Oile noastre

După vara rusească, să revenim acolo unde nu e bine. Acasă

Global, sunt vremuri grele pentru cetățenii cu temperament melancolic (dar când n-au fost?). Nu mai e timp să se așeze, cum se cuvine, impresia despre Mondialul rusesc, despre campioana lumii, Franța, despre adolescentul Mbappé.

Ritmul secolului XXI nu prea îngăduie refugiul în amintiri. Nu se mai poate trăi conforabil din amintiri, pentru că vine repede peste dumneata etapa următoare, apoi încă o etapă și încă una. Trăim timpului fotbalului din societatea de consum, în care trecutul este, și el, doar un moft. Contează prezentul continuu.

Scuzele regizate
Am ajuns până acolo unde până și scuzele pentru prestația lamentabilă sunt regizate și impuse economic (vezi cazul caraghiosului pirogravat Neymar Jr., pe care departamentele de marketing se chinuiesc să-l scoată vedetă ultraprofitabilă, și chiar reușesc, în timp ce strict fotbalistic nu se ridică nici la genunchiul celui mai puțin titrat număr zece din istoria naționalei Braziliei din ultimele decenii – domnul Paulo Silas, dacă n-ați uitat cumva Mondialul din 1990).

Ca atare, vrem-nu vrem (nu vrem), suntem obligați să ne întoarcem la oile noastre, după cum constata și acel fost cioban, în prezent mare patron, după ce s-a jucat un meci cu 4-3-3-ul, cu rezultatele ridicole cunoscute. Vorbă mare.

Doar banii contează
Altă vorbă mare a fost rostită deunăzi de Nicolae Dică, unsul patronului la FCSB, care cu o sinceritate adorabilă admitea că pe patronul său îl interesează doar banii. Doamne ajută!

Și tot cu oile noastre – CFR Cluj pleacă acasă din Champions League, înainte să apuce adevărații fotbaliști să se dezechipeze pentru noul sezon. Atât s-a putut. Doamne ajută din nou!

Urmează Europa League cu peronul pe toate părțile și – cât vom trăi iar în imaginar – vom fi, desigur, invincibili. Din gură, riscăm chiar să câștigăm trofee continentale în fiecare zi. Nici gluma noastră de prim-ministru din anul centenarului nu scoate pe gâtlej atâtea perle cât scot oamenii de fotbal.

Adorabilă în context altă vorbă mare emisă de dinamovistul Popescu (promite băiatul) care la capătul meciului cu FCSB ne-a lăsat pentru totdeauna concluzia că ne-am ridicat la nivelul așteptărilor lor, chiar dacă ei nu se așteptau. Ce îți poți dori mai mult?

Un moment de reculegere pentru scorul alb
Știu că e o modă să disprețuiești statistica (alt moft!). E o modă greșită, îi sunt în contra – merită să zăbovim un pic și peste oglinda cifrelor. Campionatul Mondial din Rusia ne arată o tendință în fotbalul mare. Aceasta este următoarea: se marchează în fiecare meci. Sunt vremuri grele pentru scorul alb.

Dispare, ușor-ușor, 0-0 din fotbalul mare. Din fotbalul mare, am spus. Să păstrăm în numele lui un moment de reculegere și să mergem și mai departe.

Acasă nu putem spera nici măcar la atâta lucru: măcar un gol în fiecare meci. Suntem, cu tradiționala noastră autobază pe linia porții, în urma istoriei la zi. Păcat.

Sinceritatea necesară
Să ne bucurăm că rămânem totuși paradoxali. Dispărem din această istorie la zi, dar, în contra celor afirmate în primele paragrafe, nouă ne-au rămas doar amintirile. Cu ele ne trecem vremea, cu ele ne consolăm.

Supraviețuim într-o bulă, dincolo de spațiu (vi se pare că se joacă fotbal european în România?) și de timp (au dreptate acei foști internaționali capricioși când remarcă și ei că fotbaliștii care populează astăzi Liga 1 la fotbal masculin ar fi prins, odinioară, cel mult divizia a treia).

Ne întoarcem la oile noastre, fiindcă încotro nici nu avem, dar să slăbim un pic ecartul între ce credem că suntem și ce se vede în oglinda de pe fiecare gazon românesc.

Știu, sinceritatea e groaznică, dar fără ea nimic nu poate începe cu adevărat.