Domnul Răzvan
Chiar dacă a pierdut (la lovituri de departajare!) bronzul la Mondialul cluburilor, Lucescu a avut un an foarte bun, care marchează deplina sa maturizare profesională

Sigur că Mondialul Cluburilor e o găselniță cât se poate de corectă politic, în care fotbalul din Asia, cel din Africa, America de Sud sau Europa etc. sunt puse (aproape) la aceeași linie de start. Sigur că Al-Hilal-ul lui Răzvan Lucescu, câștigător al Ligii Campionilor Asiei, și pierzător în finala mică sâmbătă seară la Mondialul Cluburilor, nu o să fie niciodată luată în serios în rândul marilor cluburi din lume, oricâți petrodolari s-ar pompa în el.
Cum știm asta? Așa știm: nu se vor apuca acum copii din Belgia sau Italia și nici măcar din Bulgaria sau, hai, Maroc să se fanatizeze întru echipa lui Giovinco sau Carlos Eduardo (păcat pentru ratarea de la penalty-uri!, după ce brazilianul a deschis scorul și a pasat la golul doi).
Pași în lateral
Ceea ce nu înseamnă că parcursul lui Răzvan Lucescu din acest an nu stă sub semnul excepționalului. După ce a cucerit Grecia, a plecat în Arabia Saudită, așadar a făcut, s-a spus, fără să fie neapărat adevărat, un pas înapoi. E posibil ca această gândire – cu pași înainte și pași înapoi – să nu i se potrivească și lui Răzvan Lucescu, care are liniștea financiară să-și facă toți pașii în lateral, dacă are chef, după cum a și anunțat. Și e foarte bine că e așa.
Modest spre adormitor
Strict fotbalistic, Al-Hilal a jucat modest spre adormitor cu Monterrey în prima repriză, agreabil în a doua, și a pierdut în cele din urmă, la loterie (în fața fantasticului portar Cardenas, care a apărat două lovituri și a transformat una!). Al Hilal nu s-a remarcat decât prin portarul neinspirat, bunele centrări ale fundașilor laterali, un gol la prima ocazie creată și nivelul fantastic al lui Gomis, un atacant de o eficacitate cu adevărat de top mondial (deși tot el ar fi putut închide partida, și n-a închis-o).
Pe ce loc ar fi Al Hilal în România?
Ca atare, este Al-Hilal, dat fiind formatul, cel de-al patrulea club al lumii? Sau poate că întrebarea corectă e alta: pe ce loc ar fi Al-Hilal în prima ligă din România? S-ar lupta la titlu, dar ar putea trece de CFR Cluj, să zicem, care face o primăvară europeană? Și mai departe: e o primăvară europeană, fie și în Europa League, mai prejos de locul 4 la Mondialul Cluburilor? Sau și mai bine: ar trece Al-Hilal de Astra Giurgiu la Giurgiu? E o întrebare care rămâne deschisă, un exercițiu teoretic pentru acasă, acum în prag de sărbători. Ceea ce contează e acest amănunt: Răzvan Lucescu s-a maturizat enorm în ultimele anotimpuri.
Domnul Răzvan Lucescu, trecut de cincizeci de ani, a fost acolo, în lumina reflectoarelor, pe stadioanele din Qatar, stadioane dintr-un viiitor care la noi, pe malul Dâmboviței, nu va veni niciodată. Ba mai mult: are seninătatea profesionistului care pare că abia și-a început anii gloriei mari.
Sfârșit de sezon. Cine pe cine a făcut
Domnul Răzvan este, așadar, un antrenor redutabil și chiar dacă mexicanii i-au schimbat cu noroc bronzul pe nimic, în lumea arabă cel puțin el nu este fiul lui Mircea Lucescu, ba chiar dimpotrivă – Mircea Lucescu este tatăl domnului Răzvan. E o veste bună și pentru fotbalul românesc, care reușește, iată, să dea un arbitru (Hațegan) care să arbitreze o finală mică de Mondial al Cluburilor. Plus un antrenor care a fost totuși acolo, la acest sfârșit de sezon, dar nu și de lume.
Vedeți dumneavoastră, domnul Răzvan este, totuși, și al nostru. În definitiv, și pe el, la fel ca pe Mircea Lucescu, fotbalul românesc l-a făcut.
Reverență.