Iarmarocul speranțelor

De când nu mai avem prezentul îndurabil, două refugii ne-au rămas: nostalgia și viitorul utopic

Societate prin excelență dezechilibrată, societate a regretelor și proiecțiilor nerealiste, trecând de la un extaz la un abis și din nou la un succes imaginar galactic, suntem excesivi, domnilor (și doamnelor). Nici nu știm să fim altfel și poate că dacă am fi altfel, am fi nuli, așa cum ne și avertizase un filosof nihilist din Rășinari stabilit la Paris, în arondismentul al VI-lea.

Caniggia sau măcar Răducioiu

Acestea fiind spuse, de când fotbalul românesc este de neprivit ne întoarcem la victorii din secolul trecut (ultima noastră mare victorie, cu Olanda, are și ea mai mult de un deceniu!) și ne luăm de acolo puterea de a îndura.

Dar nu e de ajuns să ne sprijinim de trecut, e nevoie să supralicităm și viitorul. Așa că tragem de niște fotbaliști în tot cazul de nivel mediu european până îi facem Claudio Caniggia sau măcar Florin Radu Valeriu Răducioiu.

Neavând prezent, n-avem nici răbdare, așa că rămânem suspendați pe sârma dintre „a fost odată ca niciodată” și „vom fi din nou ce am fost și mai mult decât atât”.

No?

Uite, marea încleștare virtuală dintre Craiova (Universitatea Craiova? – părerile sunt împărțite) și FCSB (care, măcar juridic, nu e Steaua).

În Bănie a descălecat, șnur și sur, nea Piți-no?, ceea ce a dezlănțuit fanteziile fierbinți ale oltenilor și oltencelor.

Nea Piți-no? vine atât din gloria apusă, cât și din marele viitor luminos (în care fericirea e obligatorie, cum își propun, văd, și noile noastre partide politice).

Ceea ce ne face să nu mai băgăm în seamă amănuntul că Nea Piți-no? e un antrenor care în ultimii zece ani s-a specializat în a-și recupera banii din contracte prin țările arabe.

Fiind în România, un mic detaliu precum realitatea nu ne dă bătăi de cap. Și cine ar fi crezut că tocmai Nea Piți-no? va da cursuri aplicate despre frumusețea unei iluzii? Căci Nea Piți-no? e Nea Piți-no?, no?

Alba-neagra cu istoria

Mai grav e că la nivelul retardului nostru istoric și în fotbal, Nea Piți-no? chiar ar putea să fie din nou suficient nu doar pentru a aprinde imaginația fanilor, ci și pentru rezultate.

Iar giuleștenii sunt momiți cu Nea Mircea. Lucescu senior e plimbat ca sfintele moaște de un primar care a înțeles puterea fantasmelor asupra unui electorat cu discernământul firav.

De ce să-ți mai bați capul cu mizilicuri administrative (reabilitare de străzi și școli, nimicuri din astea) când poți momi votantul fluturându-i mileniul II pe la nas?

Întoarcerea lui Cahill

Să nu ne mărginim la fruntarii. Să trecem granița, să mergem peste hotare și să vedem că, în lumea care chiar contează, rezultatele unui mare sportiv chiar se racordează la respirația imaginarului său. De pildă, cazul Simona Halep.

Ce altceva este revenirea lui Darren Cahill dacă nu un pariu concomitent pe trecut și viitor, dacă nu găsirea unei liniști, dacă nu o foarte omenească, deci exagerată și ea, întoarcere acasă?

Se anunță, de aceea, un an mare pentru Simona Halep. Fiindcă domnul Cahill nu e o gogoașă umflată românește, ci acela care a făcut-o să joace liberă și, îndrăznesc, fericită.

Când e adevărat, e de ajuns.