Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Jordan, miliardele și etica muncii

E ciudat cum fotbaliștii trebuie să se abțină de la a se îmbrățișa, ducând jocul într-o nouă ordine mondială a bucuriei (ați văzut Borussia Dortmund-Schalke?). Bucurie care, de-acum, seamănă tristeții, tot așa cum urâtul e noul frumos. Până nu ne […]

...

Viața în reluare

E mai multă adrenalină la un România-Tunisia din 26 iunie 1998 decât în delirul continuu care ne ține loc de prezent. Fotbaliștii aceia chiar erau ai noștri, blonzi, tineri și nemuritori. Nu ne murise încă nimeni din generația de neuitat […]

...

La ce ne întoarcem

Omul rămas singur cu sine riscă să descopere câte parale face atunci când oborul e închis. Pandemia ar fi putut fi un prilej de reflecție, de melancolii, dar și de planuri de viitor în conformitate cu mileniul. N-a fost chiar […]

...

Alba-neagra cu Dinamo

Făcând balet ostentativ deasupra falimentului, creditorul din Groapă strigă că vine lupul și nu mai e nimeni care să dea ureche, întru ascultare. Managementul penibil al lui Dinamo este, în rezumat, istoria tranziției noastre către nimic. Pururi lângă circ Clubul […]

...

Noua ordine mondială a amintirilor

Anul 1996, ziceam, secolul XX, mileniul II. Era pe vremea când fotbalul se juca între oameni, nu între galactici, extratereștri și alți zei. Îmi amintesc bine acea echipă pentru că, nereușind să aleg între Barcelona și Real, alesesem să-mi fac […]

...

Noua ordine mondială în fotbal

Ce ne spun cele patru echipe din Anglia acum, la ceasul finalelor europene?

Permalink to Noua ordine mondială în fotbal
sâmbătă, 1 iunie 2019, 10:44

Priveam către Baku (ce alegere jenantă!), la încleștarea dintre Arsenal și Chelsea, dar gândul îmi era în Baldovineștiul Brăilei, unde spălătoreasa Joița, mama scriitorului Panait Istrati, a auzit cândva de la tatăl ei aceste cuvinte: n-o să mai avem deloc berze! Bătrânul le rostise când a văzut prima dată un tren gonind. Un orășean în trecere pe acolo i-a răspuns: nu o să mai avem berze, dar o să avem belșug!

În Azerbaidjan, Arsenal din Londra a pierdut fără glorie în fața acestei echipe, Chelsea din Londra, care e exemplul cel mai vast de proiect recent de belșug și, implicit, trofee care anihilează orice frumusețe ceva mai veche decât progresul obligatoriu.

Cei care își refuză maturizarea

Nu mai e deci nimic din spiritul englezesc la Chelsea, o echipă de mercenari învingători, spre deosebire de tinerii risipitori de la Arsenal, la fel de străini de Regatul Unit, formație care reușește să mai farmece doar prin nonșalanța cu care își refuză maturizarea. Arsenal a rămas un adolescent permanent. Victoriile însă iată că se pot cumpăra, iar prețul… – cine mai stă să socotească?

Prima finală continentală englezească nu a fost, așadar, decât o banală demonstrație de clasă a domnului Hazard, pe care l-a cumpărat domnul Zidane pentru Madrid, pentru un altfel de capitol din istoria succesului.

Continentele, bucuria și prietenia

Urmează marea finală Liverpool-Tottenahm și aici trebuie să avem în vedere două chestiuni fundamentale în noua ordine mondială a fotbalului. Toate marile echipe din Champions League sunt copleșitoare financiar, mustesc de staruri și oricare ar fi putut câștiga competiția. Teoretic.
Barcelona îl are pe Messi și Messi singur e un continent. Juventus îl are pe Ronaldo, iar Ronaldo e un alt continent, nu mai puțin însemnat. Și tot așa.

Și atunci, ce au avut Liverpool și Tottenham și le-a lipsit celorlalți? Răspunsul nu se limitează la tactică, nici măcar la publicul de pe Anfield, cel mai bun public de pe pământ, lucru care se vede și se aude și de pe Lună.

Răspunsul e foarte omenesc, așa, ca un bătrân brăilean care vede apărând trenurile și se gândește la moartea berzelor: răspunsul stă în bucuria jocului și în prietenia jucătorilor.

Disperarea cea bună și o problemă filosofică

Klopp la Liverpool și Pochettino la Tottenham au reușit să dea nu atât două echipe, cât două vestiare de bărbați tineri plecați să cucerească lumea, legați de lanțul unei încrederi fără margini că împreună pot schimba nu doar soarta unor partide care par definitiv pierdute. Există, de la Salah la Eriksen și de la neobositul Mané la cetățeanul Kane, o disperare bună care vine din acest fel exaltat de a trăi clipa.
Iar bucuria acestei prietenii netrădate se vede în jocul lui Liverpool și se vede și în jocul lui Tottenham. Aceste două mari echipe ale anului 2019 au la bază mai mulți oameni-suflet decât oameni-portofel.

Liverpool și Tottenham sunt, de aceea, produsul unui spirit. Finala de la Madrid e mai aproape de o problemă filosofică decât de o simplă întrecere între atleți oricum milionari în lire sterline.
Și indiferent cine va câștiga, întoarcerea bucuriei și prieteniei ca factori decisivi în jocul de fotbal la cel mai înalt nivel merită o reverență.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

bunicul (2 comentarii)  •  1 iunie 2019, 11:33

Spiritul despre care așa frumos vorbește Andrei Crăciun în finalul articolului, este de fapt spiritul fotbalului englezesc. Sprit care s- distilat în aproape două secole de existență fotbalistică, grefat pe temperamentul și caracterul englezului de rând. Spirit care oricât de mulți stranieri - jucători sau antrenori - ar activa la o echipă, contaminează pe oricine pășește pe stadioanele din Anglia

bunicul (2 comentarii)  •  1 iunie 2019, 11:38

Spritul despre care așa frumos vorbește Andrei Crăciun în finalul articolului, este de fapt spiritul fotbalului englezesc. Sprit care s-a distilat în aproape două secole de eistență fotbalistică, grefat pe mentalitatea și caracterul englezului de rând, Spirit care, oricâți stranieri - jucători sau antrenori - ar avea o echipă, contaminează pe oricine pășește pe un stadion sin Anglia.

Sile (3 comentarii)  •  1 iunie 2019, 16:05

Bati câmpii fara pic de gratie, amice...

undergrant (2 comentarii)  •  1 iunie 2019, 16:05

Excelent editorial! "Grossen klasse"! Multumesc, multumim...

adi_stelistul (23 comentarii)  •  2 iunie 2019, 11:24

Hai sa nu ne plangem aiurea. Realitatea e ca fara bani fotbalul nu mai e acelasi. Era frumos, era romantic, dar interesul starnit de UCL si EL e fara precedent. Si fara bani el nu era posibil. Asa ca asta, dincolo de cum a facut Abramovici banii si de felul in care SOCAR cheltuie banii proveniti din petrolul azer, care ar trebui sa apartina oamenilor din Azerbaidjan, nu sa se afle la discretia potentatilor de acolo, banii lor au ajutat fotbalul. Care, de cand a dat de mirosul banilor, a devenit amoral. Dar parca numai fotbalul? Ati vazut Marele Premiu de Formula 1 de la Baku? V-a placut? Ei bine, o sa mai aveti ocazia. Am inteles ca rezervele de petrol sunt mari in zona.

Observator (78 comentarii)  •  9 iunie 2019, 10:41

De ce l-ati mentionat pe Salah in primul rand ca exemplu? Doar pentru ca este favoritul dvs.? Desi nici el nu s-a prea vazut in finala de la Madrid, Mane a fost omul sezonului la LFC , pentru faza de atac, bineinteles! Egipteanul nu va mai avea un sezon precum 17/18, iar urmatorul va fi mai slab decat precedentul! O.

Comentează