Mediul e mentalitatea
S-au înmulțit supărările și monologurile lui Gică Hagi.

După victorii, dar și după înfrângeri, cel mai bun, mai cunoscut și, poate, mai iubit fotbalist român din toate timpurile ține prelegeri despre filosofia sa de viață, deci de fotbal, căci în cazul său cele două se confundă.
Pentru că Hagi e nervos, nu mai suntem atenți la ce spune. Mai ales că o spune și în stilul său iute, în care ideile o iau înaintea cuvintelor dându-ne acel delicios umor involuntar, o tușă Hagi nu mai puțin frumoasă decât driblingurile sale de odinioară.
El strigă!
Hagi este o personalitate, e cea mai importantă personalitate din fotbalul românesc, și nu uită să-și clameze statutul câștigat în zeci de ani de muncă. El are dreptate când strigă (acesta e verbul) că fotbalul românesc se duce la groapă, fiindcă am pus castraveți și acum vrem să culegem pepeni. El e disperat de mediul în care se învârt jucătorii români (și scoate această formidabilă idee: mediul e mentalitatea!), de energiile negative cu care sunt încărcați și de starea generală proastă a societății românești.
Nimeni nu mai e ca Hagi
Hagi are idei foarte bune despre cum se poate ajunge la o mentalitate cu adevărat profesionistă și ce trebuie să facă un tânăr pentru a reuși. Prea puțini reușesc, pentru că niciunul nu mai e Gică Hagi. Nici măcar Ianis, fiul său, n-a reușit să se impună categoric la Genk. E în continuare un jucător bun, în creștere, interesant, cu calități pentru fotbalul european mare, dar și cu un nume care îi depășește toate calitățile și creează așteptări nemăsurate.
Foamea adevărată
De ce nu e Ianis cât Gică Hagi cred că e simplu de explicat: pe lângă formidabilul său talent și etica muncii, primul Hagi a plecat să cucerească lumea neavând nimic în afara acestor atribute. Ianis Hagi poate avea oricând orice altceva. Foamea de rezultate poate fi indusă, dar foamea de rezultate adevărată stă de multe ori pe foamea adevărată, pe care al doilea Hagi nu a cunoscut-o niciodată.
Unde greșește Regele
Hagi are dreptate când cere să fie tratat cu respect, să fie lăsat să muncească, să crească tineri fotbaliști, pentru că a arătat în ultimii zece ani că are ochi, minte și inimă pentru asta, chiar dacă fotbaliștii aceia n-au reușit la un nivel european. Nu mai e vina sa. Suntem atât de departe de modernitate și în fotbal, cum suntem în toate, încât nici măcar dăruirea sa permanentă nu poate schimba ceva fundamental.
Există însă și locuri în care Hagi nu are dreptate: când vede pretutindeni o conspirație împotriva sa, de la arbitri la presă (nu mai avem noi presa de acum douăzeci și doi de ani, Gică Hagi!, e la fel ca la fotbal), la alți manageri (are dreptate însă să fie revoltat de cum a fost tratat de conducerea Federației cu ocazia tragerii la sorți pentru Euro 2020).
Hagi nu mai este compatibil cu țara
Altfel, Hagi n-a mai fost contrazis de multă vreme, și-a pierdut obiceiul dialogului (monologhează la fiecare conferință de presă), nu mai face un schimb de idei cu oameni de la care să poată învăța. Pe scurt, cu toate ideile sale bune, cu toată forța sa de muncă, pasiunea și chiar obsesia sa, Hagi nu mai poate progresa în România.
Amintește mereu că a jucat la Real și la Barcelona, și are dreptate, nu mai ajunge curând, poate niciodată, vreun jucător român la așa performanțe. Dar a făcut-o pe când încă era dispus să învețe și de la alții. Mediul chiar e mentalitatea.