mult sau mai puțin justificabili) infiltrați prin carierele monumentale (ani așa cum au mai fost pentru ambii) .. încă .. și de acum încolo vreo 2/3 ani fotbalul se va învârti tot în jurul lor cu toate realizările fulgurante ale altor actanți extrem de talentați, dar niciodată de nivelul ăstora .. sigur că au îmbătrânit .. sigur că generațiile se schimbă .. dar mai au amândoi destule de spus .. Bayern a avut des asemenea marșuri și "blitzkrieg-uri" .. este poate cea mai constantă echipă de top din ultimul deceniu .. dar nu au impus niciodată o nouă eră așa cum deseori a trâmbițat cerneala digitială a jurnalismului sportiv .. și aproape totul a răms vorbă în vânt și exibițiune scipturală conjuncturală .. o zi bună!

Gica (1 comentarii)  •  17 august 2020, 14:55

S-a încheiat epoca Messi-Ronaldo, Lewandowski trebuia sa ia balonul de aur fluierand, etc, nu stiu ce consumi, dar efectul este devastant. M-am oprit din citit la jumatatea articolului, este halucinat ce scrii, despre coafeze, despre Rica din Obor. Lasa-I pe Rica, sta bine acolo! *** Tovarase ***, nu mai cenzura comentariile care nu-ti suna placut la urechi.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gica (1 comentarii)  •  17 august 2020, 18:04

Degeaba cenzurezi, toata lumea stie ca esti tovarasul Mache din “Crucea de piatra”, heeee, heee. Ai cenzurat pana si video care continea superba melodie “Rica din Obor”, nu era vreun videoclip cu Cicciolina, zglobiule! Autodescrierea este fidela realitatii, trebuie doar citita invers, adica scrii tot ce iti trece prin cap. Tovarase Mache, propun sa scrii etichete pentru supermarket. Succese!

Frenemy (5 comentarii)  •  17 august 2020, 18:37

Lame. Ca de obicei, kudoz @adi_stelistul.

motanul incaltat (78 comentarii)  •  17 august 2020, 19:14

Sper ca Bayern....

Observator (80 comentarii)  •  17 august 2020, 19:37

Cu tot cu Nagelsmann al lor, cei din Leipzig sunt cu mult mai slabi decât PSG! Iar Mbapoe este clar mai bun decât ratangiu Sterling, cel care a ruinat eforturile coechipierilor lui din repriza a doua! Mi-ar plăcea ca Lyon sa elimine Bayern, o echipa care-și cam consuma "gloanțele" fără sa fie nevoie! O.

Frenemy (5 comentarii)  •  17 august 2020, 21:36

Ce-ar fi sa castige Lipscaniul Liga ? S-ar face putina dreptate gen Euroviziune pentru DDR si un pansament indoielnic pentru Europa de Est (vrem, nu vrem, Republica Democrata Germana a fost asimiliata clar estului Europei)

Andrei (1 comentarii)  •  19 august 2020, 7:53

Neymar s-a pus tare pe *** marocan si zambind prosteste rateaza intruna de la sapte metri. Nu departamentul de marketing a castigat meciul pentru PSG, Atalanta a fost sub PSG. Rezultatul final a reprezentat realitatea din teren. "Nedreptatea nu cunoaste odihna" numai in masura in care italienii ar fi mers mai departe. Poate mata ai vazut alt meci sau ai acelasi pusher ca si Neymar.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Paraschiv (1 comentarii)  •  19 august 2020, 12:02

Gicule, lipseste semnul intrebarii la finalul propozitiei din titlu (sper ca stii diferenta dintre o propozitie si o fraza). Cine castiga Champions League? Intreaba-l pe Rica din Obor, are valente de prezicator, egzact ca mos Vanga-Vidal.

Observator (80 comentarii)  •  19 august 2020, 12:36

Lipsa (Leipzig) a fost cea mai slaba decât Ai tletico, 7dar a avut noroc cu acel gol din d eviere și cu greșelile lui Simone (nu l-a introdus pe Felix de la început)! Aseară, Leipzig a contat câteva minute, diferența foarte mare de valoare, în condițiile în care Neymar ratează nonșalant și Mbappe nu afost bine jucat de către coechipieri! O

dan (10 comentarii)  •  20 august 2020, 8:49

" O echipă capabilă să dea opt goluri Barcelonei și șapte goluri lui Tottenham e o bestie.." - oarecum irelevant. Barca era pe panta descendenta iar Tottenham la fel...

David (2 comentarii)  •  20 august 2020, 12:58

Sterge Articolul Suntem In 20 August !!! Puturosi !

David (2 comentarii)  •  20 august 2020, 13:00

Stergiti Articolul Suntem In 20 August !!! Puturosi !

ioan (1 comentarii)  •  20 august 2020, 13:01

Puturosi !!! Articolul Este Vechi !

Gigi Buzu (8 comentarii)  •  24 august 2020, 11:07

Respect adevaratilor cunoscatori de fotbal care au anticipat victoria lui Bayern, de departe cea mai buna echipa din lume, in acest moment. Trebuie sa fii bautor de lapte de iapa sa fi pariat pe PSG contra bavarezilor. Bravo Bayern, felicitari!

Gigi Buzu (8 comentarii)  •  25 august 2020, 19:50

Nenea friilansar, cand scrii un nou articol? M-am plictisit de Nila, e prea ingramadit, tu esti mai amuzant, vreau ma mai rad putin de articolele tale . Tovarase Mache, partidul iti cere cota saptamanala!

Gigi Buzu (8 comentarii)  •  25 august 2020, 20:44

Hehe, sa ne radem, sa intelegi in limbajul tau friilansat.

Comentează