Gigio

De la Buffon la Donnarumma, povestea unui fotbal care nu va muri niciodată

Am urmărit, nu fără încântare, Supercupa Italiei, desfășurată tocmai la Doha, în Qatar, din rațiuni cât se poate de financiare, și am văzut câte ceva din viitor.

S-au confruntat Juventus și AC Milano, iar rezultatul îl cunoașteți. Au câștigat mai tinerii fotbaliști de la Milano. Se anunță o nouă epocă de aur în roșu și negru? Mai degrabă, nu. Dar altceva merită subliniat. Subliniez.

Aproape cvadragenar, Gigi Buffon a jucat, cu această ocazie, meciul cu numărul 600 la Juventus, și va continua să doboare recorduri. Are deja locul său în istorie. De-acum joacă pentru altceva, încă mai mult.
Poate că, deschizând inima către fotbal în nopțile magice din 1990, trăiesc mai ales din amintiri, din Il Calcio de odinioară. Însă am orgoliul că îl știu pe Gigi Buffon de la meciul 1 în tricoul torinezilor. Și nu se poate spune că nu am fost melancolic, la acest ceas aniversar, chiar dacă nu mi-am ascuns niciodată drama de a fi interist.

De altfel, nu uit nici că prima oară când am văzut oameni mari plângând era tot în legătură cu parada unui portar italian – Walter Zenga. Dar asta e o cu totul altă poveste, iar timpul povestirii ei nu a venit.
Altceva rog să se consemneze: marele campion mondial Gigi Buffon are deja un succesor la națională, iar Italia continuă să dea cei mai buni portari din lume. Căci iată-l pe Gigio Donnarumma, încă minor, parând decisiv o lovitură de departajare, aducând Supercupa la Milano, dar nu doar atât, nu doar atât.
Numele lui Gigio deja este bine cunoscut în rândul celor care nu vor să renunțe la fotbalul italian, mai ales că nici nu au de ce, căci el a rămas tot poezie cu vers alb.

Însă abia acum, acum!, la Doha, cucerind un trofeu, Gigio încetează să mai fie o speranță. Tânărul domn Donnarumma este, de săptămâna trecută, o certitudine. Îl așteaptă douăzeci de ani în poartă, la Milano. A se urmări. Mai vorbim peste douăzeci de ani.

Și ce anume putem noi învăța de la această lecție de calcio, în care Gigi iese, ușor-ușor, din scenă, încărcat de glorie, iar Gigio intră cu toată furia bună a bărbaților aflați la primele războaie?

Citesc zilnic presa din peninsulă. Și acolo se comentează în fel și chip, iar publicul este înnebunitor în criticile sale, dar altceva rezistă, iar acel altceva este grija cu care este ocrotit viitorul. Nu s-a pierdut încrederea că el va exista.

Cronicile la Gigio Donnarumma sunt cu totul, cu totul altfel!, decât, să zicem, opiniile populare cu care a fost primit în fotbalul românesc tânărul Ianis Hagi. Italienii nu așteaptă primăvara, care poate că vine sau poate că nu vine. Ei se îngrijesc, în fiecare an, de nașterea ei. Nu e doar o diferență. E o prăpastie.