Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Ce-o să fie, ce-o să fie?

Sunt deja ani de zile de când Teixeira e cel mai tehnic fotbalist din Liga 1 și asta nu ar fi neapărat rău, dacă bunul portughez nu s-ar apropia deja de patruzeci de primăveri. FCSB nu a putut să devină […]

...

Deschis oricărui rezultat

Când Messi spunea că nu e totul jucat după 3-0 la Barcelona, Messi, cât e el de geniu al balonului rotund (și e), spunea ceea ce spune orice fotbalist responsabil, de la Chiajna până în Vietnam, spunea ce se spune […]

...

Râșii

Nimic nu îi mai poate trezi pe ai noștri din legendarul lor nombrilism. Ei sunt buricul indiscutabil al galaxiei, iar conflictele iscate în jurul nimicului sunt gigantești. Simulând fotbalul profesionist Deși duelurile sunt în jurul nimicului, nimic nu ne atinge. […]

...

Și cu noi cum rămâne?

Guardiola nu ia nici în acest an Liga Campionilor, cum n-a luat-o niciodată fără Messi și cum – tot mai probabil – n-o va lua nici de acum înainte. Să ne întoarcem la elementar: Messi l-a făcut atât de mare […]

...

Delirul 

De altfel, spectacolul fotbalistic din liga noastră cea de toate zilele e superb, atât că nu găsești între primele noastre divizionare o sută de băieți care chiar să știe să joace fotbal O să se joace finala campionatului la Cluj, […]

...

Și cu noi cum rămâne?

Ce rămâne la capătul nopții, după ce City îi dă patru goluri lui Tottenham, dar rămâne acasă

Permalink to Și cu noi cum rămâne?
vineri, 19 aprilie 2019, 9:51

Guardiola nu ia nici în acest an Liga Campionilor, cum n-a luat-o niciodată fără Messi și cum – tot mai probabil – n-o va lua nici de acum înainte.

Să ne întoarcem la elementar: Messi l-a făcut atât de mare pe Guardiola, nu invers, ceea ce nu înseamnă că Pep nu e un vizionar obsedat.

Liverpool se distrează cu FC Porto, dar mai departe dă peste FC Barcelona și ați văzut deja ce poate să facă Lionel unei apărări din Premier League, fie ea și a lui Manchester United, o fostă mare echipă în care măcar trei-patru fotbaliști sunt, la zi, umflați cu pompa impresarilor. Bineînțeles, Salah e mare. Cât de mare?

Singura cale

Dar noi? Noi cu ce ne alegem, dincolo de aceste meciuri memorabile? Rămânem pentru totdeauna telespectatori? Liverpool și Barcelona sunt două orașe excepționale în Europa, o simți de când pui prima dată piciorul acolo, doar Napoli mai cunoaște, pe continentul nostru, o asemenea vibrație a inimilor. Nu putem merge în direcția aceea – e imposibil.

Tottenham a ajuns la maturitatea gloriei sale și ne separă de Londra ceva mai mult decât divorțul Angliei de Europa. Tottenham Londra e cu desăvârșire un club din lumea bogaților. Nu vom ajunge niciodată nici acolo.

Celălalt drum

Rămâne a patra cale, singura pe care putem încerca să pășim. Ajax Amsterdam este de cincizeci de ani un drum pe care nu vrem să-l vedem. Acum două primăveri vizitam împreună cu un grup de turiști din toată lumea clubul din Amsterdam, vestiarele, gazonul arenei, muzeul clubului. Ghidul încerca să explice pe înțelesul tuturor filosofia legendei olandeze: nu putem concura cu banii șeicilor, cu milioanele chinezilor, cu ofertele care vin dinspre Marea Britanie, nu putem decât să ne creștem tinerii și să îi ținem împreună cât mai mult posibil.

În perioadele de criză economică, Ajax e obligată să vândă pentru a reinvesti în tineri, așteptând vremuri mai așezate în care o nouă mare generație nu cedează la prima ofertă amețitoare.

Fotbaliștii pe care nu îi vom avea nici mâine

Ajax este un model care funcționează și care poate fi, până la un punct, importat, sigur că mai durează măcar jumătate de secol până să creezi ceva măcar asemănător, dar acesta și numai acesta e drumul pe care poate merge un fotbal șchiop economic, cum e al nostru. Altă variantă pur și simplu nu există.

La Amsterdam, cei care rămân repetenți la pretențiile de seriozitate ale Academiei își vor rata viața, dar ceilalți ajung măcar oameni întregi, dacă nu fotbaliști care intră în istorie.

Copiii pe care nu îi creștem astăzi sunt fotbaliștii pe care nu îi vom avea nici mâine și va merge și așa, dar doar până la prima încleștare cu campioana din Liechtenstein sau, de ce nu?, Andorra.

Nu vom avea niciodată nici organizarea, nici rigoarea olandezilor – o știm și p-asta. Dar măcar să facem și noi câte un mic Ajax românesc, cum putem, măcar unul în fiecare provincie importantă și tot am mai avea ce să sperăm. Altfel rămâne cum a spus Hagi: semănăm castraveți și vrem să iasă pepeni.

Comentarii (13)Adaugă comentariu

marius (4 comentarii)  •  19 aprilie 2019, 12:35

tottenham era/este echipa comunitatii evreesti din anglia; scoateti din toate echipele mari jucatorii sud-americani, sa vedeti ce mai joaca!

Fane (13 comentarii)  •  19 aprilie 2019, 13:28

Foarte corect.Ceea ce era de demonstrat. Deja suntem cu Liechtenstein,San Marino,Andorra,poate Gibraltar,de Luxemburg si Kosovo mi-e teama.Sa nu mai visam ca ne vom redresa,lipsa educatiei minime ne impiedica.

Observator (76 comentarii)  •  19 aprilie 2019, 15:49

Este clar ca Ajax reprezinta modelul, dar nici ei nu mai au rabdarea din anii '70 sau din ultimul deceniu al veacului trecut (un titlu si o finala in 2 sezoane consecutive in cea mai importanta competitie). Acest Ajax este seducator, insa valoarea jocului este superioara celei individuale, chiar si cand ne raportam la de Jong. Nu-l simpatizez pe Guardiola, insa imi pare rau ca City n-a ajuns macar in finala; cu un Aguero concentrat in meciul tur si cu niste fundasi demni de sumele lor de transfer, Tottenham n-ar fi ajuns in semifinale! Inca n-am ajuns la valoarea ministatelor enuntate pe aici, dar ne-au depasit Cehia si Slovacia; Polonia, in schimb, ramane inca sub noi la nivel de club, dupa cum se vede an de an! O.

motanul incaltat (46 comentarii)  •  19 aprilie 2019, 18:06

Ai dreptate----Messi l-a facut mare pe Guardiola. Bine Guardiola a fost super tare incit sa profite de asta. Fara Messi Liverpool ar elimina Barca -cu Messi sanse sunt spre zero....Ajaxul e ceva la care doar poti visa----nu o sa ajungem niciodata sa facem ce face Ajax. In primul rind nu da solutii pe termen scurt. Ci pe unul lung spre f lung. Nici un patron din Ro nu vrea asta exceptindu-l doar un pic si pina la un anume punct pe Gigi.... Modelul lor este patronul Urziceniului----dai o lovitura si gata. Nici asta din fericire nu merge.Cale pe care o sa o urmeze Ro: vorba multa, promisiuni, milioane de ore de talk-show si in final NIMIC, ABSOLUT NIMIC..... Cum au fost promisiunile despre autostrazi.Petre Tutea a zis ca a facut 13 ani de puscarie pt o tara de ***.... Avea dreptate---o tara condusa de ***, alesi de niste ***. Oameni care sunt ok -practic NU CONTEAZA........Vorbesti de Luxemburg total aiurea.... Ne-au depasit la fotbal -nuumai ca nu vreti sa recunoasteti.....N-au eliminat CFR printr-un gol din ofsaid in ultima secunda. Nu---au sters pe jos cu ei in cele 2 meciuri.Poate ca or avea fotbalisti amatori dar cei din Liga 1 mai au mult pina sa atinga stadiul de amatori....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Durden (14 comentarii)  •  19 aprilie 2019, 18:57

Deja exagerati cu hype-ul asta pe ajax. Azi e la moda, peste 6 luni, un rand n-o sa mai scrie nimeni. Nu ma intelege gresit, mi se pare incredibil ce au realizat, felul in care joaca, viziunea si respectul pt fotbal, tot. DAR. de aici pana la a le urma noi exemplul? Pai 1. Daca se putea face, mai exista totusi o copie prin vreo cehie, polonie sau bulgarie. Dar e mai probabil k pe undeva sa vina arabii decat sa mai apara un astfel de club. Si apropo de asta pct 2. Hai nici sa nu ridicam in slavi un club ce de zeci de ani a vandute pe sute de milioane fara a reusi totusi sa construiasca o echipa. Si ei si porto (strategie oarecum asemanatoare) sunt echipe decente si atat. Altfel, au o crasa lipsa de ambitie. Vanzand incontinuu nu vor trece niciodata la nivelul urmator

Marian Boeangiu (1 comentarii)  •  20 aprilie 2019, 0:11

Ajax ,ca si Tottenham este o echipa a comunitatii sau/si cartierului evreiesc. Ajax a fost nascatoare de minuni numai cand scouterii si antrenorii erau profesionisti cu carte, no-name-uri dar cu carte. Acum 10-15 ani clubul fusese pus la dispozitia fostelor glorii care au reusit performanta sa-l puna pe butuci. Au revenit la profesori adevarati cu diplome obtinute in examene nu prin "audieri "de cursuri, participarea la ciclul saptamanal de antrenamente a nu stiu ce formatii faimoase si alte bazaconii si au reinceput rezultatele si mai ales evolutiile tip lupta totala caracteristice lor. Calitatea oamenilor e determinanta in obtinerea rezultatelor nu "organizarea" cluburilor. E adevarat ca rezultate superioare ,previzibile, se obtin in conditii profesioniste, serioase de organizare. Brazilia scoate"perle"pe banda rulanta si nu-i suspicionez ca toti sunt tari la capitolul organizare ,de fapt aici cred ca e cel mai bun exemplu de oameni care sfintesc locul. De aceea la noi nu se vor obtine mult timp rezultate pentru ca descoperirea , formarea, antrenarea fotbalistilor e data pe mana fostelor glorii nu a profesorilor de sport. Fiecare categorie trebuie sa fie stiintific organizata nu lasata la voia "instinctelor"puhoiului de "nea" si falsi dom' profesori pe considerentul ca se pricep ca au jucat fotbal.

Liviu 12 (9 comentarii)  •  20 aprilie 2019, 9:00

Sunt de acord cu teoria ca Messi l-a facut mare pe Guardiola, ci nu invers. dar e cam incompleta. Messi i-a facut mari si pe Xavi, Iniesta si ceilalti. Dar e o oricum treaba veche, fiecare cu parerea lui. Desigur ca si pe Messi l-a avantajat stilul creat de Barcelona pt. el, spatiile largi ale terenului de acolo, ca ne-am lamurit de multe treburi pe la cupele mondiale. Ceea ce spui matale insa acum, era sustinut de unii, printre care si eu inca din 2011! Cam asta e diferenta. Apoi, vad ca tot ai obsesia asta cu aratatul cu degetul prin ograda noastra. Asa si? ai enuntat niste fapte. Vreo solutie ai adus cumva? Adica ceva mai concret, nu ca facem si noi ca Ajax si gata. Cu ce bani?!

Bogdan (1 comentarii)  •  20 aprilie 2019, 15:39

Sa spui ca Guardiola nu va castiga CL fara Messi m-a lamurit ce fin cunoscator al fenomenului esti...si da Messi este cel mai bun fotbalist din istorie, la fel cum peste ani vom vorbi despre Guardiola ca cel mai bun antrenor din istorie! Vorbesti despre Guardiola de parca mai are doar 2 ani de antrenorat...

keepcalm (3 comentarii)  •  20 aprilie 2019, 18:20

Bogdane, cam are dreptate pana acuma autorul articolului, Pep a luat titlu la bayern dupa ce a plecat de la barca, titlu spre care defileaza si un necunoscut in ale antrenoratului pe nume Nico Kovac, la city daca nu ia titlul in anglia cu toti bani sesicilor e naspa pt el, in europa si-a cam luato, piticul e in forma mare si nu e exclus sa vedem barca facand iar tripla

Observator (76 comentarii)  •  21 aprilie 2019, 10:01

Guardiola poate lua Liga si cu City, insa nu trebuie sa faca unele greseli in alcatuirea formatiei; ieri, de exemplu, l-a inlocuit pe Aguero, iar Sterling a trecut in centru, ratand o ocazie rarisima, "specialitatea casei"! Sane a dovedit in repatate randuri ca are valoare si ca n-ar merita sa fie rezerva! Messi si Guardiola nu sunt si nu vor fi cel mai bun jucator si, respectiv, cel mai bun antrenor din istorie! Ce a inventat catalanul? Altii au obtinut Liga Campionilor cu mai multe formatii! Pentru Liverpool, Mane a fost intr-o masura mult mai mare jucatorul decisiv in ultimele luni, nu Salah! Oricum, Liverpool nu va castiga vreun trofeu anul acesta! O.

Aliyn (1 comentarii)  •  29 aprilie 2019, 4:14

Observator,stai liniștit,cu toate că nu îmi place, Barcelona va lua Liga (cu toate că aș fi vrut Liverpool) și vis a vis de faptul că mergea și City,hai sa îți spun eu ceva :City,ca și Chelsea și Tottenham (că tot joacă în semifinale) sunt doar niște echipe umflate cu foarte mulți bani, atât și nimic mai mult,spuma Albionului rămâne tot Manchester United și Liverpool (asta nu că aș fi eu fan,dar știu puțin despre ce vorbesc,așa că stai calm)zilnic am "negocieri"la muncă pe tema asta; și că ai adus vorba și de Polonia,vezi că sunt mult înaintea noastră, pornind de la infrastructura sportivă până la echipele lor,ceea ce au făcut și fac in Europa,noi...la vale rău,aici ne e nivelul,și încă suntem în cădere

Observator (76 comentarii)  •  1 mai 2019, 13:41

@ Aliyn Da, City, Chelsea si Tottenham sunt echipe umflate, am inteles; in tot acest timp, Liverpool n-a cucerit vreun titlu in PL si asa va fi si la finalul acestui sezon! Iar United se exprima la un nivel inferior valorii jucatorilor! As prefera, din multiple puncte de vedere, ca Ajax sa castige Liga Campionilor! Polonia inaintea noastra, la nivel de echipe? Glumiti, desigur! Sa nu uitam, acum vreo 2 ani, Eurosport transmitea meciuri din prima liga a acestei tari; nivelul meciurilor a facut ca acel campionat sa nu mai fie transmis. Cititi rezultatele cluburilor din cupele europene si va veti convinge de nivelul lor modest! In privinta infrastructurii, lucrurile sunt clare: Polonia are multe arene extraordinare, fiind a doua tara din vechiul bloc comunist sub acest aspect, dupa Rusia! O.

Cristi (1 comentarii)  •  4 mai 2019, 20:42

Guardiola este un mare antrenor, dovada fiind cele 200 de puncte si 200 goluri marcate de city in ultimii 2 ani. O echipa buna, dar careia ii lipsesc jucatorii de top, cei mai buni. La Barcelona Pep i a avut pe cei mai buni! Messi, Xavi, Iniesta, Toure, Henry, Etoo, Busquets, Villa, si toti ceilalti. Si acea Barca este creatia lui Pep! Este singura echipa de top care putea alinia un 11 de la Academie, incepand cu Valdes si terminand cu Pedro, Messi, Bojan.

Comentează