Noua ordine mondială a amintirilor

Am ajuns și aici: trăim din amintiri. Vă mai amintiți anul 1996? A fost un an în care în orașul Madrid din Spania s-a întâmplat un miracol: Atletico din localitate a reușit să cucerească și cupa, și campionatul

Anul 1996, ziceam, secolul XX, mileniul II. Era pe vremea când fotbalul se juca între oameni, nu între galactici, extratereștri și alți zei. Îmi amintesc bine acea echipă pentru că, nereușind să aleg între Barcelona și Real, alesesem să-mi fac pentru o vreme amintiri cu Atletico Madrid. Am avut un singur criteriu, e copilăresc, deci important, așa că îl redau exact așa cum a fost: citisem într-un săptămânal sportiv că suporterii lui Atletico sunt mai ales oamenii săraci.

Miracole
Echipa aceea nu era una oarecare, iar antrenorul ei tocmai ne-a părăsit. Radomir Antici a plecat în viață din Banatul sârbesc și a mai reușit și alte miracole, l-au iubit fanii lui Partizan din Belgrad, dar, fotbalist dârz, a fost iubit și în Turcia, și în Anglia și în Spania.

Antrenor, a reușit ceea ce n-a mai reușit nimeni: să antreneze și pe Barcelona, și pe Real, și pe Atletico, clubul unde a intrat în legendă.

Ce este dincolo de fotbal
Radomir Antici a înțeles exact esența jocului de fotbal, drept dovadă că a și putut să o exprime clar, în trena succeselor sale: dincolo de fotbal există oameni. Ca toți marii antrenori de pe acest pământ, Radomir Antici a pus bucuria înaintea încorsetării tehnice. Am folosit expresia jocul de fotbal și nu am folosit-o întâmplător. Pe atunci jocul de fotbal încă era un joc, iar jocul nu există în absența bucuriei.

Fotbalul pe care l-a predicat acest sârb care a șters granițele este astăzi pe jumătate dispărut: era un fotbal foarte uman, supus nedreptăților și greșelilor.

Sub zodia liliacului
Chiar nu știu dacă fantele de instagram Neymar Jr. ar fi prins acea mare echipă a lui Atletico, care între timp a trecut de partea întunecată a forței defensive a lui Diego Simeone, pierzându-și acea tușă de scandaloasă umanitate balcanică pe care Radomir Antici a știut să o ducă permanent cu sine.

Dincolo de amintiri, în realitate, suntem mai săraci. Suntem tot mai săraci și vom rămâne și mai săraci.
2020 stă sub zodia pangolinului, a liliacului, a conspirațiilor, a ipotezelor, a wuhanezului blestemat care ne-a târât planeta în carantină.

Valoarea și sentimentele
Ne numărăm morții, ca la război, și trecerea unui om ca Radomir Antici, dintr-un rău incurabil al pancreasului, ar putea să treacă neobservată. Nu ar fi o crimă, dar ar fi o greșeală, fiindcă el făcea parte dintr-o generație de înțelepți romantici, din acea preistorie de când atunci când spuneai valoare nu înțelegeai neapărat valoare de piață, iar oamenii erau mai importanți decât banii. Radomir Antici a știut că fotbalul se joacă pe sentimente, iar sentimentele sunt cele care ne dau amintirile din care trăim acum.

Ozon cât Cruyff!
Există întotdeauna o altă ierarhie, una sufletească, iar aceasta nu ține cont de rezultate și nici de banii din conturile vedetelor.

Există ierarhiile întocmite de copiii care am fost, există oameni pentru care Diego Forlan va fi întotdeauna mai bun decât Cristiano Ronaldo și nu e nimic de făcut aici, iar Ozon va fi cât Cruyff, și iar nu e nimic de făcut.
Căci nu trăim doar din amintiri, ci și din visele noastre, în imaginarul magic în care Florin Prunea, marele nostru portar născut la Țăndărei, s-a înălțat înspre cerul Americii și a prins mingea aceea nenorocită, ștergându-l pe Kennet Andersson din istoria fotbalului românesc.

Iar apoi, copii, în semifinale, cu Brazilia…