Nu mai există echipe mari

O corespondență sentimentală de la Sankt Petersburg

Sunt la Sankt Petersburg. E ziua meciului dintre Rusia și zeul Salah, cel mai iubit fotbalist din lume (și alți egipteni ale căror nume nu se cunosc încă dincolo de Egipt).
Știu că sportul, prin excelență un univers al imaginarului sublimat, e singurul care mai poate să ne aducă împreună, am văzut două ediții ale Jocurilor Olimpice, am văzut trei campionate Europene de fotbal, dar n-am văzut niciodată vise ca în ochii rușilor la acest Mondial.

În acest autobuz din Sankt Petersburg există încă o taxatoare. Taxatoarea taxează: plătesc, pe rând, trei argentinieni și trei egipteni (africanii sunt toți obezi), un domn din Costa Rica, un japonez care ar putea fi poet, doi brazilieni care nu se știe ce ar putea fi, doi mexicani și un un bărbat șchiop din Panama, doi columbieni și trei columbience, care se cred la tropice și arborează o vestimentație sumară, ignorând că orașul acesta e mai aproape de Polul Nord.

Taxatoarea taxează și ne invită să ne uităm pe fereastră, spre lume. Iată, Leningradul, ne spune. Sunt ani și ani și ani de când orașului i s-a luat numele lui Lenin – iată, zadarnic.
E o vară ca un început de octombrie. În Sankt Petersburg plouă în fiecare zi, plouă peste Biserica Învierii lui Hristos și peste podurile peste Neva, plouă peste Nevski Prospekt și peste statuia lui Gogol, plouă peste nopțile albe.

După victoriile la Arabia Saudită și Egipt, rușii, care n-au fost niciodată un exemplu de moderație, au înnebunit, sunt încredințați că vor fi pentru prima dată campioni mondiali. Și ce să le spui? Că nu vor fi? Că va câștiga… Cine va câștiga?

Germania, care pierde la Mexic? Anglia, care a suferit ca un rob cu Tunisia? Portugalia lui Ronaldo – chiar poate duce Ronaldo tot cerul pe umeri? Argentina lui Messi, îngenuncheată de un importator de vinuri italiene din Reykjavík? Brazilia, care n-a putut să învingă această națională a Elveției născută din războaiele balcanice din ultimul deceniu al mileniului trecut? Franța, care s-a târât spre o victorie cu Australia? Spania care își dă afară selecționerul cu o zi înainte să înceapă turneul? Italia, care nici măcar nu s-a mai sinchisit să se califice?

Nu e adevărat că nu mai există echipe mici, adevărul integral dezvăluit de Mondialul rusesc este că nu mai există echipe mari.

Când intri în metroul din Sankt Petersburg cobori înspre centrul pământului. Petersburghezii trecuți de mult de jumătatea speranței de viață îți prind privirea cu coada ochiului și îți cântăresc sufletul. Ei vin dintr-un timp în care oricine putea să fie un provocator, un spion, un dușman al poporului, nici ei nu cred în lacrimi. Cei tineri nu te privesc. Ei își consultă telefoanele mobile în care au ales să trăiască.

Plouă la Sankt Petersburg, plouă peste nopțile albe, și între ruși și nebunia visului lor stă încă o lume întreagă și lor tot nu le pasă.