Fotbalul e în altă parte

Cele mai bune vești pentru fotbalul românesc nu vin de la alba-neagra din mercato (în ficţiune, avem cele mai spectaculoase transferuri de pe mapamond), ci de pe stadioanele mici și foarte mici.

Se cuvine să nu ignorăm faptul că mai există viaţă în fotbalul nostru și dincolo de milioanele cu care se aruncă (din gură) în dreapta, și în stânga, dinspre Palatul latifundiarului și Turcia lui Șumudică și ţările arabe și tot așa.

Iar viaţa aceasta se găsește, de exemplu, la Răcari. Fotbalul există prin suporterii Petrolului din Ploiești blocând o comună dâmboviţeană la un meci de promovare în Divizia C. Chiar acolo, da!, la încleștarea cu Dentaș Tărtășești. Fotbalul există și prin suporterii lui “U”Cluj, totuși cea mai iubită echipă din Ardeal.

Echipele de tradiţie – de la FC Argeș la Farul Constanţa și până la Oţelul Galaţi – sunt în ligile de jos, dar nu mărunte. Nu vor fi însă pentru totdeauna aici. Și dacă este să ne mai luăm de la ceva speranţa, de aici se cuvine să începem. De la cei care nu și-au abandonat dragostea și au urmat-o prin subsoluri de clasament. De laoamenii care iubesc fotbalul, în ciuda a tot.

S-a răsturnat ceva în ordinea lumii noastre, au înflorit comunele din fostul Sector Agricol Ilfov și au apus echipele marilor orașe (cel mai recent, atât de dureros, Brașovul). S-au rătăcit – fie pierdute de aventurieri, fie prădate de tâlhari. Trăim, așadar, din plin efectele secundare ale Zeului-Ban-Prea-Ușor-Făcut, și de aceea cea mai importantă luptă care se dă acum este pentru revenirea la o minimă normalitate.

Să fim drepţi și să spunem că aceasta echiar mai importantă decât calificarea la Mondialul din Rusia (pe care, după experimentele Daum, n-o mai obţine, acum, nici Brâul Maicii Domnului). De aceea salut semnele de viaţă de prin cătunele unde au naufragiat echipele de tradiţie. Fotbalul fără tradiţie este, până laurmă, o simplă întrecere între bugetele cele noi.

Dar inima fotbalului nu e niciodată o problemă de contabilitate. Inima fotbalului românesc bate acum pe la Răcari și pe la Târgu Lăpuș, unde suporterii – ei, da, ei! – ţin aprinsă flacăra speranţei (e o expresie prăfuită?, nu-i nimic, important e că e adevărată). E important, desigur, și să știm care ne sunt fotbaliștii ce ne pleacă la export, pentru a nise întoarce în iarnă, convinși că a avut cineva ceva cu ei, gata oricum să-și relanseze carierele până la următoarea ofertă din Bulgaria.

Dar și mai important e să ne amintim că viaţa este totuși – cum frumos s-a scris pe zidurile Parisului, în mai 1968, cum frumos a nemurit vorba și acel romancier ceh – în altă parte.

Să ne amintim, așadar.