Deschis oricărui rezultat

Microbiștii, la fel ca fotbaliștii, au un bazin de clișee pe care le folosesc atât de des, mecanic, fără să se mai gândească vreodată la adevărurile lor

Când Messi spunea că nu e totul jucat după 3-0 la Barcelona, Messi, cât e el de geniu al balonului rotund (și e), spunea ceea ce spune orice fotbalist responsabil, de la Chiajna până în Vietnam, spunea ce se spune în fața camerelor de luat vederi. Când telecomentatorii rostesc formula magică „Meci frumos, deschis oricărui rezultat”, ei nu se întorc până la adevărul constatat încă din Antichitate de Seneca, Tânărul: nimic nu e de mirare. Așa că la sfârșit se miră, fiindcă și ei așteaptă de fiecare dată un miracol în fața căruia să strige că e incredibil, așa ceva nu s-a mai văzut! Adevărul e însă că s-a mai văzut, dar pofta noastră de miracole nu se epuizează niciodată. E ceea ce ne face, până la urmă, oameni.

Mai țineți minte mâna Papei?
Miracolul de la Liverpool s-a mai întâmplat – acum 14 ani – la Istanbul. Liverpool a întors de la 0-3 o finală de Liga Campionilor și a câștigat la lovituri de departajare cu portarul polonez Dudek atins de grația divină.

Abia se stinsese Papa Ioan Paul al II-lea, între timp sanctificat. Polonezul era mare iubitor al FC Liverpool și portar amator de fotbal în tinerețe. S-a spus atunci că britanicii au câștigat cu mâna Papei. Istoria este mai ales suma acestor întâmplări uluitoare.

Corul și catedrala
Apoi, Anfield chiar este o catedrală a timpurilor noastre, unde se cântă în cor promisiunea că Liverpool se va ridica de fiecare dată, dincolo de toate furtunile. Și sunt seri în care cuvintele chiar prind viață, e ca acel strop de credință care chiar mută munții. Și atunci nimic nu se mai poate face, fiindcă nu e despre Divock Origi, nici despre Trent Alexander-Arnold, nici despre Sadio Mané, nici măcar despre Georginio Wijnaldum. Nu e greșit să spunem – încă un clișeu – că e dincolo de ei și de noi. E ceva care vine de departe, ca și cum zeii chiar i-ar asculta pe oameni și le-ar trimite o energie căreia nimic nu-i rezistă. Pentru cine bate Klopp? Răspunsul e întotdeauna în tribune. Echipa lui Liverpool n-a avut niciodată doar unsprezece jucători.

Banalitatea unei zile proaste
Sau, desigur, mai este și posibilitatea banală, deci ocolită mediatic, ca fotbaliștii de la Barcelona să fi avut, cum avem toți, o zi foarte proastă la serviciu. Ziua aceea când nu îți iese nimic oricât ai încerca, până când, până la urmă, renunți să mai încerci ceva și contempli dezastrul cu voluptatea că îți scrii totuși bucata ta de istorie. Și marile înfrângeri spun o poveste.

Cât despre cealaltă finalistă, Tottenham din Londra, să nu uităm, orbiți de noaptea de pe Anfield, că tocmai a bătut la ea acasă echipa cea mai frumoasă din toată competiția de până acum. Detalii se pot obține la Real din Madrid sau Juventus din Torino. Ajax a fost prea tânără și avem, iată, o finală englezească. Deschisă oricărui rezultat.