Danemarca: decisiv și relativ

Așteptând meciul naționalei cu Danemarca, mă tot întreb cum se spune la “vrăjeală” în limba germană

Așteptăm meciul cu Danemarca de la Cluj ca pe o concluzie, fiindcă el ne poate lua dreptul la speranță. Dacă nu învinge, România va depăși douăzeci de ani de când nu a mai atins un Mondial de fotbal.Vom mai păstra, poate, șanse teoretice, matematice, cum sunt ele alintate, dar, de fapt, ne vom îmbăta cu iluzii.

O știm: e ceva putred în acea veșnică Danemarcă a consolărilor noastre. Pe înțelesul tuturor: douăzeci de ani de absență de la Mondial înseamnă, pur și simplu, că s-au născut generații care nici măcar nu au amintiri mari cu naționala. E puțin?

Mondialele au devenit un cerc tot mai larg și noi tot nu am ajuns până acolo. Și de aceea, găsesc greșită abordarea președintelui Federației Române de Fotbal, care se grăbește să îl confirme pe selecționerul Daum și să ne asigure că nici acum, cu Danemarca, nu trăim un moment definitiv. Interesante vremuri ale lui a fi sau a nu fi? ca simplu moft.

E justă încercarea de a depăși isteria românească, în care totul e capital, și în egală măsură nimic nu contează cu adevărat. E corectă dorința de a înălța un proiect pe un termen mai lung, e lăudabilă tentativa de a ieși din balcanismul construcțiilor de bâlci, din acest de azi pe mâine care ne ține loc de viziune în istorie. Dar!

Calificarea la Europeanul de anul trecut a asigurat-o totuși Victor Pițurcă, prin acea insuportabilă tehnică a unor victorii de orgoliu personal. Iar numirea lui Anghel Iordănescu a fost o decizie atât de greșită încât este scandalos că nimeni nu a plătit un eurocent pentru ea.

Herr Daum a venit cu o comunicare deschisă, un discurs motivațional ferm și o selecție care nu poate fi suspectată de alba-neagra cu impresarii, a promovat câțiva tineri, a văzut meciuri, s-a preocupat deci să-și respecte fișa postului. Toate aceste bile sunt albe, și putem trece chiar și peste amănuntul că ele țin de abecedarul meseriei. Însă!

Însă, oameni buni!, România este pe locul patru în grupă și a strâns doar jumătate dintre punctele liderului. Carevasăzică, nu sunt rezultate. Și atunci: să mai avem puțintică răbdare? Câtă?

Am urmărit, cu atenție și îngrijorare, desigur, și viziunea domnului Daum cu privire la importanța meciului cu Danemarca. Selecționerul spune că da, e un meci decisiv, dar decisive au fost și meciurile dinainte, cum decisive sunt și meciurile care vor urma. Nu vă ascund: găsesc năucitoare această relativizare! Bineînțeles că ea face parte din filosofia arenelor, când, după fiecare meci, viața merge înainte.

Dar trag totuși nădejde că știm deja toți că în această relaxare în a privi viitorul nu se găsește înțelepciune, ci doar o eternă scuză.

La mine în cartier, tot învelișul acesta de vorbe cu care se împachetează o ratare poartă un nume ceva mai simplu. I se spune vrăjeală.