Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
De câte ori mai merge și așa?

Victoria FCSB în deplasare, la Backa Topola, la Sepsi-ul Serbiei (cum altfel să-i spunem?), după un 6-6 de județeană și o loterie norocoasă la penalty-uri, a fost o excelentă demonstrație de merge și așa românesc. Mai merge încă de două […]

...

Ce-o să fie, ce-o să fie?

Chiar și cu victoria cu Irlanda de Nord ratată prostește, echipa națională a fost revigorată de Mirel Rădoi, care a știut cum să îl ia până și pe capriciosul Denis Alibec (probabil cel mai talentat fotbalist român încă în activitate). […]

...

Aproape totul despre România

Echipa lui Rădoi a avut un om în plus și a terminat egalată pe final, într-o fază în care apărarea noastră se bâlbâia ca într-o divizie județeană. Tătărușanu. A fost unul dintre cei mai bun portari români din mileniul III. […]

...

Cine va câștiga Liga Campionilor

E ora închiderii și secretul lui Polichinelle strălucește ca aurul curat. Secretul: s-a încheiat epoca Messi-Ronaldo și s-a încheiat urât Trăim în epilogul istoriei giganților. E o coincidență nefericită că în acest an nu se va acorda Balonul de Aur, […]

...

Ne înțelegem noi

Ne-am întors pe vremea lui Nicu Ceaușescu, după cum frumos s-a constatat. Ne-am întors, nu-i vorbă, la începutul anilor 1970, mai puțin fotbalul care pe atunci avea obiceiul să și existe, ba chiar să fie încântător. Dinamo nu merita să […]

...

Ce rămâne: trista poveste a dopajului din sportul românesc

Știrea e seacă: toți (toți!) cei patru halterofili români care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 (Florin Croitoru, Roxana Cocoș, Gabriel Sîncrăian și Răzvan Martin) au fost depistați pozitiv în urma reanalizării probelor

Permalink to Ce rămâne: trista poveste a dopajului din sportul românesc
vineri, 24 ianuarie 2020, 8:53

Bilanț: România a pierdut două medalii olimpice și riscă să nu mai poată trimite niciun halterofil la Tokyo, în acest an. Nu vorbim deci de o întâmplare, ci de un fenomen. Nu avem de a face cu un caz – cazul presupune excepționalul. Din păcate, „cazul” arată a sistem.

Cât ne interesează de fapt?
Sunt mai multe valuri de tristețe care înconjoară această știre. Se vorbește despre o rușine națională, dar adevărul este că nu trăim această rușine. Adevărul este că despre acești sportivi aflăm doar în anii marilor competiții și în situații ca aceasta de acum. Îți poate fi rușine de ceva ce nu te interesează? Suntem nedrepți fiind interesați de situația unui sport doar la bucurii mari sau la necazuri mari?

O privire în oglindă și umbrele noastre
Adevărul este că sportul nostru nu a privit niciodată în față, cu deplină sinceritate, problema dopajului. Adevărul este că nu am vizitat până la ultimele consecințe trecutul sportului românesc în comunism și nu mai știm cât este adevăr și cât este minciună în legendele unui timp încărcat de glorie (cu ce preț?).
Adevărul este că suntem și îngrozitor de naivi dacă mai credem că sportul dur de mare performanță se face doar din friptură, odihnă, muncă, aspirină și talent.
Ca să știm unde am ajuns ar fi trebuit să știm de unde am plecat (sau nu am plecat). Și adevărul mai este și că toate aceste lucruri despre noi nu le știm. Există, de altfel, o ipocrizie instituționalizată în discipline mutilate de doping, ca halterele sau ciclismul. Să o îndurăm? De ce?

O moștenire. Ce moștenire?
Și aici ajungem la esență: problemele cronice ale sportului românesc, care – iată – nu ne mai mișcă nici în ani olimpici sau ne mișcă doar în circumstanțe senzaționale. Incapacitatea noastră de a ne organiza sisteme corecte și funcționale – aici ne aflăm.
Nu am fost în stare să facem politici publice pentru sport, nu mai avem atletism, canotajul a supraviețuit (cu ce costuri?), gimnastica a murit, ce urmează? Am risipit o moștenire (ce fel de moștenire era totuși aceea?) și n-am mai avut ce să punem în loc.

Mai sunt ei ai noștri?
Care e gradul de culpabilitate al sportivilor – știau ei că sunt dopați? De ce au riscat așa? Până unde merge responsabilitatea lor? Mai sunt ei ai noștri? Pot fi niște oameni ai noștri dacă ne uităm spre ei și problemele lor doar (cel mult) din patru în patru ani? Cum sună adevărul lor? Îi ascultăm măcar? Adevărul și mai mare este că am înlocuit sportul cu o privire deformată despre sport, cu gălăgie și nimicuri.

Știri clasate
În vechea orânduire, sportul era o cale de a ieși din sărăcie sau de a ieși pur și simplu dintre granițele unei lumi închise. Cine mai merge astăzi să ridice haltere? Ce visuri au acești oameni, ce speranțe, ce înseamnă pentru ei sportul și ce mai înseamnă pentru noi munca lor?
Toate aceste întrebări au fost îndelung evitate și sunt evitate în continuare când clasăm o știre ca aceasta drept un caz. Nu e un caz. E începutul unei priviri în oglindă pe care am tot ocolit-o și de care în cele din urmă nu avem cum să scăpăm. E o umbră și nu e doar umbra noastră.

Olimpiadele ca industrie a trucului
Olimpiadele în sine au devenit industrie a trucului, s-au rafinat metodele de a trișa, dopingul însuși e de acum industrie de masă și noi suntem gata să aplaudăm mecanic, fără filtru critic, zei pe care îi credem adevărați fără să fie, fiindcă – și aici e adevărul cel mai mare – omul crede că nu are bariere, publicul vrea ca omul să nu mai aibă bariere, dar de fapt are, întotdeauna a avut.

Sfârșit?
Sfârșitul e această lume tot mai falsă, pe jumătate farsă, pe jumătate tragedie.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Andrei (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2020, 19:45

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

de la lopată la piks, ca-n R.S.R. (8 comentarii)  •  24 ianuarie 2020, 20:42

"În vechea orânduire, sportul era o cale de a ieși din sărăcie..." CORECT! Au ieșit atunci din sărăcie, au intrat acum în fantasmagorie: CANOTAJUL - "iubirea de o viață" a ministrei generalilor, Lipă - s-a confruntat la cel mai important grup cu o situație de DOPAJ ÎN MASĂ. Evident că totul a fost organizat, și că (cel puțin) s-a știut la cel mai înalt nivel. Lipă a făcut pe ni znaiu' (nici nu i-a fost greu, e felul lopătarei de a fi, permanent...), sportivii au pățit-o, și nu prea (Romînica, membră a N.A.T.O., nu putea fi blamată internațional de W.A.D.A. concomitent cu Rusia, adversara N.A.T.O.! ...ăsta a fost dedesubtul tratamentului diferit, deși ambele au fost la fel de vinovate la nivel de SISTEM), lopătara de Bucovina a ieșit de pe scena politrucă, și apoi totul a fost îngropat romînicește. Pînă la urmă, cine a picat prost în toată povestea? W.A.D.A., al cărui prestigiu este egal cu zero după aventurile din ultimii ani. Așa că o știre cum că W.A.D.A. a prins dopați halterofilii (și ~filele) din 2012 are în Romînica relevanța unei "valize" becaliote în valoare de 50000 de coco. Adică apropiată de ZERO. Lumea gîndește: Auzi, bre, șmecherii ăia de la W.A.D.A. s-au găsit să-i învinuiască pe AI NOȘTRI, după 8 ani, ca să le ia medaliile și să le dea la americanii lor!

Toader (21 comentarii)  •  24 ianuarie 2020, 20:42

Adevărul este că dopajul nu ajută cu nimic. Rezultatele culese 126 ani vorbesc: „Long term effects of doping in sporting records: 1886-2012”. Poate folosesc de reclamă industriei farmaceutice: vă facem mai bine decît Dumnezeu. Revenind la sportivii români, e rău dac-au făcut-o cu bună știință, au mințit, au furat (fără să fi furat nimic de fapt, nu i- a jutat). Dacă n-au știut, e rău pt că antrenorii au hotărît pt ei. Treaba cu controlul antidoping este mai ales o armă politică.

motanul incaltat (78 comentarii)  •  25 ianuarie 2020, 1:51

In 1976 nu erau testele asa dure, dar incep sa cred ca si *** ***... ***, dealtfel....Apropo, de ce nu se fac controale anti-doping si la noi in fotbalul romanesc.... Sa fie alesi 2 prin sondaj de la fiecare echipa . Am fi foarte surprinsi de rezultate??????

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

17 Nentori Tirana (36 comentarii)  •  25 ianuarie 2020, 20:26

Scuze Craciune, e o tema importanta, consider ca altfel, mai responsabil, trebuia abordata problema. Bocitul tau suna cam asa: --- Dragi romani, toti se dopeaza, nu puteti evita daca sinteti actuali. Mergeti la sala, cumparati „vitamine“ (beti fake drinks la cluburi de rapidisti ca sportul a murit oricum) ca sa va bateti apoi cu sabia pe bulevard si in spitale. Ce s-a intimplat de fapt ? Au fost iar prinsi niste romani la furat, de data asta dupa 8 ani, iar „Gerila“ sustine ca toti fura, numai romanasii lui nu sint lasati sa „munceasca“ ! De fapt n-au fost prinsi cetateni romani, a fost prinsa la furat o tara, si aia cu falsa identitate. Roma-nia caci totul indica un dopaj cu sistem, o politica de Stat, caci totul se intimpla la loturi si cluburi finantate de Stat. „Gerila“, falsul Craciun, uita insa de romani si Roma-nia, el acuza Planeta Pamint, olimpiadele, alti oameni … Aloo, 112, veniti repede, un baiat cu parul cret pare deprimat rau ! Ce-a consumat saracu „Gerila“ ? Iata-l, zici ca mai are putin si sare din avion pe Planeta Pamint care i-a facut atit de mult rau: --- E „ Sfârșitul“ „ această lume tot mai falsă, pe jumătate farsă, pe jumătate tragedie.“ iar „Olimpiadele în sine au devenit industrie a trucului, s-au rafinat metodele de a trișa, dopingul însuși e de acum industrie de masă“, „fără filtru critic...“ E grav ce mai … Ce ne-au facut la Londra. Ce ne-au facut americanii. Brazilienii. Sa le fie rusine !

SALVATORE LAZZARA (1 comentarii)  •  26 ianuarie 2020, 9:01

... problema nu este că exista un sistem și că au fost niște români dopați care au câștigat .... fără glorie. Adevărata problemă este că actualii manageri sportivi români, în loc să-i laude pe acei (italieni) care luptă pentru eliminarea dopajului în lumea halterelor, își unesc forțele cu toți membrii europeni și ai lumii în favoarea dopajului de stat, pentru a elimina Italian „Don Quijote”. Cel mai mare scandal este acesta. De mâine va câștiga că va putea lua dopajele din ce în ce mai subtile, care are cele mai bine dotate laboratoare științifice și nu cele care se antrenează, cei care transpiră și cei care suferă. Frumoasa poveste a Nadiei Comaneci, făcută din sacrificii și suferințe, va fi înmormântată zi de zi de către cei care vor să câștige ... ușor. Dragi prieteni români, asigurați-vă că acest lucru nu se întâmplă. Izolați oamenii care luptă împotriva legalității. Întregul sport mondial vă va fi recunoscător. ...il problema non è che c'era un sistema e che ci sono stati dei rumeni dopati che hanno vinto ....senza gloria. Il vero problema è che gli attuali dirigenti sportivi rumeni, anziché lodare chi (italiano) si sta battendo per eliminare nel mondo della pesistica il morbo del doping, stanno alleandosi con tutti gli altri membri europei e mondiali favorevoli al doping di stato, per eliminare il "Don Chisciotte" italiano. Lo scandalo più grande è questo. Da domani vincerà che riuscirà a doparsi di più e in maniera più più subdola, chi ha i laboratori scientifici più attrezzati e non chi si allena, chi suda e chi soffre. La bellissima storia di Nadia Comaneci, fatta di sacrifici e sofferenze, verrà infangata giorno dopo giorno da chi vuole vincere ...facile. Cari amici rumeni fate in modo che ciò non avvenga. Isolate le persone che stanno combattendo la legalità. Lo Sport mondiale intero vi sarà riconoscente.

Comentează