Și cu noi cum rămâne?
Ce rămâne la capătul nopții, după ce City îi dă patru goluri lui Tottenham, dar rămâne acasă

Guardiola nu ia nici în acest an Liga Campionilor, cum n-a luat-o niciodată fără Messi și cum – tot mai probabil – n-o va lua nici de acum înainte.
Să ne întoarcem la elementar: Messi l-a făcut atât de mare pe Guardiola, nu invers, ceea ce nu înseamnă că Pep nu e un vizionar obsedat.
Liverpool se distrează cu FC Porto, dar mai departe dă peste FC Barcelona și ați văzut deja ce poate să facă Lionel unei apărări din Premier League, fie ea și a lui Manchester United, o fostă mare echipă în care măcar trei-patru fotbaliști sunt, la zi, umflați cu pompa impresarilor. Bineînțeles, Salah e mare. Cât de mare?
Singura cale
Dar noi? Noi cu ce ne alegem, dincolo de aceste meciuri memorabile? Rămânem pentru totdeauna telespectatori? Liverpool și Barcelona sunt două orașe excepționale în Europa, o simți de când pui prima dată piciorul acolo, doar Napoli mai cunoaște, pe continentul nostru, o asemenea vibrație a inimilor. Nu putem merge în direcția aceea – e imposibil.
Tottenham a ajuns la maturitatea gloriei sale și ne separă de Londra ceva mai mult decât divorțul Angliei de Europa. Tottenham Londra e cu desăvârșire un club din lumea bogaților. Nu vom ajunge niciodată nici acolo.
Celălalt drum
Rămâne a patra cale, singura pe care putem încerca să pășim. Ajax Amsterdam este de cincizeci de ani un drum pe care nu vrem să-l vedem. Acum două primăveri vizitam împreună cu un grup de turiști din toată lumea clubul din Amsterdam, vestiarele, gazonul arenei, muzeul clubului. Ghidul încerca să explice pe înțelesul tuturor filosofia legendei olandeze: nu putem concura cu banii șeicilor, cu milioanele chinezilor, cu ofertele care vin dinspre Marea Britanie, nu putem decât să ne creștem tinerii și să îi ținem împreună cât mai mult posibil.
În perioadele de criză economică, Ajax e obligată să vândă pentru a reinvesti în tineri, așteptând vremuri mai așezate în care o nouă mare generație nu cedează la prima ofertă amețitoare.
Fotbaliștii pe care nu îi vom avea nici mâine
Ajax este un model care funcționează și care poate fi, până la un punct, importat, sigur că mai durează măcar jumătate de secol până să creezi ceva măcar asemănător, dar acesta și numai acesta e drumul pe care poate merge un fotbal șchiop economic, cum e al nostru. Altă variantă pur și simplu nu există.
La Amsterdam, cei care rămân repetenți la pretențiile de seriozitate ale Academiei își vor rata viața, dar ceilalți ajung măcar oameni întregi, dacă nu fotbaliști care intră în istorie.
Copiii pe care nu îi creștem astăzi sunt fotbaliștii pe care nu îi vom avea nici mâine și va merge și așa, dar doar până la prima încleștare cu campioana din Liechtenstein sau, de ce nu?, Andorra.
Nu vom avea niciodată nici organizarea, nici rigoarea olandezilor – o știm și p-asta. Dar măcar să facem și noi câte un mic Ajax românesc, cum putem, măcar unul în fiecare provincie importantă și tot am mai avea ce să sperăm. Altfel rămâne cum a spus Hagi: semănăm castraveți și vrem să iasă pepeni.