Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Metoda reducerii la absurd

Prin absurd, Craiova, după victoria de la Cluj, ar putea avea șansa ei să termine prima. Absurdul ar fi fost ca pipereanul să nu răspundă unei măgării de acum trei ani cu una nouă. Tinerii și natura noastră Craiova s-a jucat […]

...

Dinamo: scurt ghid al eșecului

Chiar dacă nu va retrograda, din Dinamo București se mai poate alcătui astăzi cel mult un ghid al eșecului. Generația Ricardo Grigore – Mihai Popescu va fi ținută minte exclusiv pentru incompetență și inadecvare. Dinamo București poate servi oricui ca […]

...

Nivelul la care discutăm

Trebuie să recunoaștem că nu se joacă atât de rău după aceste luni de „coronapauză”. N-a crescut nivelul primei noastre divizii, dar nici n-a scăzut dramatic. Suntem, românește vorbind, tot pe acolo. CFR Cluj este – detașat – echipa cea […]

...

Oamenii din oglindă

Și fotbalul românesc, la fel ca toată societatea românească, stă pe câteva tare de caracter care îi asigură căderea. Acestea sunt știute de când lumea și sunt bine consemnate măcar de la Caragiale încoace (108 ani de la moarte, la […]

...

Afaceri românești

Problema: și dacă ajungem să avem o limită maximă de spectatori care pot asista la un meci de fotbal în noua libertate, la ce ne folosește? Căci: caraghioslâcul este că ea nu ar fi fost atinsă nici înainte de pangolinul […]

...

Oamenii din oglindă

Până la CFR-FCSB și dubla Dinamo-FCSB din Cupă, câte ceva despre năravul din fire

Permalink to Oamenii din oglindă
vineri, 12 iunie 2020, 11:40

Și fotbalul românesc, la fel ca toată societatea românească, stă pe câteva tare de caracter care îi asigură căderea. Acestea sunt știute de când lumea și sunt bine consemnate măcar de la Caragiale încoace (108 ani de la moarte, la începutul acestei săptămâni). Să nu ne sfiim să le amintim: lașitatea și trădarea, ploconul și codeala, chiulul și scurtătura înspre căpătuială.

Iar acestea nu sunt excepțiile, ci norma și ele ne explică mai bine decât incapacitatea cronică a extremelor noastre de a mai da o centrare, nu la nivelul lui Pârcălab de acum cincizeci de ani, dar măcar la nivelul lui
Bănel de acum douăzeci.

La etajele sforilor care nu se văd
Așa, nu altminteri, stau lucrurile de la cel mai jos nivel până sus de tot, cât vezi cu ochii. Ba chiar și unde nu vezi cu ochii, în etajele sforilor care nu se văd, dar se simt.

Căci opusul mentalității de învingător, atât de des evocată, este mentalitatea de micuță ciupeală, chiar și când micuța ciupeală asigură o viață îndestulată și o glorioasă ratare a potențialului (lista e lungă și merge până la prea marele Alibec, coborât din Stan și Bran, după cum bine observa Radu Naum la începutul săptămânii).

Articolul 1 din Constituție
Facem și noi ce putem exact asta înseamnă. Micuța ciupeală este articolul unu din Constituția noastră nescrisă, dar rezistentă la orice schimbare, imposibil de șters și de comunism, și de tranziție, și de capitalismul de cumetrie, și de pandemie.

Iar rarii noștri campioni reușesc acolo unde majoritatea eșuează, tocmai fiindcă au curaj, nu-și trădează meseria, nu se mulțumesc să atârne la o masă, nu se dau înapoi de la a lupta cu greutățile, sunt prezenți în propria viață și o iau pe drumul cel greu.

A avea sau nu personalitate
În definitiv, asta e toată filosofia morală a unui campion dintotdeauna. Ce înseamnă, până la urmă, și atât de menționata expresie a avea personalitate? A avea personalitate înseamnă, printre altele, a nu fi nici plastilină, nici lichea. Personalitățile sunt, vedeți bine, tot mai rare.

Antrenorii cu spinări de salcie sunt studii de caz elocvente, iar tehnicianul cu nume de râu de la echipa celor patru consoane a fost deja bine analizat deunăzi de Cristian Geambașu. Pare un om la locul lui, dar nu e la locul lui decât în logica unei organizări greșite.

Se reia campionatul și ne luăm cu altele, și iar nu vom vedea pădurea de copaci. În lumea noastră, șmecheria vine înainte cinstei, onestitatea e o bătaie de joc, iar infractorii sunt modele. Ce ar fi putut să iasă de aici?

Și nici n-am apucat să deschidem subiectul dopajului, atins zilele trecute de Costin Ștucan în cazul Paul Pârvulescu. Cine nu trișează medical nu mai are nicio șansă?

Și dincolo de noi
Și suntem departe de a fi singurii care au renunțat la ceea ce în alte vremuri se numea demnitate umană. Cine nu are, de asemenea, nicio șansă? Cine nu truchează meciuri? Dar cine nu spală bani prin Cipru? Cât de mare este totuși farsa la care închidem ochii și ne astupăm urechile?

Oricât de ciudat ar suna, fotbalul pe care l-am iubit și de care, fără excepție, ne-am îndrăgostit în copilărie, așadar, în timpul marilor speranțe (și iluzii), nu este mai bun decât societatea care ni-l dă.

Când nu ne mai place ce vedem, ar fi bine să nu uităm că privim totuși într-o oglindă.

Comentează