Yazid

Revenirea lui Zidane la Real Madrid trebuie salutată drept ceea ce e: o reparație morală și un act de curaj, dacă nu de nebunie

Aceasta este provocarea care îi lipsea lui Zinedine Zidane: dacă reușește să facă, din nou, Real Madrid din această echipă năucită va rămâne – pentru totdeauna – mare.

Va reuși? Nu va reuși? 

Iată încă unul dintre pariurile acelea care ne țin în viață pofta de fotbal mai mult decât reușește viziunea tehnico-tactică a cuplului Teja-Becali și goana chefereului clujean spre încă un titlu care nu duce nicăieri.

Cred că de data aceasta răspunsul nu stă în marele fotbalist care a fost Zidane (între primii cinci din istoria văzută de Pelé), nici în experiența de antrenor al lui Cristiano.

Altceva. Dar ce? 

Zidane preia o echipă îmbătrânită și derutată, nu-l mai are pe Ronaldo, dar are altceva. Ce? Nu cred că ați apucat să parcurgeți volumul Fiul meu, Yazid. A fost publicat cu câțiva ani în urmă în limba franceză sub semnătura lui Smaïl Zidane, tatăl lui Zinedine Yazid Zidane. Cred că, dacă va reuși din nou la Real Madrid, de data aceasta va reuși Yazid, fiul francez al unui algerian cu mulți copii, crescut cu respect pentru tradiția berberă, dar și cu deschidere spre visul european.

Declarații de dragoste 

Yazid și tatăl său nu și-au spus unul altuia: te iubesc. Și-au declarat mereu dragostea în tăcere, prin fapte. Yazid nu a auzit aceste cuvinte nici măcar când a devenit campion mondial la fotbal, un joc destul de copilăresc, care se joacă totuși, de atât timp, cu mințile și inimile noastre.
Nici atunci când, poate, ar fi avut cea mai mare nevoie – după ce fotbalistul i-a dat un cap barbar în piept lui Materazzi într-o altă finală de Mondial, în care italianul i-a insultat familia.
Nu-i insulți familia unuia ca Zidane fără să te aștepți la un răspuns.

O anumită disciplină a onoarei

Mai țineți minte gestul. Ce a fost el – un simplu act huliganic? O golănie oarecare? Tatăl său e de părere că atunci Yazid a pierdut o partidă (chiar dacă era o finală de Mondial), dar nu și-a pierdut onoarea. Yazid a fost crescut într-o anume disciplină a onoarei, a fost învățat să fie umil, dar demn, modest și în același timp mândru. Viața e, vedeți bine, o afacere complicată, adeseori plină de aparente contradicții.
Yazid a trăit departe de rătăcirea pe care atât de des o aduce luxul. Când avea câțiva ani și-a întrebat tatăl de ce nu au și ei o mașină, tatăl său a făcut atunci ce a făcut și a cumpărat un autoturism franțuzesc la mâna a doua – niciodată n-a avut o mașină nouă.

Celălalt om 

Yazid este celălalt om care trăiește în Zidane.
Un om care știe să își apropie un vestiar, fără să se lase călcat în picioare, unul care vorbește o limbă comună cu cei mai mari fotbaliști din Europa și mai are și o inimă de care ține cont. Pe ea ascultat-o când s-a întors la Real Madrid, acasă.

De acest sentimentalism în sfârșit dezinhibat al lui Yazid îmi leg speranțele – unul ca el știe să sufere și, mai ales, să reușească pentru casa și familia sa.