Moartea ambiției la Praga

Ce s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi la Praga merită să devină o lecție, dacă mai voim să știm totuși de Europa dumnealor

Partida cu Slavia se anunța pierdută încă de când antrenorul de la Cluj-Napoca anunțase că obiectivul a fost atins: calificarea în grupe, nu contează care. Cum, nene, să nu conteze care?! Cum?!

Presiunea, bat-o vina!
Sigur, aceasta este și o formă (nefericită) de a lua presiunea de pe umerii lui alde Hoban sau Omrani. E, totodată, un semnal inadmisibil de relaxare. Sacii au fost urcați în căruță la Glasgow, sănătate, ura și la gara cheferistă! Să ni se ierte, dar asta e însăși definiția lui a te mulțumi cu firimiturile. E însăși lipsa mult evocatei mentalități de învingător. E amatorism.

Meciul vieții în fiecare săptămână
Cu Celtic, jucătorii de la CFR chiar au făcut meciul vieții. Se pare că nu știau că pentru a fi o echipă din Liga Campionilor în zilele noastre e nevoie să faci meciul vieții în fiecare săptămână.

La Praga, au arătat ca o echipă epuizată, care și-a pierdut orice strălucire odată cu moartea ambiției. Explicații există și ele se vor da.

16 meciuri în 46 de zile (54 de fapt, ați greșit numărătoarea, domnule Petrescu!) e mult, dar nu e inuman, cum pretindea Dan Petrescu. Și e mult doar când nu ai un lot de treizeci de fotbaliști care pot juca oricând în primul unsprezece. CFR nu are mai mult de jumătate din acest lot ideal, fără de care nu poți să lupți pe toate fronturile vremurilor la zi.

Mimând cu succes românesc rigoarea
Pe de altă parte, clubul din Gruia importă cu real succes românesc formele unei organizații profesioniste. Există o ierarhie la CFR Cluj și ea se respectă, își vede fecare de treaba lui, nu conduc echipa la groapă scrântiții întru Hristos, orbecăind printre mătănii și psalmi, dedulciți la fanfaronadă live în bizare, kitschoase palate. Pentru campionatul românesc, va fi probabil de-ajuns. Cine să-i mai oprească? Craiova sub Pițurcă? Să-i vedem. Viitorul lui Hagi? Pare tot pepinieră (și Ianis tot nu joacă în Belgia…). Iar Dinamo și nefericita echipă a celor patru consoane sunt mai aproape de o încleștare pentru evitarea lanternei.

O repriză binișor și trei poticnit
Clujul a trecut de trei tururi preliminare deloc ușoare și în cele două meciuri decisive a jucat o repriză binișor (a doua de la Cluj) și celelalte trei slab, poticnit, chiar jalnic uneori. E genul de diferență care ne va tot ține departe de Liga Campionilor. Europa League e totuși o Ligă a Campionilor la mâna a doua – e mai bine să ajungi până aici decât să te elimine Dudelange, dar asta nu face din CFR Cluj mai mult decât e: o bună echipă de nivel românesc.

Nimeni nu merita calificarea
Întorcându-ne la partida de la Praga, să notăm că, la rigoare, niciuna nu merită să se califice mai departe. Meciul a cunoscut pusee de mediocritate absolută, care te aduceau în stare să urli: opriți totul, s-a greșit, plecați toți acasă, să vină Celtic îndărăt, măcar ei au istorie și public!

Nici Slavia n-a arătat deci a echipă de Liga Campionilor, ceea ce face totul și mai frustrant. Cu ambiția de la Glasgow, clujenii ar fi câștigat la Praga. Pentru asta aveau însă nevoie de curajul care i-a lipsit Bursucului care, chiar când scosese capul înspre Europa, s-a băgat îndărăt în vizuina strămoșească.
Cum se zice la noi, la carpato-danubiano-pontici: atât s-a putut. Și nu doar că se zice așa, dar se consideră că e, până la urmă, bine și așa. Deși nu e. E păcat, e prea puțin.