Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Jordan, miliardele și etica muncii

E ciudat cum fotbaliștii trebuie să se abțină de la a se îmbrățișa, ducând jocul într-o nouă ordine mondială a bucuriei (ați văzut Borussia Dortmund-Schalke?). Bucurie care, de-acum, seamănă tristeții, tot așa cum urâtul e noul frumos. Până nu ne […]

...

Viața în reluare

E mai multă adrenalină la un România-Tunisia din 26 iunie 1998 decât în delirul continuu care ne ține loc de prezent. Fotbaliștii aceia chiar erau ai noștri, blonzi, tineri și nemuritori. Nu ne murise încă nimeni din generația de neuitat […]

...

La ce ne întoarcem

Omul rămas singur cu sine riscă să descopere câte parale face atunci când oborul e închis. Pandemia ar fi putut fi un prilej de reflecție, de melancolii, dar și de planuri de viitor în conformitate cu mileniul. N-a fost chiar […]

...

Alba-neagra cu Dinamo

Făcând balet ostentativ deasupra falimentului, creditorul din Groapă strigă că vine lupul și nu mai e nimeni care să dea ureche, întru ascultare. Managementul penibil al lui Dinamo este, în rezumat, istoria tranziției noastre către nimic. Pururi lângă circ Clubul […]

...

Noua ordine mondială a amintirilor

Anul 1996, ziceam, secolul XX, mileniul II. Era pe vremea când fotbalul se juca între oameni, nu între galactici, extratereștri și alți zei. Îmi amintesc bine acea echipă pentru că, nereușind să aleg între Barcelona și Real, alesesem să-mi fac […]

...

Oamenii, moartea și banii

Ne credeam nemuritori și nu eram. Trăiam, iată, fără să știm, prin amabilitatea pangolinului

Permalink to Oamenii, moartea și banii
vineri, 27 martie 2020, 11:29

Iar acele vremuri – lumea toată de acum o lună – au trecut și nu știm unde și dacă se vor mai întoarce. Planeta are acum altă respirație, iar sportul a intrat într-o altă dimensiune.

Revolta firească

Lumea sportului era o oglindă a egoului nostru gonflat, sacii de banii pe care îi câștigau eroii timpului nostru vor deveni și ei, tot mai sigur, o amintire. Medicii italieni sunt revoltați de salariul lui Cristiano Ronaldo și au dreptate. E numai un exemplu.

Întâmplarea face ca Ronaldo să fie unul dintre acei sentimentali care dau înapoi ceva din ce au câștigat la loteria anormală care era vechea ordine mondială de dinainte de coronavirus.

Singurul nostru numitor comun

Omul s-a redescoperit fragil în fața unui adversar invizibil, care a șters granițele între clasele sociale, ajungând și la Prințul Charles, și la Prințul Albert de Monaco, și la noi, la Suceava.

Și aici ajungem la discuția de fond: oamenii sau banii? În starea de urgență în care ne aflăm, capitalul are mai multe drepturi, drepturile omului au căzut între paranteze și nu se știe când și cum se vor mai ridica.

Pandemia înseamnă moarte, iar moartea este singurul nostru numitor comun, din Wuhan până în Băicoi, toți eram muritori și uitaserăm tocmai acest amănunt.

Ce va fi mai departe? Cei săraci vor deveni și mai săraci, cei bogați vor fi, o vreme, mai puțin obsceni în bogăția lor. Și după aceea? Nici Baba Vanga n-a văzut atât de departe.

Reaprinderea flăcării olimpice? Sunteți siguri?

Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au amânat cu un an și e bine că s-a întâmplat așa. Dar ce ne face să credem că vom mai fi aici peste un an? – că vom fi aici în stare să reaprindem flacăra olimpică, deci speranța, chiar dacă o speranță pervertită de corupție și dopaj?

Cuvântul profit vine de la verbul a profita – cine profită de fereastra de oportunitate a unei omeniri în picaj? Eroii noștri nu mai sunt, ca în secole trecute, umili servitori ai umanității, ci posesorii unor conturi bancare fără limită.

Sunteți la curent cu istoria secolului XX? După ultima pandemie devastatoare, au urmat așa: un deceniu de eliberare, anii nebuni. Apoi: cea mai devastatoare criză economică din istorie, apoi încă un război mondial, apoi cortina de fier. Au urmat Gulagul și Auschwitzul și Hiroshima.

După balamuc

Pe noi, tot balamucul ne prinde așa cum ne-am așternut: cu conducători flasci, un președinte sobru ca un popic, un premier ca un diminutiv, o administrație ineptă și cetățeni absenți chiar și din instinctul de supraviețuire. Vom mai umple vreodată stadioane? O să fie nevoie să-l scoată Armata pe străzi pe generalul Tata Puiu? Cu Tata Puiu eram obișnuiți să stăm acasă.
Istoria are, vedeți bine, întotdeauna mai multe necunoscute. Dar rămân acestea trei: oamenii, banii și moartea. Și cea mai puternică dintre acestea este, deocamdată, moartea.
Dar mâine sau poate că poimâine va trebui să ne gândim din nou ce e, în definitiv, mai important: oamenii sau banii?

Comentarii (2)Adaugă comentariu

mg (39 comentarii)  •  27 martie 2020, 17:42

"Freeze, i'm ma Baker ! Put your hands in the air, and give me all your money" :) ..să nu cădem totuși în depresie.. Să revedem "Cu mâinile curate" și să ciulim urechea la Baba Yaga(Musorski), nu la Vanga.. Acum, "orice om îi este frică" dar o scoatem noi la capăt și fără Dady și agrabilele lui doamne..

Almiron (15 comentarii)  •  28 martie 2020, 5:28

Vox populi mortua est

Comentează