Hagi la locul lui

Dacă mai există vreo speranță în fotbalul românesc, ea s-a născut datorită acestui bărbat încăpățânat

Hagi este – și nu de ieri, și nici de azi – cel mai bun manager din fotbalul românesc, în înțelesul deplin al cuvântului. Sigur că există și umbre în devenirea antrenorului și patronului, dar nimeni n-a dat în ultimii ani atâția fotbaliști ca Hagi și nimeni nu va mai da nici în anii următori.
Dacă mai există vreo speranță în fotbalul românesc, ea s-a născut datorită acestui bărbat încăpățânat, în care microbiștii au văzut dintotdeauna mai mult talent decât muncă. Ei s-au înșelat. Hagi a muncit enorm și ca fotbalist și, la retragere, în loc să meargă să-și toace milioanele duminicind pe Ibiza, a preferat să o ia de la capăt.

Cine ar fi crezut că Hagi, al cărui punct forte nu părea răbdarea, va fi, de fapt, cel care va crește cei mai mulți copii pentru marea performanță? Dacă România e din nou la un European de tineret, meritul e într-o proporție covârșitoare al lui Hagi.
Hagi a început de sus și a ratat Mondialul din 2002, dar între timp a urcat toate treptele meseriei. Parcă a trecut un mileniu de atunci – nu vi se pare?

Și viitoarea generație mare din fotbalul românesc, fiindcă echipa lui Ionuț Radu, Drăguș, Răzvan Marin și Ianis va fi mare, ar merita să îl aibă pe Hagi pe bancă.
I se impută atâtea și i se vor mai imputa, va fi acuzat de compromisuri, dacă nu chiar de lipsă de caracter, dar Hagi s-a înțelepțit în trecerea timpului și știe să răspundă invectivei cu rezultate. Fotbalul românesc îi datorează lui Hagi o a doua șansă la echipa națională. Și-o datorează sieși.

Sigur că Hagi antrenorul nu va ajunge nici la Real, nici la Barcelona. Nu este printre cei mai străluciți tacticieni de pe continent. El nu este Allegri (nu vi se pare că italianul îi seamănă, la look, cum se spune acum, lui Ceaușescu?) – poate cel mai șiret antrenor la zi și marele favorit pentru câștigarea Ligii.
El nu are charisma lui Guardiola, dar vorbește o limbă comună cu fotbalistul român tânăr, căruia a știut să îi fie și model, și tată, și prieten.

România, țara, și-a pierdut din naivitate, din iluzii. Nu mai suntem în 1994 să strigăm pe străzi să ne fie Hagi președinte (și Răducioiu prim-ministru). Deși, dacă ne uităm mai bine, niciun președinte român (și niciun prim-ministru) n-a avut cultul lui Hagi pentru lucrul bine făcut, pas cu pas. Apoi, nefiind limba sa maternă, Hagi vorbește o română comică, dar are aproape de fiecare dată dreptate. El știe să pună diagnostice și mai știe să ofere și soluții.

E cel mai bun om din fotbalul românesc și să nu îl folosești la locul lui – abia asta e mai mult decât o crimă, e o trădare!, ca să facem apel și la Fouché, un domn care a jucat și el în istorie într-o eră destul de revoluționară.