Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Și cu noi cum rămâne?

Guardiola nu ia nici în acest an Liga Campionilor, cum n-a luat-o niciodată fără Messi și cum – tot mai probabil – n-o va lua nici de acum înainte. Să ne întoarcem la elementar: Messi l-a făcut atât de mare […]

...

Delirul 

De altfel, spectacolul fotbalistic din liga noastră cea de toate zilele e superb, atât că nu găsești între primele noastre divizionare o sută de băieți care chiar să știe să joace fotbal O să se joace finala campionatului la Cluj, […]

...

Seriozitate

Răzvan Marin este rodul unei bune moșteniri genetice, bine antrenată. E fiul lui Petre Marin, un fotbalist harnic și paradoxal, care mereu a lăsat impresia că ar fi putut ajunge mai sus, deși niciodată nu a lăsat impresia că nu […]

...

De la care început?

Prima observație e că începem mereu de la zero. Nu avem, în fotbal, la fel ca în restul vieții noastre comune, o bază de la care să pornim. O bază din realitate, nu din imaginar. Fiindcă ne-a rămas, vorbă veche, […]

...

Yazid

Aceasta este provocarea care îi lipsea lui Zinedine Zidane: dacă reușește să facă, din nou, Real Madrid din această echipă năucită va rămâne – pentru totdeauna – mare. Va reuși? Nu va reuși?  Iată încă unul dintre pariurile acelea care […]

...

Viitorul e deja aici 

Trăim o epocă de tranziție, în tenis, cum și în fotbal

Permalink to Viitorul e deja aici 
sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 8:57

Roger Federer nu are ironia exersată. Când John McEnroe remarca just că victoria lui Tsitsipas la elvețian anunță schimbarea gărzii în tenisul cel mai mare, Federer îi răspundea că McEnroe a petrecut mult timp în fața microfonului și va mai petrece, așa că trebuie să spună lucruri, și oricum pe asta cu schimbarea o tot anunță de un deceniu. Tsitsipas s-a oprit în semifinale, dar ce să-i faci lui Nadal, care joacă magnific (doar din friptură, calciu și magneziu, vorba ceea?)…

Ce auziți când vorbește Federer?

Nu știu ce auziți dumneavoastră în cuvintele lui Federer, ce anume citiți în ele, poate considerați că este revolta unui campion care nu mai are argumente în teren (să fim serioși?) sau, dimpotrivă, poate considerați că este orgoliul unui leu încă înfometat de glorie, care anunță alte și alte și alte trofee, chiar și la etatea dumisale (la vară, elvețianul face treizeci și opt de ani). Ne aflăm în situația paradoxală în care McEnroe are dreptate, cum și Federer are dreptate.

Viitorul e deja aici – Tsitsipas și Pouille (ce surpriză confirmată!) sunt doar vârful la zi al unui iceberg, dar calitate superioară – cum se zice acum – au și Dominic Thiem sau Taylor Fritz. Ca să nu mai vorbim de Alexander Zverev sau Daniil Medvedev.

Post-Serena

Dincolo, la doamne și domnișoare, ce urmează după era Serenei (cântecul de serenă e, indiscutabil, înspre sfârșit, serenada, în care atâția văd chiar o șaradă, nu mai poate continua)? Osaka pare cea mai înzestrată pentru a întemeia o nouă dinastie (s-a distrat cu alde Svitolina și n-a cedat în fața Pliskovei). Ca să nu mai vorbim de Simona Halep, care a arătat – ani la rând – că nu e mai prejos de Pliskova, Kvitova, Kerber, Wozniacki, Muguruza, Sloane Stephens, Madison Keys sau, de ce nu?, Kiki Bertens.
Necazul cu oamenii care trăiesc în timpuri interesante e că arareori mai au înțelepciunea să le vadă ca atare. E posibil ca tocmai să fi traversat epoca de aur în tenisul mondial masculin și să nu mai apucăm în timpul vieților noastre jucători ca Federer și Nadal și Djokovici. Ultimii, din nou față în față într-o finală de Grand Slam. E posibil, de asemenea, ca noi, asemenea tuturor celor dinainte, să ne înșelăm și viitorul să nu fie lipsit de progres, dacă mai țineți minte acest cuvânt.

Postumanul care va urma

Aceeași situație se înregistrează și în fotbalul mondial. Apune epoca Messi-Ronaldo și pare imposibil să mai vedem vreodată ceva la fel de strălucitor. Dar, pe de altă parte, există Mbappé, în care cei care au supraviețuit secolului XX văd ceva dincolo de Eusebio și Pelé. Aș vrea să vă aduc aminte și că Marcus Rashford are doar douăzeci și unu de ani. Sau, ca să revenim acasă, Ianis nici atât nu are. Sigur că, la vârsta lui, tatăl său…

Aveți deci puțintică răbdare cu Gabriel Jesus, Leroy Sané și Delle Ali și chiar cu rebelul Dembélé! Sau mai bine să ne bucurăm că am prins încă timpul în care oamenii concurau între ei și roboții abia își făceau încălzirea? O să ne fie dor în postumanul care va urma de eroii noștri din carne, oase și, uneori, da!, chiar și anabolizante?

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Vlad Adrian (2 comentarii)  •  26 ianuarie 2019, 15:33

Da ... Foarte intens articolul, si deschis in acelasi timp. Putea ramane asa. Concluziile erau poate ne-necesare. Multumesc pentru articolele de pe blog; le parcurg cu placere de fiecare data. Succes in continuare si ... NU INCERCA DIN GREU ... Let it flow ... "Let it be. As you are, as it is, naturally remain."

Zonal magheru (1 comentarii)  •  27 ianuarie 2019, 2:12

Sperante desarte

Comentează