Ce noapte!
Roma face 3-0 cu Barcelona și Messi cade de pe soclu, Liverpool câștigă la City (și face 5-1 în dublă manșă!), de-ți vine să ieși pe străzi și să urli: ce noapte, ce noapte!

Clișeul are dreptate: totul este posibil, cu atât mai mult în fotbal. De la 1-4 pe Camp Nou (e adevărat că scorul a ajuns astfel în urma unui arbtitraj potrivnic), Roma întoarce Barcelona și ajunge – pentru istorie – în semifinalele Ligii, după cavalcada de pe Olimpico.
N-a fost o victorie oarecare. A fost o reabilitare a lui Il Calcio care a murit săptămâna trecută doar pentru a învia săptămâna asta.
Roma, așadar – cine ar fi crezut? Și, până la urmă, de ce nu Roma? Doar pentru că în Italia e departe și de Juventus și de Napoli? Ne-am deprins a judeca în pripă.
Ce a avut Roma și n-a avut Barcelona în noaptea de marți spre miercuri? Roma a prins pur și simplu un meci extraordinar, cum se întâmplă o dată într-o jumătate de secol. Barcelona are rutina gloriei, dar nici gloria nu e veșnică și zeii cad liber.
Până la urmă, meciul de pe Olimpico n-a fost decât încă o demonstrație că în fotbal, la fel ca în alte fapte de viață, dacă nu renunți niciodată, se poate întâmpla să apară răsplata. Roma e aici penru că nu a renunțat și pentru că Dzeko e mai mare decât o arată chiar și de la 1.92 metri.
Avantajul celui care iubește fotbalul fără să cadă în patimă pentru un club: poți să te bucuri pentru Roma și să deplângi în același timp privirea pierdută a lui Iniesta, poate cel mai mare fotbalist al timpului nostru care nu e nici Messi, nici Ronaldo.
Cât despre City-Liverpool, a fost mai mult eșecul lui City sau mai mult succesul lui Liverpool? Dar ce importanță mai are?
La drept vorbid, Guardiola anunțase din week-end, când l-a făcut din nou mare pe Mourinho, că a obosit înainte de linia de sosire și că va termina sezonul în genunchi.
City e o echipă mare și bună, dar îi lipsește ceva ce nu se poate cumpăra: inima.
Liverpool a câștigat cu Salah, dar și mai mult a câștigat cu inima.
Și dintre toate echipele care merg mai departe spre Kiev probabil că suporterii lui Liverpool ar merita cel mai mult să se bucure de trofeu.
Pentru că la Liverpool povestea e întotdeauna un pic mai frumoasă decât în restul locurilor de pe pământ. Și pentru că a trecut mai bine de un deceniu de când n-au mai urcat Everestul. Și lungă a fost așteptarea și după cum știe oricine a călcat pe Anfield, precum și cine nu a călcat încă, după fiecare furtună e acolo un soare indestructibil care va răsări, nu se poate să nu răsară.
Iar Liverpool nu poate fi altfel decât o legendă.