Curaj!

Tinerii fotbaliști ai României ne oferă - după treizeci de ani - o nouă vară italiană. Mai țineți minte Italia Novanta? E o performanță care nu se cuvine tratată ca o întâmplare oarecare

Aș vrea să vă propun un scurt exercițiu de imaginație: imaginați-vă că vara aceasta ar fi fost ca toate celelalte din ultimii douăzeci și unu de ani, de când o națională de tineret nu a mai fost în elită.
Imaginați-vă că fotbalistul Gică Hagi, milionar în dolari americani, retras din activitate, ar fi plecat să-și cheltuiască banii și să-și trăiască viața fără griji pe o insulă, la tropice. Ce i s-ar fi putut reproșa?

Hagi la tropice

Până la urmă, această generație nouă – care nu știm dacă este de diamant, aur, argint, cupru – nu ar fi existat fără ambiția lui Hagi Senior, fără obsesia sa pentru fotbal și pentru cariera fiului său, Ianis. Ce s-ar fi întâmplat cu viitorul fotbalului românesc dacă Hagi Senior ar fi avut, să zicem, două fete? Umbla numai pe la spectacole de teatru prin America? Și-ar mai fi investit toată energia în a ridica pe un câmp o Academie?

Mai departe, să ne gândim că exemplul lui Hagi Senior ar fi fost preluat de alți și alți investitori, poate chiar foști mari fotbaliști, că ar fi existat nu unul, ci șapte proiecte ca Viitorul în prima ligă. Am fi avut mai multe șanse cu Anglia, Franța și Croația? Nu știm și e rău că nici nu vom afla, fiindcă Viitorul este – și aceasta e o tragedie – numai unul.

După secetă 

Poate că acești tineri nu vor reuși să țină piept unor mari echipe de tineret – Franța și Anglia sunt adevărate forțe mondiale –, dar măcar sunt premise serioase că vom avea câțiva fotbaliști adevărați după ani de secetă atroce. Sigur, se constată că Hagi Senior nu a dat până acum niciun fotbalist de talia celui care a fost el însuși. Să nu uităm însă că baza de selecție a scăzut, să nu uităm că România stă pe un declin demografic teribil, să nu uităm că nenumărate talente se pierd din pricina subdezvoltării fotbalului juvenil, să nu uităm că societatea e alta și au dispărut maidanele și doar organizarea ne mai poate salva.

Organizarea și norocul

Suntem în stare să ne organizăm măcar acum, în ceasul 12 și cinci minute? Să salutăm și existența acestor tineri români crescuți, dintr-o altă tragedie istorică, în țări străine, pe unde i-a adus viața părinților, alungați din România de dispariția economiei românești.

Veștile care ne vin dinspre Italia sunt bune: plutește o stare de spirit propice unor rezultate mari. Acești tineri au nevoie de curaj și par să-l aibă. Ei nu au fost crescuți ca să piardă, ci ca să se bată de la egal la egal cu marile echipe ale lumii. Până la urmă, de asta s-au apucat de fotbal și – vorba lor – ce se poate întâmpla rău?

Fac doar ce au învățat să facă de mici, ce iubesc să facă. E viitorul lor în joc, și atâția dintre ei par să fi înțeles deja că viitorul înseamnă mai mult de un prim contract mare din care se pot făli că au ajuns cineva, în timp ce se ratează glorios.

Curaj, așadar!

Și, nu în ultimul rând, noroc!