Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Jordan, miliardele și etica muncii

E ciudat cum fotbaliștii trebuie să se abțină de la a se îmbrățișa, ducând jocul într-o nouă ordine mondială a bucuriei (ați văzut Borussia Dortmund-Schalke?). Bucurie care, de-acum, seamănă tristeții, tot așa cum urâtul e noul frumos. Până nu ne […]

...

Viața în reluare

E mai multă adrenalină la un România-Tunisia din 26 iunie 1998 decât în delirul continuu care ne ține loc de prezent. Fotbaliștii aceia chiar erau ai noștri, blonzi, tineri și nemuritori. Nu ne murise încă nimeni din generația de neuitat […]

...

La ce ne întoarcem

Omul rămas singur cu sine riscă să descopere câte parale face atunci când oborul e închis. Pandemia ar fi putut fi un prilej de reflecție, de melancolii, dar și de planuri de viitor în conformitate cu mileniul. N-a fost chiar […]

...

Alba-neagra cu Dinamo

Făcând balet ostentativ deasupra falimentului, creditorul din Groapă strigă că vine lupul și nu mai e nimeni care să dea ureche, întru ascultare. Managementul penibil al lui Dinamo este, în rezumat, istoria tranziției noastre către nimic. Pururi lângă circ Clubul […]

...

Noua ordine mondială a amintirilor

Anul 1996, ziceam, secolul XX, mileniul II. Era pe vremea când fotbalul se juca între oameni, nu între galactici, extratereștri și alți zei. Îmi amintesc bine acea echipă pentru că, nereușind să aleg între Barcelona și Real, alesesem să-mi fac […]

...

Noua ordine mondială a amintirilor

Am ajuns și aici: trăim din amintiri. Vă mai amintiți anul 1996? A fost un an în care în orașul Madrid din Spania s-a întâmplat un miracol: Atletico din localitate a reușit să cucerească și cupa, și campionatul

Permalink to Noua ordine mondială a amintirilor
vineri, 10 aprilie 2020, 10:12

Anul 1996, ziceam, secolul XX, mileniul II. Era pe vremea când fotbalul se juca între oameni, nu între galactici, extratereștri și alți zei. Îmi amintesc bine acea echipă pentru că, nereușind să aleg între Barcelona și Real, alesesem să-mi fac pentru o vreme amintiri cu Atletico Madrid. Am avut un singur criteriu, e copilăresc, deci important, așa că îl redau exact așa cum a fost: citisem într-un săptămânal sportiv că suporterii lui Atletico sunt mai ales oamenii săraci.

Miracole
Echipa aceea nu era una oarecare, iar antrenorul ei tocmai ne-a părăsit. Radomir Antici a plecat în viață din Banatul sârbesc și a mai reușit și alte miracole, l-au iubit fanii lui Partizan din Belgrad, dar, fotbalist dârz, a fost iubit și în Turcia, și în Anglia și în Spania.

Antrenor, a reușit ceea ce n-a mai reușit nimeni: să antreneze și pe Barcelona, și pe Real, și pe Atletico, clubul unde a intrat în legendă.

Ce este dincolo de fotbal
Radomir Antici a înțeles exact esența jocului de fotbal, drept dovadă că a și putut să o exprime clar, în trena succeselor sale: dincolo de fotbal există oameni. Ca toți marii antrenori de pe acest pământ, Radomir Antici a pus bucuria înaintea încorsetării tehnice. Am folosit expresia jocul de fotbal și nu am folosit-o întâmplător. Pe atunci jocul de fotbal încă era un joc, iar jocul nu există în absența bucuriei.

Fotbalul pe care l-a predicat acest sârb care a șters granițele este astăzi pe jumătate dispărut: era un fotbal foarte uman, supus nedreptăților și greșelilor.

Sub zodia liliacului
Chiar nu știu dacă fantele de instagram Neymar Jr. ar fi prins acea mare echipă a lui Atletico, care între timp a trecut de partea întunecată a forței defensive a lui Diego Simeone, pierzându-și acea tușă de scandaloasă umanitate balcanică pe care Radomir Antici a știut să o ducă permanent cu sine.

Dincolo de amintiri, în realitate, suntem mai săraci. Suntem tot mai săraci și vom rămâne și mai săraci.
2020 stă sub zodia pangolinului, a liliacului, a conspirațiilor, a ipotezelor, a wuhanezului blestemat care ne-a târât planeta în carantină.

Valoarea și sentimentele
Ne numărăm morții, ca la război, și trecerea unui om ca Radomir Antici, dintr-un rău incurabil al pancreasului, ar putea să treacă neobservată. Nu ar fi o crimă, dar ar fi o greșeală, fiindcă el făcea parte dintr-o generație de înțelepți romantici, din acea preistorie de când atunci când spuneai valoare nu înțelegeai neapărat valoare de piață, iar oamenii erau mai importanți decât banii. Radomir Antici a știut că fotbalul se joacă pe sentimente, iar sentimentele sunt cele care ne dau amintirile din care trăim acum.

Ozon cât Cruyff!
Există întotdeauna o altă ierarhie, una sufletească, iar aceasta nu ține cont de rezultate și nici de banii din conturile vedetelor.

Există ierarhiile întocmite de copiii care am fost, există oameni pentru care Diego Forlan va fi întotdeauna mai bun decât Cristiano Ronaldo și nu e nimic de făcut aici, iar Ozon va fi cât Cruyff, și iar nu e nimic de făcut.
Căci nu trăim doar din amintiri, ci și din visele noastre, în imaginarul magic în care Florin Prunea, marele nostru portar născut la Țăndărei, s-a înălțat înspre cerul Americii și a prins mingea aceea nenorocită, ștergându-l pe Kennet Andersson din istoria fotbalului românesc.

Iar apoi, copii, în semifinale, cu Brazilia…

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Ciprian Albu (1 comentarii)  •  10 aprilie 2020, 11:12

Exceptional finalul Andrei...

Sorinache (1 comentarii)  •  10 aprilie 2020, 17:31

Banatul sarbesc, pe bune?!!

Comentează