Erling și ai noștri

De unde vine Håland și de ce nu se va opri prea curând

Mai țineți minte vara anului 2000? Acum douăzeci de ani, la Leeds United era o gașcă nebună, care tocmai luase bronzul într-un Premier League care era dominat de Man. United și Arsenal, echipe ireale, cu nimic mai prejos decât Liverpool și Man City de astăzi, poate chiar mai romantice.

Acel Leeds era, pur și simplu, o echipă de povestit nepoților. O știu bine, fiindcă aveam șaptesprezece ani și eram îndrăgostit de ea, cum doar la șaptesprezece ani poți fi. Acel Leeds era o echipă de Peter-Pani, o gașcă de puști care își refuzau violent maturizarea.

Fiul unui timp magic

Și din acea echipă a lui Leeds, nimeni n-ar fi putut să-l scoată pe Alf-Inge Håland, un fotbalist norvegian care, la rândul lui, își scotea adversarii din minți. Acest Alfie juca un fotbal de luptător în marile războaie ale lumii, el a suferit multe faulturi barbare la viața lui, celebru fiind cel de măcelar al marelui Roy Keane. Alfie Håland n-a apucat să ajungă uriaș: și-a încheiat cariera la numai treizeci și unu de ani.

Fiul său, Erling, s-a născut la Leeds, într-un timp magic, a crescut la aceeași echipă norvegiană ca tatăl său, Byrne, apoi a ajuns la Molde, apoi a explodat la Salzburg, iar la această oră este cel mai bun tânăr jucător european, la Borussia Dortmund.

La zi, tocmai a bătut PSG-ul în Champions League. Și nu e exagerat să consemnăm că nici Mbappé nu juca așa la 19 ani și jumătate.

Nebunia bună

Erling a moștenit chipul tatălui său, dar i-a moștenit și acea nebunie bună, fără de care nu există nicio legendă. Erling este pur și simplu următorul mare fotbalist al lumii. Un uriaș de aproape doi metri, care a fost înzestrat cu o tehnică ieșită din comun pentru gabaritul său și cu viteză și cu o determinare pe care o au doar marii campioni, cei aleși.

Lecturile despre dietă și odihnă

Și-a uluit toți angajatorii cu obsesiile pentru detalii și, atenție!, lecturi – despre cum își poate îmbunătăți dieta sau cum poate să atingă o balanță optimă între odihnă și muncă. Știți cât a costat? Douăzeci de milioane de euro.

Cât se cere de la palatul oriental pe, să zicem, Florinel Coman, un fotbalist care nu e sigur că ar prinde prima echipă la, să zicem, Molde. Să fim cinstiți: între Erling și Florinel se întinde pur și simplu o distanță ca de la Everst la Câmpia Română. Și, din păcate, nu alta e distanța între Erling și Răzvan Marin sau chiar Ianis Hagi.

Antrenorii noștri…

Erling e déjà un superstar – în realitate, nu în imaginar. El nu mai e o speranță, e o tulburătoare certitudine. Și, dacă îngăduiți entuziasmul, o încântare.
Răstimp, la noi în țară, antrenorii care dau încredere tinerilor, de bună voie, nu obligați de regulamente, se numără pe degetele de la o singură mână. Să fi avut noi un Erling – cum îl țineam până la douăzeci și cinci de ani, să se coacă…

Bun-venit într-o nouă epocă!

Tânărul Håland marchează în continuu, nimeni nu știe cum să îl oprească deocamdată, pur și simplu fundașii lumii nu au antidot pentru un asemenea tip de jucător.

Cândva, după ce epoca Messi-Cristiano se va încheia, acest timp va fi cunoscut drept epoca Erling.
Sunt la modă fiii marilor fotbaliști de odinioară – de la Maldini la Chiesa și Hagi. Și cine s-ar fi gândit că, dintre toți, copilul lui Alfie Håland, cel care purta pe umerii săi pianul găștii nebune de la Leeds, se va ridica mai sus decât toți?

Alt detaliu: fotbaliștii-nepereche ai acestor zile sunt născuți după anul 2000. Despre trecerea timpului, deocamdată atât.