Victoria Simonei
Simona Halep a câștigat la Wimbledon, la capătul unui turneu entuziasmant, este la apogeul gloriei sale sportive, nu și-a pierdut capul și continuă să vorbească despre muncă

Câteva observații se impun în marginea victoriei Simonei: este a ei, nu a României. Câștigătoarea de la Wimbledon a învățat să joace tenis pe iarbă târziu, chiar la Wimbledon, când alte junioare deja se gândesc la retragere – știți câte terenuri cu iarbă sunt în țara noastră? Exact.
Și fiindcă tot suntem în acea perioadă în care se bat cărămizile patriotice în piepturile de aramă, propun și frumosul haștag #mândrucăsuntaromân. Propunerea se va respinge.
Constanța uluitoare
Mai departe, Simona Halep este singura jucătoare din Top 10 mondial care de când a ajuns în Top 10 mondial niciodată (rețineți acest cuvânt: niciodată!) nu l-a mai părăsit. Constanța ei este uluitoare la acest nivel, în care și cele mai mari campioane au căderi și se dovedesc înduioșător de vulnerabile.
Totodată, în urma finalei de la Wimbledon cred că putem consemna și încheierea epocii dominate de tenisul urieșesc al Serenei Williams, această Goliat din Gat a timpului nostru.
Și mai departe, Simona Halep este în acea formă sportivă în care din două în două zile se constată că tocmai a făcut cel mai bun meci al carierei. Așa s-a spus și după Azarenka, și după Svitolina, și după Serena. Se va mai spune.
Călduros salut încălzirii globale
Apoi, să salutăm și schimbătoarea climă londoneză, care ne-a dat în acest an un Wimbledon fără ploaie, apropiind iarba de zgura pariziană. Să nu ne sfiim să afirmăm și că Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis pe zgură din lume, iar faptul că nu a câștigat decât un titlu la Roland Garros în ultimii cinci ani e, mai degrabă, doar un accident. Se va vedea.
Să nu uităm: Simona Halep este o jucătoare completă, cu finale pe trei suprafețe diferite – acesta nu e un accident.
Imperial
Departe, în largul explicațiilor, se află realitatea că tenisul Simonei Halep s-a rafinat cu anii, ea și-a diversificat gama loviturilor câștigătoare, are un psihic de legendă a acestui sport și, ceea ce este cu adevărat remarcabil, face totul într-un regim de independență nemaivăzut.
Desigur, a avut un culoar bun la Wimbledon, dar nu l-a câștigat la loz în plic. În plus, adversarele ei au prins, toate, zile proaste. Coincidență? Nu cred. Zilele proaste pe terenul de tenis ți le face cel din fața ta.
Simona Halep a fost în fața tuturor sigură pe sine, jucând cu adevărat imperial (atribut aflat la mare luptă zilele acestea cu fratele său bun – regal).
Cazul Pocnitoarei
Revenind în tragic la oile noastre, să nu uităm să menționăm și că ecourile mediatice ale victoriei Simonei încep să se stingă, fiindcă a apărut un caz nou: Pocnitoarea fotbalului românesc i-a dat o directă Chirurgului de l-au auzit câinii din Giurgiu, ceea ce ne obligă să ne așternem la picioare un covoraș de semințe de dovleac și să dezbatem ceva ce nu iese din sfera ordinarului nostru.
Simona Halep este extraordinară și ar trebui să fie model pentru tineri – nu să ajungă campioni la Wimbledon, dar măcar să învețe bunul-simț în regim de excelență.
Din păcate însă, iată-ne: suntem tot noi, defilăm cu Pocnitoarea.